Duminică,
12.10.2025
Innorat
Acum
14°C

Bolnavii de cancer au acum un Centru de Sprijin în Sibiu. Asociația „Sus Inima” anunță un nou proiect pentru pacienții oncologici

Bolnavii de cancer au acum un Centru de Sprijin în Sibiu. Asociația „Sus Inima” anunță un nou proiect pentru pacienții oncologici

Asociația „Sus Inima” anunță deschiderea unui Centru de Sprijin Oncologic, pe strada Constantin Noica, Nr. 26, Et. 1, acolo unde a funcționat prima Casă Sus Inima. Proiectul vine în sprijinul pacienților oncologici, atât a celor care se află la început de investigații, cât și a celor care au nevoie de tratament. Echipa este formată din specialiști pregătiți pentru a oferi îndrumare, sprijin dar și programe de relaxare, socializare și terapie prin artă timp de 8 ore, 5 zile pe săptămână. Asociația oferă gratuit toate aceste servicii beneficiarilor.

Asociația „Sus inima” vine cu noutăți atât cu privire la activitatea din Sibiu, dar și din alte orașe din țară. Cele mai noi vești sunt deschiderea a două Centre de Sprijin Oncologic, unul la Sibiu, pe strada Constantin Noica, la Nr. 26, acolo unde pentru o perioadă de timp au fost cazați pacienți oncologici care veneau în Sibiu la radioterapie, din județele limitrofe și primeau o masă caldă și unul la Timișoara.

„Între timp avem două case Sus Inima și pentru că s-a deschis un centru de radioterapie în Alba Iulia și foarte curând se va deschide și în Râmnicu Vâlcea s-a decis ca această casă de pe Noica să fie transformată într-un Centru de Sprijin Oncologic pentru persoanele afectate de cancer din Sibiu. Ca și servicii noi avem partea de permanență. Este ceva nou în România. Am deschis săptămâna trecută ceva similar în Timișoara, pentru că am descoperit că este mare nevoie și acolo și sperăm să deschidem și în București. De când nu ne-am văzut am mai deschis o casă unde cazăm persoane care merg la radioterapie și la chimioterapie în București și mai avem Casa Sus Inima de pe Independenței, din Sibiu unde avem șase spații de cazare pe care le păstrăm pentru cei care vin din Mediaș, Agnita ori din alte localități ale județului aflate la o distanță mai mare și nu-și doresc să facă naveta zilnic”, spune Carmen Chindriș, director „Sus Inima”. 

Anca Gavrilă, navigator de pacient oncologic „Sus Inima”

Alături de Carmen este Anca Gavrilă, navigator de pacient oncologic, meserie recunoscută în România din anul 2021. Anca este singurul pacient oncologic din echipă. Ea a fost diagnosticată în urmă cu cinci ani jumătate cu cancer la sân, a fost operată și a avut parte de toate tratamentele specifice acestei afecțiuni. În timpul acestor tratamente i-a cunoscut pe cei de la Sus Inima și a decis să se alăture echipei.

„Mă bucură că sunt alături de echipă și că am întâlnit probabil sute de persoane care s-au tratat și operat la noi și pe aparținătorii lor și am încercat să-i îndrum către cele mai bune soluții de investigații și tratament. Am încercat să le fiu alături pe tot acest parcurs. Știu foarte bine prin ce trec acești oameni. Îmi amintesc momentele în care nu știam pe ce drum să apuc. Nu știam decât durerea fizică pe care o simțeam și mi-am dorit să pot fi sprijin pentru toți cei care trec prin asta. Îmi împărtășesc povestea, dar, la rândul meu, am acumulat multe alte povești, unele dintre ele fiind adevărate lecții de viață”, a spus Anca Gavrilă.

Program de opt ore, cinci zile pe săptămână

Programul centrului va fi de opt ore pe zi, de luni și până vineri de la ora 9.00 la 17.00. În acest interval orar va fi atât program liber, cât și un program structurat. În ceea ce privește programul liber d-na Tina care este lucrător social și Anca Gavrilă, vor fi cele care vor întâmpina persoanele ce vor să viziteze centrul sau pentru cei care își vor dori să meargă în zona de relaxare. Acolo pot socializa cu alte persoane care trec prin situații similare.

„Suntem acreditați ca furnizori de servicii sociale și avem licență de funcționare pentru Centrul de Zi de Consiliere și Informare astfel încât putem oferi mai multe servicii. Avem un grup de sprijin pentru pacienți susținut de psihologul Elena Bouleanu, psihoterapie unu la unu susținută de psihologul Maria Filip, psihologie clinică cu Mădălina Perneci specialistă în evaluarea și tratarea unei game largi de probleme psihologice, inclusiv anxietate și depresie, terapii prin artă cu Laura Cândea-Burnete, nutriție cu dr. Simona Gălățan, navigare oncologică cu Anca Gavrilă, a doua opinie unde vom avea o colaborare cu dr. Laura Sinea, medic oncolog care va fi la centru timp de două ore pe săptămână și asistență socială colega noastră Călina Croitoru care va veni de două ori pe săptămână, câte două ore și care va oferi sprijin în ceea ce privește certificate, documente sau întocmirea planului de intervenție”, spune Alexandra Poiană, coordonator marketing și comunicare.

Alexandra Poiană, coordonator marketing și comunicare „Sus Inima”

Programul structurat va fi afișat pe pagina de facebook a asociației și pe site. Pentru programări, cei interesați sunt invitați să sune la 0756.738.202 unde va răspunde d-na Tina. Toate serviciile oferite sunt gratuite pentru beneficiari, costurile fiind susținute de asociație.

Carmen Chindriș, director „Sus Inima”

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

1 comentarii

Emil

Acum 2 ani

O moarte usoara e tot ce le lipseste bolnavilor de cancer in faza terminala.

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus