Vineri,
29.03.2024
Innorat
Acum
13°C

După 28 de ani în branșă, un polițist s-a ”vândut” pe cașcaval, salam și folie de plastic. Închisoare cu suspendare, după ce un alt dosar i-a fost clasat

După 28 de ani în branșă, un polițist s-a ”vândut” pe cașcaval, salam și folie de plastic. Închisoare cu suspendare, după ce un alt dosar i-a fost clasat

Ionel Avram, în vârstă de 50 de ani, a fost polițist timp de 28 de ani în Agnita, unde a ajuns agent șef principal. Luna aceasta el a fost condamnat, pe fond, la trei ani de închisoare cu suspendare, după ce a procurorii i-au întocmit dosar pentru fapte de corupție: accepta sau cerea diferite produse, alimentare în special, în schimbul unor servicii în afara legii, de față cu fiul său minor. Ionel Avram a mai fost cercetat și în trecut pentru fapte de corupție, dar dosarul a fost clasat.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii sibieni, agentul șef principal de poliție Ionel Avram a intrat în vizorul Serviciului județean anticorupție din luna august a anului 2021. Atunci, Avram a pretins și primit de la proprietarul unei școli de șoferi din Agnita cașcaval și salam în valoare de aproximativ 100 de lei. Proprietarul școlii de șoferi, care deținea și un magazin cu produse importate din Germania, l-a mituit astfel pe polițist pentru a fi iertat de faptul că a fost prins la volanul unei mașini fără ITP valabilă. Pentru salamul și cașcavalul primit, Avram a mai intervenit ulterior și în alte situații.

O rolă cu folie de plastic și un jambon. Fiul său - martor

În toamna anului următor, referitor la polițistul Ionel Avram s-au sesizat și procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. Aceștia au descoperit cum polițistul din Agnita s-a împrietenit și cu proprietarul unei firme de transporturi din oraș, de la care – de față cu fiul său, minor – a primit mai întâi drept mită o rolă cu folie din material plastic. Fiul său a fost cel care a adus rola de folie de plastic în autospeciala MAI în care aștepta polițistul.

Scena este descrisă în detaliu de procurori. ”Imediat după urcarea în autospeciala MAI, minorul XXX, conștientizând cel mai probabil caracterul ilicit al primirii acelei role cu folie din material plastic, și-a întrebat tatăl: «Da’ ăsta n-o filmat?”, referindu-se la camera de filmat din cadrul dispozitivului radar marca Autovision montat pe autospeciala MAI. În acel moment, numitul Avram Ionel, având cert reprezentarea săvârșirii unui act ilicit în legătură cu atribuțiile sale de serviciu, i-a replicat fiului său «Nu, tată. (n.n. referindu-se la faptul că aparatura radar nu a fost pornită și nu a înregistrat acele momente). Io-s bolund, mă, tatu meu?»”, redau procurorii.

De la același proprietar de firmă de transporturi, Ionel Avram plănuia să obțină mai multe șpăgi. Astfel, pentru a dirija circulația în vederea facilitării descărcării unui autotren din flota patronului, Ionel Avram a fost înregistrat cum îi povestea fiului său că pentru aceste servicii plănuia să solicite fie jambon (botezat ”jamon” de către Avram în timp ce îi spunea fiului ”că și gura noastră poa’ să mănânce o juma’ de oră, o oră dacă stăm mai mult până descarcă”), fie achitarea a zece note de plată la un restaurant, fie combustibil de 500 de lei. În cele din urmă, a primit o pulpă de porc crud-uscată, descoperită în cămara lui Ionel Avram și cu ocazia perchezițiilor care au avut loc.

De la același proprietar de firmă de transporturi, Ionel Avram a mai cerut trei paleți de lemn (cu o valoare estimată la 150 de lei), în schimbul dezvăluirii datelor când instituții precum RAR-ul ori ISCTR-ul aveau programate acțiuni de control în zona orașului Agnita.

”Văd nori negri...”

La o fermă de vaci din Marpod, polițistul era abonat la șpăgi constând în produse din carne de vită, pentru a trece cu vederea diferite abateri rutiere ale celor de la fermă, au descris procurorii în fața instanței. Unul din angajații l-a denunțat după ce pretențiile au crescut: Avram a cerut zece kg de carne de vită pentru a ”rezolva” un caz penal, în sensul că un angajat a fost prins la volan în timp ce carnetul de șofer îi era suspendat.

Carnea de vită ”T-bone steak” primită drept șpagă a fost estimată la 1.600 de lei de către procurori.

Doar că polițistul a aflat între timp că este în vizorul procurorilor, așa că a transferat denunțătorului suma de 450 de lei, cu mențiunea ”pentru carne. Mulțumesc”.

Iar pentru că informațiile despre ancheta penală deschisă pe numele său continuau să apară, Avram Ionel a decis să se pensioneze în luna august a anului trecut. Totodată a luat legătura cu un avocat specializat în dreptul penal, pentru a se asigura că se poate baza pe serviciile acestuia. ”Să știți că după cum simt, iară văd că vin vulpi, ... văd nori negrii să știți. Că văd aici în zonă cum îi de rău! Credeți-mă că simt iar. Pe cuvânt!”, au interceptat  procurorii.

”Șanse de reinserție socială”

Polițistul din Agnita a recunoscut în fața instanței acuzațiile ce i se aduc, procesul încheindu-se pe fond săptămâna trecută. Prin urmare, a primit reducerea pedepsei cu o treime. ”Săvârşirea de către o persoană precum inculpatul să recurgă la astfel de acte în scopul obţinerii unor foloase materiale, dobândite într-un mod extrem de facil, creând convingerea că face mereu favoruri care trebuiesc recompensate prin produse şi bunuri chiar şi de mică valoare, acte repetate şi ajunse de notorietate în comunitatea în care îşi desfăşura activitatea, sunt însă extrem de nocive pentru încrederea populaţiei în instituţiile statului, prin numărul relativ mare al unor astfel de acţiuni prefigurându-se chiar o percepţie publică nereală că, indiferent  ce contravenţie ar săvârşi, în schimbul unor sume de bani, poate fi obţinut de către oricine orice favor din partea poliției. Instanţa ţine să precizeze că această conduită a inculpatului nesancţionată imediat poate constitui un imbold şi pentru ceilalți locuitori din Agnita de a recurge la astfel de acte de dare de mită pentru a nu intra sub rigorile legii”, a apreciat judecătorul Tribunalului Sibiu.

Acesta a avut în vedere și Ionel Avram ”regretă sincer fapta comisă” și că este pensionar. ”Instanța va ţine cont totodată de faptul că scopul pedepsei este acela de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni, că are primordial un scop de reeducare şi îndreptare şi nu doar de constrângere, motiv pentru care va cântări serios asupra pedepsei şi a modalităţii de executare ce va trebui aplicată inculpatului: instanţa nu va pierde din vedere pe de o parte, nici gravitatea faptelor sale, dar pe de altă parte, va reţine atitudinea sinceră şi cooperantă de care inculpatul a dat dovadă pe parcursul procesului, de faptul că se află la prima confruntare cu legea penală, că a recunoscut şi regretă săvârşirea faptelor şi că sunt şanse serioase de reinserţie socială”.

A mai fost anchetat și în trecut. ”Clemența instanței”

Trei ani de închisoare cu suspendare este pedeapsa stabilită de Tribunalul Sibiu. În motivarea acestei pedepse, judecătorul de caz a arătat că Ionel Avram a mai fost cercetat pentru fapte de corupție și în trecut, dar dosarul a fost clasat.

”Instanţa va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de trei ani închisoare, pe un termen de încercare mare, de patru ani, pentru ca inculpatul să conștientizeze pe deplin gravitatea faptelor sale, să reflecteze un timp mai îndelungat nu doar la clemența instanţei, dar să dea dovadă în acest răstimp că are suficiente resurse pentru a numai reitera același comportament (cum a făcut de la clasarea si renunțarea la urmărirea penală anterioară) și, pe de altă parte,  pentru a-i da ocazia şi a-i facilita parcurgerea unei evoluţii comportamentale pozitive, în care să se preocupe mai bine de creşterea şi educarea fiului său, într-un climat prosocial, educându-l de acum în alt mod de cum a procedat anterior, făcându-l martorul ocular al ilegalităților comise în perioada cât a fost polițist”, a mai apreciat instanța.

Care i-a mai interzis ca, timp de doi ani, să ocupe vreo funcție în instituțiile statului. Totodată, i-a fost confiscată suma de 2.760 de lei (estimarea contravalorii produselor primite) și a fost pus la plata altor 8.000 de lei către stat, cheltuieli judiciare.

Hotărârea poate fi atacată în termen de zece zile de la comunicare.

Conform declarației de avere întocmită înainte de pensionare, Ionel Avram deține un apartament de 89 de mp în Agnita, o casă de 64 de mp în Dealu Frumos, unde mai are un teren de 1.800 de mp, toate obținute în urma unui partaj. Conduce o mașină Renault produsă în 2005, nu are economii și are un credit de aproape 15.000 de euro, scadent în 2032.

Citește și Polițist de la Rutieră, acuzat de luare de mită. 3 locuințe și o mașină percheziționate de agenții anticorupție sibieni

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

Till Eulenspiegel

Acum 1 an

De seful de post din Saliste mai stie cineva ceva?
Raspunde

Till Eulenspiegel

Acum 1 an

Am raspunsul: conform IPJ Sibiu,dl Soaita e bine-merci sef de post in Poiana Sibiului.Nu credeti?Iete:https://sb.politiaromana.ro/ro/i-p-j-sibiu/sectii-rurale/sectia-6-politie-rurala-orlat/postul-de-politie-poiana-sibiului
Raspunde

Ion

Acum 1 an

De fapt de 28 de ani i-a mers totul ok si acum s-a impotmolit ca ulciorul...
Raspunde

Borat Sagdiyev

Acum 1 an

Probabil că s-a lăcomit și n-a mai trimis tranșa "la centru"!
Raspunde

Mariconas

Acum 1 an

Urmeaza Ivan Andrei!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus