Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, după ce o persoană ar fi sustras mai multe bunuri dintr-o locuință.
„Astfel, în data de 16 februarie, anul curent, polițiștii au fost sesizați despre faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în interiorul unei locuințe, de unde ar fi sustras mai multe bunuri. Cu privire la sesizarea primită, polițiștii au demarat investigații care au dus la identificarea autorului, stabilindu-se că este vorba despre un bărbat, de 47 de ani, din județul Sibiu, dar care locuiește fără forme legale în municipiul Făgăraș”, a precizat a precizat agentul șef de poliție Daniel Zontea, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, citat de BizBrașov.
Ancheta a arătat că bărbatul, profitând de faptul că la adresa respectivă nu locuia nimeni, ar fi pătruns în imobil prin forțarea ușii de acces, de unde a sustras un televizor împreună cu alte bunuri.
În cauză, s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt calificat, dosarul fiindinstrumentat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care urmează a se propune soluție legală la finalizarea anchetei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 798
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
O sibianca
Acum 4 ore
Eu
Acum 5 ore
Kokos
Acum 5 ore
LOL
Acum 5 ore
Hermannstadt