Alcoolismul din Transilvania anilor 1900, stins cu ajutorul Bisericii. Dar totul până la gropari: ”Dacă nu li s-ar da nice barem un pocal de vinars, nu s-ar afla nice cine să-l ducă pe mort, și nice cine să-i facă groapa”

În Transilvania finalului de secol XIX și începutul secol XX rostul vieții, dar și vegherea morții, se învârtea în jurul alcoolului. Odată cu dezvoltarea distileriilor, obiceiurile religioase au luat o întorsătură gravă pentru bărbați, tineri dar și femei și chiar copii. Vinarsul scălda procesiunile religioase, iar înmormântările erau înecate în alcool. Biserica și statul au contribuit masiv la îndepărtarea alcoolului distilat din viața cotidiană a țăranului transilvănean.

”La cimitir, după slobozirea în mormânt a coşciugului, la iertare să dădea vinars, un colăcel sau franzelă, o luminiţă şi un gronţ de sare”

Obiceiurile înmormântării abundau în alcool, de obicei vinars. Laura Pop, muzeograf în cadrul Muzeul Judeţean Mureş, secţia de Etnografie şi Artă Populară, detaliază în lucrarea ”Modificarea obiceiurilor de înmormântare din Transilvania ca urmare a propagandei antialcoolice în preajma Primului Război Mondial” cum erau organizate procesiunile religioase legate de înmormântare din acea perioadă.

”După terminarea prohodului, preotul slujea masa încărcată cu pomişori, cari adesea ajungeau şi la 50–60 bucăţi, cofe sau ulcioare, mâncare şi beutură. Mortul zăcea afară, iar în casă se mânca şi se bea. Adeseori se chiar îmbătau unii. Coliva se dădea cu vinars.

La cimitir, după slobozirea în mormânt a coşciugului, la iertare să dădea vinars, un colăcel sau franzelă, o luminiţă şi un gronţ de sare. La trei zile, la şasă luni, la jumătatea de an şi la un an după înmormântare, se aducea la preot acasă 4–10 pomişori, un colac de Arhangeli, sau 1 litru de vinars şi mâncare. După terminarea slujirii pomişorilor preotul, cantorul şi cei invitaţi se puneau la masă şi mâncau şi se spălau.

Cei mai înstăriți aduceau la anumite intervale la biserică mai ales la sărbătorile mari câte 2–4 ulcioare mari – de cele .împletite cu nuiele – pline cu vinars, cari stăteau în decursul slujbei destupate răspândind în biserică un miros de dapău, colăcei în desagi şi luminiţe de ceară în o traistă. După terminarea sf. liturghii se postau 2–3 inşi în uşa bisericei şi dădeau câte 2–3 păhărele de vinars celor ce ieşeau din biserică, un colăcel şi o lumina, făcându‑se în forma aceasta pomenirea mortului după care se da”, scrie în lucrare.

După implementarea măsurilor anti-alcool, prin care s-a scos de fapt vinarsul din ”meniul” înmormântărilor lucrurile stăteau cu totul diferit, relatau preoții de atunci.

”Cum e acum: După terminarea prohodului se slujeşte masa, pe care sunt 2 pomişori, colăcelul numit de Arhanghel şi 1 dcl de vin. Se face slujba obicinuită, se ridică coliva, iar vinul .întrebuințat la colivă se aduce la biserică, din care se serveşte la sf. liturghie. Fără a se bea sau mânca ceva, mortul se ridică şi se porneşte spre cimitir.

După ce se sloboade în mormânt mortul toţi sărută crucea şi primesc câte o franzelă şi o luminiţă. Tot la acele intervale se aduce la biserică un pomişor, un colăcel şi 1 dcl vin, din care se serveşte, se face slujba obicinuită, iar după aceea fără taxă o îngenunchere şi rugăciunea de dezlegarea a mortului.

Astăzi cel ce vrea să dea ceva după mort, aduce la biserică colăcei sau jemble şi luminiţe, iar după terminarea stei liturghii, postând‑se în uşa bisericii dau celor ce ies din biserică câte o jemlă sau colăcel şi lumină”, scrie în studiu, citându-se documentele vremii.

Concluzia raportului este una triumfalistă: „lupta a fost grea, ba şi astăzi se mai află de aceia cari nu vreau a se împăca cu rânduiala aceasta nou, fiindcă datina veche se observă şi astăzi cu multă încăpăținare la gr. Ortodocşi, însă cei mai cu cumpăneală văd binele care rezult din schimbarea aceasta, şi lupta se poartă şi şanse sigure de biruinţă absolută”, se precizează în raportul preotului greco-catolic Partenie Grama din Sidrieşul Mic (azi Mura Mică, comuna Gorneşti, judeţul Mureş), din 7 aprilie 1914.

Înmormântare cu boi. Sursa foto: Wikipedia

Măsuri anti-alcool: băieţii sub 15 ani şi fetele sub 14 ani nu mai au voie în cârciumi. Și nu se mai dă credit pe băutură mai mare de 4 coroane de către birtaş

În această perioadă apare propaganda anti-alcool şi primele măsuri sociale de combatere a alcoolismului la nivel de stat în Occident. În secolul al XIX‑lea, sub influenţa occidentală, apare şi în Transilvania propaganda anti-alcool şi primele măsuri antialcoolice: interzicerea frecventării cârciumilor de către băieţii sub 15 ani şi a fetelor sub 14 ani, acordării unui credit pe băutură mai mare de 4 coroane de către birtaş, funcţionării birturilor în apropierea bisericilor şi a şcolilor, impunerea închiderii birturilor în timpul serviciului divin şi a procesiunilor religioase, propaganda antialcoolică în şcoli şi altele asemenea, notează Laura Pop.

Propaganda antialcoolică are un discurs multiplu, după cum remarca Marius Rotar, unul din istoricii preocupaţi de această problemă, pornind de la un discurs laic (legislativ, medical, literar, folcloric) până la cel religios. Biserica se implică şi ea în lupta contra alcoolului prin diverse metode specifice: predici, reuniuni antialcoolice şi prin interzicerea băuturilor alcoolice în cadrul serviciilor religioase.

Pe de altă parte, însă Biserica nu poate renunţa la anumite băuturi alcoolice, cum este vinul, folosit în mod tradiţional la serviciul religios şi atunci soluţia găsită a fost demonizarea băuturilor spirtoase (rachiu, vinars, etc) şi separarea lor în acest mod de cele fermentate, pentru a nu afecta serviciul religios.

Slujitorii bisericii – preoţi, cantori – sunt primii vizaţi când este vorba de abuzurile alcoolice şi apoi enoriaşii lor, astfel documentele bisericeşti, atât ale celor ortodoxe, cât şi greco‑catolice din judeţul Alba, Sibiu, dar şi din alte părţi ale Transilvaniei, menţionează o serie de sancţiuni impuse preoţilor dedaţi băuturii.

Groparul nu poate fi scos din porția de vinars

Raportul preotului greco‑catolic Victor Cîmpianu din Murăşfelfalău (azi Suseni, județul Mureș), din 8 aprilie 1914, povesteşte desfăşurarea ceremonialului de înmormântare de acolo, modul în care au fost sistate toate pomenile în afară de cele ale groparilor, care sunt imposibil de interzis, căci dacă nu ar primi nici un pahar de vinars aceştia ar lăsa mortul neîngropat.

„În comuna Murăşfelfalău, deşi locuitorii sunt două părţi reformaţi şi numai o parte e greco‑catolică, totuşi pomenile au fost în număr mare, dar acum am ajuns la rezultatul că, de esemplu la îngropăciuni, după ce petrecem pre cel repausat la mormânt, venim iarăși la casa unde au fost mortul și facem sfinţirea cea mică a apei stropim casa, și după aceea clopotarii și săpătorii de groapă să pun la masă, mâncă puţin și beau câte un pocal de vinars, că dacă nu li s-ar da nice barem un pocal de vinars, nu s-ar afla nice cine să-l ducă pe mort, și nice cine să-i facă groapa (s.n.). Noi după ce gătăm sfinţirea apei, ne luăm ce e al nostru şi mergem cătră casă. Tote acelelalte pomeni leam sistat”, scrie preotul.

Dar ce faci când și preotul bea prea mult? Pedepsele Consistoriului sibian

Preotul ortodox Ioan Breaz din Laz (sat în județul Alba) a fost suspendat de două ori din funcţie pentru consumul excesiv de alcool, scrie Ioana Rustoiu în studiul ”Despre vii, alcool și alcoolici în documentele Parohiilor Ortodoxe și Greco-Catolice  din Judeţul Alba (1850-1930)”.

În iulie 1869, după un canon de doi ani impus datorită „necurmatelor lui beţii şi petreceri mai totu în cârciume”, protopopul Sebeşului, Ioan Tipeiu, nu mai poate şi nu-şi mai doreşte să-l susţină pe „păcătosul preotu”.

Deşi promisese „că se va pocăi şi indirepta cu totulu [...] durere preotul acesta şi au uitat curendu de promisiunile sale şi graţia-i arhierească continuendu viiaţia de mai nainte în mesura pote mai mare, sfaturile şi dogenile ce i le impărtăşiamu n-au folosit la nimica [...] di noapte stă şi bea în crişmă ca oamenii cei mai demorali”.

Nici comunitatea nu-l mai susţine, mai mult, „fiind purtarea Preotului Ioan Breazu atât de scandaloasă mulţi dintre creştini s-au răcit mai cu totulu de către biserică”, după cum se precizează într-un raport local.

Şi preoteasa îşi părăsise soţul din cauza viciului acestuia, viciu pus de paroh tocmai pe seama „vieţii grele duse alături de soţ”. Ca urmare, Consistoriul de la Sibiu e nevoit să-i solicite protopopului organizarea „candidaţiunii pentru ocuparea parohiei din Laz, sub condiţia alegerii viitorului preot doar dintre clericii absoluţi.

Apropiată Lazului era parohia ortodoxă din Cacova, cu aceleaşi „probleme” manifestate de parohul Constantin Mihu. În 1854, când episcopul Andrei Şaguna îl hirotoneşte, îi aminteşte protopopului să-i ceară tânărului a avea „ceruta purtare de grijă şi inspecţiune ca întotdeauna să se poarte stărei şi chiemărei sale”.

Constantin Mihu continua slujba începută de tatăl său, Ioan, preot al Cacovei din anul 1821. Viaţa de preot nu i s-a potrivit însă, căci tânărul se dovedeşte a fi atras mai mult spre „cercetarea crâşmelor”, decât a bisericii.

Chemat la Consistoriu, este pedepsit cu „oprirea de la funcţie” pentru 4 luni. „Scandaloasa purtare” a parohului a fost discutată, pe baza unei scrisori trimisă de parohul din Săsciori, Ioan Mihu şi a audierii învinuitului în sinodul protopopiatului întrunit în 27 august 1867: „Părintele Ioan Stoicuţia din Săsciori prin hârtia sa din 4/5 a.c descopere Scaunului protopr[esbiteral] că Părintele Constantin Mihu din Cacova în 3/5 a.c venindu din Laazu în Sasciori ameţitu de beutură spirtuoasă, după arătarea altoru persoane să fie intratu în crismă în Săsciori, unde cu o muere demoralisată din locu, fiindu mai mulţi săteni în crismă, a continuatu beutura şi pene într-atâta s-au ameţitu, încâtu Preotulu a adormitu pre masă şi de acolo au trebuitu alţi omeni să lu ridice ca pre mortu şi să lu pună în patu, unde de la 8-11 a dormitu şi într-acestu intervalu, aceea muere stricată a luatu Epitrafilu Preotului şi au zisu: Şi eu potu fi Popă ca acesta!”, se arată în documentele depuse la consistoriu.

Consistoriul sibian acceptă hotărârea sinodului şi pedeapsa preotului e prelungită cu încă două luni.

Sursa foto: Pixabay

”Credința te ajută să te vindeci. Mulți înțeleg asta și de aceea scapă mult mai ușor de tot felul de probleme”

Părintele Constantin Necula, Președintele Asociației Crucea Albastră, susținea în urmă cu doi ani că cei dependenți de alcool nu trebuie priviți cu desconsiderare.

„Mulți dintre cei care intră în astfel de ispite nu sunt oameni fără valoar. Pe mine mă irită când îi văd pe unii că îi tratează pe alcoolici fără considerație: ‹lasă-i, că-și merită soarta!›. Nu e adevărat, nimeni nu merită așa ceva și, în plus, dacă nu le sărim în ajutor, pierdem valori”., susține preotul.

Profesorul Facultății de Teologie din Sibiu s-a alăturat misiunii de la „Crucea Albastră” în 1997, ca voluntar. Este de mulți ani președintele asociației și a dezvoltat un centru de tratament pentru bărbați la Șura Mică, în apropiere de Sibiu și unul pentru femei, la Șeilmbăr.

„Sunt deja câteva generații de foști dependenți care astăzi sunt curați și ne rămân aproape. Câțiva au revenit în viața publică și socială, dovedind o mare calitate umană. Sunt oameni care și-au re­luat iubirile, s-au cununat, și-au crescut copiii odată ce-au scăpat de adicțiile care îi chinuiau și care îi făceau insuportabili și pentru alții”, evocă părintele într-un articol preluat de Basilica din Formula AS.

El spune că Facultatea de Teologie din Sibiu a școlit în jur de o sută de studenți, în urmă cu ani de zile, în terapia anti-alcool și anti-drog, cursuri care ar trebui reluate.

„Nu e de ajuns să-l compătimești pe un om, ci trebuie să-l poți ajuta. De aceea, am vrea să reluăm astfel de cursuri”.

Sursa foto: Facebook / Ţara Binşului - Terra Beiusensis

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube