În cursul acestei săptămâni voluntarii Crucii Roșii au distribuit unor familii din Sibiu alimente colectate la Banca de Alimente și scutece cumpărate din banii adunați în urma comercializării mărțișoarelor lucrate manual. Este vorba despre trei familii care au copii diagnosticați cu autism și căror cheltuieli lunare depășesc veniturile părinților. Organizația ajută periodic familiile vulnerabile din județul Sibiu prin proiectul Banca de Alimente, dar și prin alte proiecte pe cere le desfășoară pe parcursul unui an.
„Ne dorim ca oamenii să vadă cât de mult înseamnă gesturile lor. Un aliment donat la Banca de Alimente sau un mărțișor cumpărat de la noi înseamnă bucurie pentru familii care se confruntă cu greutăți. Vrem să le mulțumim pe această cale tuturor celor care se opresc și donează alimente la banca de alimente și tuturor celor care sprijină acțiunile Crucii Roșii Filiala Sibiu. Cu ajutorul acestor oameni putem face mult bine”, transmit reprezentanții Crucii Roșii.
Banca de Alimente este un proiect național al Crucii Roșii realizat în parteneriat cu Carrefour, prin care oamenii pot să doneze alimente neperisabile pentru persoane defavorizate. Se poate dona oricând și oricât, prin simpla punere a alimentelor în coșurile metalice inscripționate cu „Crucea Roșie Banca de Alimente”. În Sibiu le găsiți lângă zona de case de marcat din Carrefour, Shopping City Sibiu (Mall-ul vechi).
Voluntarii Crucii Roșii promovează proiectul, periodic, prin împărțirea de pliante în zona Carrefour. Astfel, dacă îi întâlniți, nu-i ocoliți, ci opriți-vă un minut să vă explice unde vor ajunge aceste alimente și cât bine puteți face donându-le.
Ce se poate dona
Alimente de bază: mălai, făina de grâu, zahar, ulei, orez, grâu, griş, fasole, mazăre uscată, linte, arpacaş, lapte praf
Conserve: conserve de carne, peşte, pate de ficat, pate vegetal, mazăre, fasole, bulion, zacuscă, ghiveci, compot
Paste făinoase, cereale
Produse instant: supe instant, fulgi de fasole, fulgi de cartofi
Băuturi: ceai, apă, sucuri, cacao, cafea
Dulciuri, printre care biscuiți, napolitane, ciocolată
Hrană pentru bebeluşi, precum pireuri, supe, cereale, ceaiuri, sucuri, lapte praf
Alte produse, precum produse dietetice, alune, miez de nucă, seminţe de floarea soarelui, fistic, fructe confiate, fructe uscate
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: familii ajutate banca de alime , alimente donate , Crucea Roșie Sibiu , Banca de Alimente ,
Vizualizari: 1568
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Iwebvdm
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Dan
Acum 4 ore
Aci dutu
Acum 4 ore
Rammstein