Oseminte care par a fi de natură umană au fost găsite în centrul municipiului Deva, în timpul unor lucrări de amenajare a domeniului public, informează, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
Conform sursei citate, osemintele urmează fi expertizate de medicii legişti.
"În data de 5 aprilie a.c, in jurul orei 20,00, Poliţia Municipiului Deva fost sesizată cu privire la faptul că un angajat al unei societăţi care efectuează excavaţii în zona centrală a oraşului, în scopul amenajării domeniului public, ar fi găsit oseminte ce par a fi de natură umană. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii criminalişti şi ce ai Biroului Investigaţii de Criminale", precizează informarea IPJ Hunedoara remisă Agerpres.
Osemintele respective au fost ridicate de reprezentanţii Serviciului Judeţean de Medicină Legală (SJML= Hunedoara şi urmează a fi expertizate de medicii legişti, în vederea stabilirii vechimii acestora (a identităţii persoanei) şi a circumstanţelor în care au ajuns în acel loc, mai menţionează sursa citată.
foto IPJ Hunedoara
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1373
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Allahu akbar
Acum 1 oră
Lupul
Acum 3 ore
Adrian
Acum 4 ore
Emil
Acum 5 ore
Emil