La 110 ani de la înființarea sa, Academia de Studii Economice Bucureşti a conferit companiei Romgaz S.A Diploma Meritul universitar cu medalie de aur „Nicolae D. Xenopol”, cea mai mare distincţie acordată unei companii, pentru susţinerea învăţământului universitar economic.
Diploma i-a fost acordată companiei pentru „poziţionarea proactivă şi contribuţia benefică la îmbunătăţirea calităţii învăţământului superior, promovând un parteneriat structurat cu Academia de Studii Economice, oferind susţinere financiară şi logistică pentru unele manifestări profesionale şi stiinţifice de anvergură cât şi de facilitare a derulării unor programe de internship de către studenţii universităţii”, se arată într-un comunicat de presă al societății.
„ASE a avut un impact semnificativ asupra dezvoltării economice a României. Profesorii și cercetătorii acestei instituții au contribuit la crearea unor politici economice coerente și la implementarea unor reforme structurale importante în diferite domenii. Este o ocazie specială pentru compania noastră”, a transmis cu această ocazie Răzvan Popescu, directorul general al Romgaz.
Parteneriatul dintre Romgaz, cel mai mare producător și principal furnizor de gaze naturale din România, și Academia de Studii Economice Bucureşti are în vedere organizarea a numeroase acţiuni în beneficiul studenţilor, implică personalul didactic şi de cercetare în activităţi comune, promovează dialogul continuu între reprezentanţii mediului academic şi cei ai companiei.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: ase bucuresti , Romgaz
Vizualizari: 781
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Sfefan
Acum 1 oră
Stefan
Acum 1 oră
Stefan
Acum 1 oră
John doe
Acum 1 oră
Sibian