Luni,
14.10.2024
Cer Senin
Acum
10°C

A murit Victor Babiuc, fost ministru al Apărării

A murit Victor Babiuc, fost ministru al Apărării

Radu F. Alexandru, fost coleg de partid cu Victor Babiuc a anunțat pe pagina sa de Facebook decesul acestuia, relatează News.ro. 

”A încetat din viaţă prof.univ.dr. VICTOR BABIUC. A fost una din personalităţile de marcă ale vieţii politice a României post decembriste: ministru Justiţiei, ministru de Interne, ministru Apărării, preşedinte al Camerei de Comerţ a Romaniei. În toate înaltele demnităţi care i-au fost încredinţate Victor Babiuc a probat un profesionalism şi o rigoare ireproşabile. A fost intodeauna un om al dialogului, a respectat pe toată lumea şi a avut intodeauna uşa deschisă pentru cei care au apelat la el. Executarea unui ordin primit pe cale ierarhica, în timpul mandatului de ministru al Apărării, i-a adus peste ani o nedreaptă condamnare penală, pe care Dumnezeu nu i-a mai lăsat timpul să o îndrepte în justiţie.

Toţi cei care l-au cunoscut îi vor păstra, cu siguranţă, amintirea unui om exemplar, cu calităţi intelectuale, morale şi sufleteşti de necontestat.

Ne-a legat o strânsă prietenie de peste 30 de ani şi pierderea lui o resimt cu o imensă durere”, a scris pe pagina de Facebook fostul său coleg de partid Radu F. Alexandru.

Victor Babiuc s-a  născut la 3 aprilie 1938 , la Răchiţi, Botoşani, şi a fost de două ori ministru al Apărării între 1996 şi 2000. El a fost deputat în legislaturile 1990–1992, 1992–1996, 1996–2000, 2000–2004.

Sursa foto: Captură video Digi24

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Emil

Acum 1 an

Gunoiul nu moare, se împute.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus