Sibiu-București-Sibiu este cea mai nouă cursă aeriană care se va lansa la sfârșitul lunii martie de pe Aeroportul sibian. Atât autoritățile județene, cât și reprezentanții mediului de afaceri și de turism cred că lansarea zborului dintre Sibiu și Capitală va pune capăt „secetei în conexiunea dintre cele două regiuni”. De zborul Sibiu-București vor profita nu numai sibienii, dar și locuitorii din județele Alba și Hunedoara, reprezentanții cărora au venit astăzi la Sibiu ca să participe la anunțarea cursei. La rândul său, operatorul aerian pune la bătaie pentru următoarele 7 luni un număr de peste 20.000 de locuri și speră ca cel puțin 12.000 dintre acestea să fie ocupate în perioada respectivă, prețul unui bilet pornind de la 155 de lei.
Consiliul Județean Sibiu și Aeroportul Internațional Sibiu, în parteneriat cu compania aeriană AirConnect au organizat luni, 6 martie 2023, evenimentul în care au anunțat comunitatea regională de business și instituțiile din județele Sibiu, Alba și Hunedoara despre lansarea cursei aeriene Sibiu-București.
În primă etapă, zborurile Sibiu-București vor fi operate din 27 martie până pe 28 octombrie 2023, însemnând perioada orarului de vară. Ulterior, în funcție de popularitatea și de utilizarea cursei, compania aeriană va decide prelungirea acesteia. „Ține de noi, mă refer la comunitate, să facem popularizarea acestei curse și a serviciului aerian așa cum trebuie. Cred că este o necesitate mai mult decât o conveniență. Din punctul de vedere al numărului de locuri, avem undeva la 20.000 de scaune pe care le-am pus la vânzare pe perioada sezonului (sfârșitul lunii martie - sfârșitul lunii octombrie). Ținta noastră este să ocupăm undeva la 60-70% dintre acestea. Vorbim probabil de 12.000-14.000 de pasageri pe care îi targhetăm. Nu e un număr mic, dar nu e un număr imposibil”, a explicat pentru Turnul Sfatului Tudor Constantinescu, director general AirConnect.
Potrivit informațiilor actuale, compania va pune la dispoziție 5 zboruri pe săptămână (una luni și câte două miercuri și vineri) la tarife începând de la 155,77 RON (tarif pe segment de zbor, taxe incluse, locuri limitate).
Întrebat care ar fi cifrele care ar determina compania să renunțe la cursă, Constantinescu ne-a spus că „probabil semnificativ sub aceste numere”, referindu-se și la potențialele venituri așteptate. „E destul de complicat, pentru că trebuie să punem în paralel numărul de pasageri cu veniturile pe care acești pasageri le generează din perspectiva companiei aeriene. Putem avea 100% umplere, vânzând cu 0 euro biletele și cunoaștem anumiți colegi care fac acest lucru, dar asta nu înseamnă că zborul respectiv este un succes din punct de vedere comercial. Încercăm să targhetăm 12.000-14.000 de pasageri, iar tarifele încep de la 33 de euro și pe măsură ce avionul se umple, practic aceste tarife vor crește”.
Tudor Constantinescu a precizat pentru Turnul Sfatului că pentru început va opera cu două avioane. „Compania a început activitatea în 2022 și în 2024 dorința noastră este să operăm un număr de patru aeronave, urmând ca în fiecare an pe următorii 5 ani să aaăugăm câte două aeronave de fiecare dată. Din martie, când începem zborurile, urmează să aducem un avion suplimentar, urmând ca la mijlocul lunii iunie când se intensifică operarea să-l aducem pe al doilea și tot așa”, a precizat directorul companiei aeriene.
„Așteptarea a luat sfârșit. Turiștii și mediul de afaceri vor profita de cursa Sibiu-București”
După anunțarea cursei aeriene am discutat cu Alin Chipăilă, președintele Asciaţiei Judeţene de Turism Sibiu (AJT Sibiu), despre importanța acesteia pentru atragerea de turiști din zona de sud a țării. „Linia aeriană care va lega Sibiul de București este una foarte importantă, pentru că are două valențe: cea de a servi locuitorii Sibiului și ai regiunii Transilvaniei de a se deplasa la București și cea de a atrage piața bucureșteană în city-breakuri la Sibiu pentru partea de turism sau pentru partea de business”, crede Chipăilă.
Președintele AJT Sibiu spune că nu există în prezent o statistică a celor pe care Sibiul ar putea să-i atragă datorită acestei curse aeriene. „Empiric vorbind, piața bucureșteană reprezintă un potențial de 2 milioane de locuitori, care ar putea să profite de aceste zboruri, care au un orar extraordinar atât pentru partea de business, cât și pe partea de turism. Să vii la Sibiu vineri în cursul zilei și să te întorci la București luni dimineața, la o oră rezonabilă, care îți permite să ajungi și la lucru este ceva extraordinar”, ne-a spus Alin Chipăilă.
Așadar, el crede că „așteptarea pentru noi a luat sfârșit”, referindu-se la aceea că „trăim o secetă de prea mult timp în această conexiune care nu și-a găsit loc pe piață în ciuda timpului foarte mare pe care îl petreci fie rutier, fie feroviar între Sibiu și București”.
Întrebat cine va profita cel mai mult de cursa Sibiu-București, mediul de afaceri sau turiștii, Alin Chipăilă ne-a răspuns că legătura aeriană „este dorită și de oamenii din Capitală, și de oamenii de aici”. „Toți cu care am discutat mi-au spus același lucru - durează foarte mult drumul de la București până la Sibiu, ar veni mai des, cu siguranță, ca să profite și de oportunitățile care există - mă gândesc la evenimentele care sunt organizate în județ și în municipiu, la partea de conexiune cu celelalte evenimente care sunt în zonă la nivel regional. Și mă gândesc că dacă în weekend, când ai o rezervă limitată de timp, petreci 10-14 ore pe drum, deja e un element descurajant major. Eu cred că se vor profita în egală măsură turiști și mediul de afaceri, dar există o nevoie și o cerință mare din partea mediului de afaceri. Deja companiile care au fost aici au anunțat că vor cumpăra pachete pentru business-urile lor, astfel ca să profite și de prețuri atractive și de siguranța de a avea niște locuri. Cred că va fi un dublu câștig”, a explicat președintele AJT Sibiu pentru Turnul Sfatului.
„Un aeroport nu numai al sibienilor, ci și al hunedorenilor și al albanezilor”
În cadrul evenimentului au fost discutate subiecte legate de oportunitățile oferite de noua rută, în contextul promovării județului Sibiu ca destinație turistică sau de afaceri. Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a ținut să sublinieze că aeroportul reprezintă o conexiune importantă nu numai pentru sibieni, ci și pentru locuitorii din județele apropiate, referindu-se la Alba și Hunedoara, ai căror reprezentanți au fost prezenți la eveniment.
„Urăm bun venit companiei AirConnect, alături de care ne dorim un parteneriat de lungă durată (...) În acest moment avem în derulare cea mai mare investiție din județ în valoare de peste 55 milioane de euro, prin care actualul terminal va fi extins, modernizat și dotat cu echipamente de ultimă generație ce vor simplifica și fluidiza procedura de check-in și controlul de securitate. Totodată, pe lângă aceste investiții, continuăm să susținem din bugetul județului activitatea operatorilor aerieni prin Schema de ajutor de stat dedicată acestora”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
„Chiar dacă pentru cursele interne nu avem scheme de ajutor de stat, ați fost prietenoși cu Sibiul și ați intuit că Sibiul vă poate oferi un contract de succes de la Aeroportul Internațional”, a completat Cîmpean, adresându-se șefului AirConnect.
Cîmpean a subliniat că „indiferent de efortul pe care autoritățile îl fac să investească în aeroport, de discuțiile pe care Aeroportul le poartă cu operatorii aerieni, de interesul pe care unii operatori aerieni îl au ca să vină să opereze de pe Aeroportul nostru, dacă nu sunt pasageri toate aceste eforturi sunt în van”, după care a transmis microfonul reprezentanților din Alba și Hunedoara, numindu-i eronat pe locutorii din județul Alba drept „albanezi”: „Mi-aș dori să vedeți Aeroportul Internațional Sibiu și ca pe un aeroport al dvs., nu numai al sibienilor - și al hunedorenilor, și al albanezilor, și al tuturor”.
Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara, a recunoscut că a zburat de pe Aeroportul din Sibiu până acum doar de două ori, cu destinația Krasnodar, unde a însoțit echipa de handbal feminin. „Am rămas impresionat de cum arată astăzi Aeroportul din Sibiu. Să fiți convinși că în mine aveți cel mai bun prieten care va face popularitate pentru aeroportul din SIbiu și pentru cursele care devin atractive, în special spre București”, a mai spus Nistor. La rândul său, vicepreședintele CJ Alba, Marius Hațegan, a subliniat că e un client fidel al Aeroportului sibian: „Acest aeroport regional e oarecum vital și pentru noi, cei din județul Alba, având în vedere că în ultima perioadă Alba cunoaște o dezvoltare economică enormă”.
„Am fost conștienți de necesitatea unui zbor direct spre București de la Sibiu, însă până acum demersurile noastre nu s-au concretizat”
„Am fost conștienți în fiecare moment de necesitatea unui zbor direct spre București de la Sibiu, însă cu oferta din piață, până la apariția AirConnect, demersurile noastre nu s-au concretizat în asigurarea unei conexiuni sustenabile pe termen lung raportat la corelarea cererii cu oferta din punct de vedere al capacității alocate. Mixul dintre locurile alocate și programul de operare va permite dezvoltarea și exploatarea acestui serviciu la potențial maxim. Am convingerea că scopul acestui eveniment a fost atins și am „conectat” cererea și oferta în ceea ce privește acest serviciu”, a declarat și Marius Gîrdea, director general Aeroportul Internațional Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 9930
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Emil
Acum 12 ore
Gogu
Acum 12 ore
X-ulescu
Acum 12 ore
Gogu
Acum 12 ore
Kokos