Un piteștean realizează de cinci ani hărțile principalelor orașe din România în care subliniază anii de construcție ai imobilelor, numărul de etaje, relevee și alte asemenea detalii.
Spune că demersul, unic în România, i-ar putea ajuta în primul rând pe cei care vor să cumpere o locuință într-un bloc vechi. Dar care nu știu exact cât e de vechi.
”Sunt Teoalida din Ploieşti, îmi place să desenez, să scriu articole, să compun şi să analizez date, în special despre arhitectură, imobiliare şi industria auto”, se prezintă el pe site-ul hartablocuri.ro.
”Studiez arhitectura comunistă din 2005 şi pot identifica modelele blocurilor, estima anul construcţiei şi afla numărul de apartamente şi camere la 90% din blocuri folosind pozele din satelit + Google Street View. Tastez datele în Excel cu viteza de 60 blocuri pe oră şi le public pe această harta interactivă, puteţi consulta datele GRATUIT dând click pe blocuri unul câte unul, să mă ajutaţi cu date la blocurile unde acestea lipsesc sau sunt greşite”, spune el.
Ideal ar fi să găsească o persoană din Sibiu, pasionată de arhitectură
Proiectul a ajuns după cinci ani într-un impas, pentru că nu mai are timp să mărească baza de date a blocurilor. Harta Sibiului, de exemplu, este deocamdată cu foarte multe zone gri, în care cartiere întregi sunt lipsite de informații.
Teoalida spune că e dispus să plătească 5 cenți pentru fiecare bloc completat, oricui este interesat.
”Nu mă interesează ce job sau studii aveţi, ci doar să aveţi timp liber şi abilităţi ca ale mele de a recunoaşte modelele blocurilor. Descărcaţi sample Excel şi adăugaţi datele tehnice la 10-20 blocuri din zona voastră, ca în videourile mele, eu voi verifica şi dacă sunt corecte vă invit să faceţi întregul oraş. Vă dau acces la un Google Spreadsheet şi o hartă temporară ZeeMaps care se va actualiza automat la fiecare 5 ore să vedeţi rezultatul muncii voastre.
Nu pot angaja oameni full-time fiindcă veniturile generate de acest proiect sunt mici, mă bazez pe voluntari, dacă doriţi recompensă, vă ofer 5 centi per bloc la care completaţi datele + numele menţionat pe site”, spune el.
Spune că ideal ar fi să găsească o persoană din Sibiu, pasionată de arhitectură, care să preia munca de aici.
”Idealul ar fi să fie un om în fiecare oraș cu experiență similară cu a mea, care să cerceteze Google Streetview și să introducă datele în tabel, nu să-mi scrie zeci de persoane. Dacă îmi scrie un locatar din fiecare bloc, aș pierde o groaza de timp citind mesajele și adaugând datele”, explică el.
Astfel, cei interesați pot scrie pe chat-ul site-ului și pot intra în legătură cu administratorul său.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: harta sibiu , harta cu anii blocurilor , harta blocurilor , arhitectura , Sibiu , blocuri , imobiliare , cartiere Sibiu
Vizualizari: 2615
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
D
Acum 1 oră
Ivan
Acum 2 ore
Oligofrenii
Acum 2 ore
Sibian
Acum 2 ore
Felicitari tuturor celor ce ati reusit sa le scoateti la Lumina!