Marți,
30.12.2025
Parțial Noros
Acum
-4°C

Carmen și Klaus Iohannis primiți de Împăratul Japoniei, Naruhito, şi Împărăteasa Japoniei, Masako

Carmen și Klaus Iohannis primiți de Împăratul Japoniei, Naruhito, şi Împărăteasa Japoniei, Masako

Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen Iohannis, au fost primiţi, marţi dimineaţa, la Palatul Imperial din Tokyo, de Împăratul Japoniei, Naruhito, şi Împărăteasa Japoniei, Masako, transmite Florentina Peia, trimisul special AGERPRES.

Discuţiile se poartă pe segmente separate: preşedintele Iohannis cu Împăratul Naruhito, respectiv Prima Doamnă cu Împărăteasa Masako.

Conform protocolului imperial nipon, discuţiile nu se desfăşoară după o agendă prestabilită, iar Împăratul şi Împărăteasa Japoniei nu abordează subiecte politice. Sunt recomandate subiectele relevante din perspectiva statutului pe care îl împărtăşesc cei doi interlocutori - acela de reprezentant al ţării şi naţiunii. De exemplu, pot fi abordate teme legate de identitatea şi specificul României şi poporului român, precum şi de contribuţia acestora la patrimoniul universal. De asemenea, este binevenită abordarea unor subiecte care să ateste legăturile trainice şi îndelungate dintre poporul român şi poporul japonez, consemnate la nivel diplomatic de peste un secol (102 ani). Temele cu un puternic impact umanitar şi relevante pentru naţiune sunt în mod predilect abordate de către cuplul imperial japonez. În acest context, este posibilă referirea exclusiv la suferinţa provocată oamenilor de unele evenimente, precum pandemia de coronavirus sau războiul din Ucraina.

Tot marţi, Klaus Iohannis urmează să se întâlnească şi cu premierul nipon, Fumio Kishida, cei doi având programate convorbiri oficiale şi semnarea Declaraţiei comune de instituire a Parteneriatului strategic dintre România şi Japonia. Ulterior, cei doi oficiali vor susţine declaraţii comune de presă.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, instituirea Parteneriatului strategic cu Japonia va marca avansarea cooperării româno-japoneze la cel mai înalt nivel şi trecerea la o etapă superioară de valorificare a potenţialului bilateral, în baza valorilor şi principiilor împărtăşite de cele două ţări, pe trei dimensiuni-cheie: politica externă şi dialogul pe teme de securitate, cooperarea economică şi în domeniul asistenţei pentru dezvoltare, respectiv cooperarea în domeniile culturii, ştiinţei şi tehnologiei, inovării, cercetării şi dezvoltării.

Cu prilejul vizitei va fi semnat şi un memorandum între Ministerul Finanţelor, Eximbank România şi Banca Japoniei pentru Cooperare (JBIC), precum şi un memorandum de înţelegere între ELI-NP Măgurele, compania japoneză Okamoto Optics şi Institutul de Inginerie a Laserelor din cadrul Universităţii Osaka.

Klaus Iohannis efectuează, de luni până miercuri, o vizită oficială în Japonia.

Luni, preşedintele României s-a întâlnit cu preşedintele Camerei Consilierilor din Dieta (Parlamentul) Japoniei, Hidehisa Otsuji, şi cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Hiroyuki Hosoda.

În cursul zilei de miercuri, şeful statului român va avea o întâlnire cu autorităţile locale din Kyoto.

Joi şi vineri, Klaus Iohannis va efectua o vizită de stat în Singapore, unde va avea convorbiri oficiale cu preşedintele Halimah Yacob şi cu prim-ministrul Lee Hsien Loong. 

foto Klaus Iohannis/facebook

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

8 comentarii

Rammstein

Acum 2 ani

Vorba unui mucalit, hai la nou să vorbim discuții!...
Raspunde

Tudor Vladimirescu

Acum 2 ani

Stenograma..'Eu sunt prima turista a tarii si sunt bucuroasa sa bifez inca o tara.Ce sa va spun,e frumos de unde vin,raul din centru o fost port catre munte odata si orasul o fost capitala europeana.Nu,nu Bucurestiul o fost capitala europeana,de el nu stiu nimic ca nu l-am vizitat.Alte detalii gasiti in pliantul pe care vi l-am adus.Gratis'.
Raspunde

Emil

Acum 2 ani

Mai mult ca sigur vicleanul Iohannis informeaza Imparatul Japoniei cum trimite infractorii sa-si ,,curete total bubele" pentru a fi promovati in varful mafiei institutionale romanesti si cum a fost condamnat de CEDO alaturi de mercenarii CCR pentru atrocitatile comise asupra sefei DNA dupa ce i-a refuzat ordinul de a demisiona.
Raspunde

Gina

Acum 2 ani

O vizita bine venita! Romanii au multe lucruri de invatat, in toate domeniile de la japonezi. Sibiul a demarat legaturile in domeniul culturii odata cu Festivalul de teatru. E foarte bine ca strangem relatiile cu tari dezvoltate cum sunt Coreea de Sud, Japonia si Singapore. Se fac si lucruri bune in politica externa.

Raspunde

Cristian Sibian

Acum 2 ani

Un mic pupic face bine la intai-turistii tarii....Si apropos,Singapore e o tara foarteee mareeeeee fiind de fapt cea mai mica tarisoara din Asia de sud. In fapt, e un unic oras-stat. Ceva obiective turistice in zona nu ii mai gasiti?Haideti,ca vine 2024 si stiti ca nu mai au pomeni de la buget,adica de la noi...

Raspunde

Chirica

Acum 2 ani

Aici nu a a avut nici o problema sa poarte masca. Întâiul ficus al țării...

Raspunde

Bubi Seven

Acum 2 ani

Robotul avea nevoie de o revizie tehnica si a mers la japonezi sa o faca !

Raspunde

Mandalorian

Acum 2 ani

Astia inca au masti pe figuri. Si ce masti inca. Penibilul atinge cote paroxistice. N-au treaba cu studiile medicale...cred ca si le-au pus sa-si ascunda ranjetele alea penibile. Ps. Sandi Bell nu se dezminte. Rochita e peste genunchi ca de obicei. Probabil nu si-a trait copilaria si recupereaza acum din plin.

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus