Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sibiu anunță că a scos joi din Olt ”un munte de plase”.
Acțiunea anti-braconaj s-a desfășurat în zona lacului de acumulare de la Colun și a debutat în jurul prânzului, când AJVPS Sibiu a fost informată de pescari că ar exista plase introduse în apele Oltului.
Angajații și pescarii AJVPS Sibiu s-au luptat vreme de aproape șase ore să scoată toate ustensilele ilegale din apă, în total fiind vorba de aproximativ 600 de metri de plase.
”Plasele extrase astăzi închideau accesul către o mare parte din zonele căutate de pești în perioada de reproducere. Pentru că am reușit să le extragem și nu au mai rămas peste noapte, nu aveau decât câțiva pești în ele, și cu siguranță am salvat mult pește care înca mai are șansa la reproducere”, au declarat reprezentanții AJVPS Sibiu.
Iată mai jos ”muntele” de plase scoase joi din Olt:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: video , Sibiu , pescari , braconaj , plase , ajvps sibiu
Vizualizari: 6663


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Wow
Acum 1 oră
@Roboschet
Acum 1 oră
Bambolero
Acum 1 oră
Hetmannstadt
Acum 2 ore
Gelu