Joi,
25.07.2024
Innorat
Acum
20°C

În frunte cu cel mai „cojit”: Primăria licitează renovarea energetică a 18 blocuri din Sibiu. Proprietarii nu plătesc nimic

În frunte cu cel mai „cojit”: Primăria licitează renovarea energetică a 18 blocuri din Sibiu. Proprietarii nu plătesc nimic

Aproape nouă milioane de euro este valoarea estimată a lucrărilor de reabilitare termică a 18 blocuri din municipiul Sibiu. Fondurile sunt atrase de administrația locală din Programul național de redresare și reziliență, ale cărui reguli prevăd că proprietarii acestora nu trebuie să contribuie cu nimic.

43,5 milioane de lei, la care se adaugă TVA, este valoarea serviciilor de proiectare și asistență tehnică și a lucrărilor de execuție pentru reabilitarea energetică a 18 blocuri. Clădirile sunt cele pentru care, în primăvara anului trecut, asociațiile de locatari au reușit să se mobilizeze pentru a depune actele necesare în vederea solicitării de finanțare prin PNRR, solicitare făcută în numele asociațiilor de către reprezentanții Primăriei Sibiu.

Cele 18 blocuri au fost împărțite de către reprezentanții administrației locale în două contracte, fiecare fiind împărțit, la rându-i, în câte două și, respectiv, trei loturi. Contractele scoase la licitație de acoperă întreaga paletă de servicii și lucrări necesare pentru reabilitarea termică a unui bloc: de la întocmirea proiectelor tehnice, a detaliilor de execuție și a dosarelor de obținere a autorizației de construire cu toate avizele pe care acestea le implică, la verificarea acestor documentații, execuția lucrărilor și dirigenția de șantier.

În general, lucrările presupun izolarea termică a pereților exteriori cu polistiren expandat ignifugat de 10 cm grosime, înlocuirea ferestrelor și ușilor vechi din lemn sau metal cu unele din PVC și termopane, izolarea termică a planșeului peste ultimul nivel cu polistiren extrudat cu o grosime de 20 de cm, peste care va fi pusă hidroizolație, și modernizarea instalațiilor de iluminat de pe casele scărilor.

Totodată, fiecare bloc în parte va fi supus și altor lucrări care se pliază pe specificul fiecărei clădiri: reparări de trotuare, de acoperișuri de tip șarpantă, a elementelor de pe fațade care prezintă pericol de desprindere, repararea sistemelor de colectare a apelor, închiderea balcoanelor etc.

Două contracte, cinci loturi

25,7 milioane de lei este valoarea estimată a celui mai mare contract, care prevede reabilitarea termică a zece blocuri, împărțite în trei loturi.

În primul lot este inclus blocul cu nouă etaje aflat la nr. 1 pe bulevardul Vasile Milea (blocul-turn, după cum este cunoscut printre sibieni), precum și alte patru blocuri cu câte patru etaje de pe același bulevard: 10A, 11A și, respectiv, 12A.

11,8 milioane de lei, plus TVA, este valoarea contractului pentru reabilitarea acestor blocuri.

În cazul celui de-al doilea lot, sunt vizate blocuri cu câte patru etaje, aflate pe strada Constituției, la nr. 1 (bl. 1) și pe strada Țiglari, nr. 1 (bl. C2). Cel de-al treilea bloc inclus în acest lot poartă nr. 75 și are o scară pe str. Rusciorului, la nr. 19, celelalte două scări având adresa pe str. Constantin Nottara.

Opt milioane de lei, la care se adaugă TVA, este valoarea estimată a lucrărilor din acest lot.

Cel de-al treilea lot include trei blocuri cu două, trei și patru etaje, aflate pe str. Iazului, bl. 19, str. Șteflești, bl. 7 și, respectiv, str. Vrancei bl. 6. Bugetul alocat reabilitării acestor trei locuințe multifamiliale este de 5,9 milioane de lei, plus TVA.

Termenul de depunere a ofertelor de către constructorii interesați de acest contract este 6 iunie 2023. Reprezentanții Primăriei estimează că – în cel mai bun scenariu – atribuirea contractelor (pentru fiecare lot în parte, după evaluarea ofertelor) se va petrece în luna decembrie a acestui an.

”Sectorul construcțiilor este, la nivel mondial, un consumator major de energie și un generator major de gaze cu efect de seră. În UE, aproximativ 40% din energie este consumată în acest sector. Din acest motiv, îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor este un obiectiv important la nivelul politicilor UE”, extras din caietul de sarcini pentru atribuirea lucrărilor

Contractul al doilea – două loturi

17,8 milioane de lei este bugetul alocat celui de-al doilea contract scos la licitație de către Primăria Sibiu și prevede reabilitarea a opt blocuri, împărțite în două loturi.

În cazul lotului I aferent acestui contract, sunt prevăzute lucrările de reabilitare energetică a patru blocuri cu câte trei scări fiecare (cu excepția unuia, cu o singură scară), dar cu înălțimi diferite (trei, șapte și, respectiv, patru etaje peste subsol și parter). 

Este vorba de blocurile de pe strada Constituției, nr. 19 (bl. 21), de pe Fabricii, nr. 9 (bl. 2) și două blocuri de pe strada Uzinei: cele de la nr. 2A și 2B.

Valoarea estimată a lucrărilor pentru acest lot este estimată la 9,3 milioane de lei, la care se adaugă TVA.

Cele patru blocuri cuprinse în cel de-al doilea lot al acestei proceduri au câte una, două sau trei scări și înălțimi de la două – la opt etaje. Este vorba de clădirile rezidențiale multifamiliale aflate pe str. Rusciorului nr. 1/3 (bl. 69), pe str. Constantin Nottara, bl. 58, pe str. Ludoș, nr. 6 (bl. 33) și, respectiv, pe strada Ștefan cel Mare, nr. 147.

8,4 milioane de lei, la care se adaugă TVA este valoarea estimată a acestui contract.

25 mai 2023 este termenul de depunere a ofertelor în cazul acestei licitații, pe care funcționarii Primăriei Sibiu estimează că o vor încheia prin evaluare și, apoi, atribuire la finele lunii noiembrie.

Prin 2025

Potrivit graficului propus de administrația locală, întocmirea documentațiilor necesare (avize, autorizații, proiecte tehnice etc.) trebuie finalizate în termen de aproximativ trei luni, după care în alte 12 luni ar trebui finalizate lucrările. Recepția acestora ar urma să dureze aproximativ două luni.

Iar cum atribuirea contractelor este estimată pentru finele acestui an, în cel mai bun scenariu lucrările vor fi gata în prima parte a anului 2025.

Citește și Schimbarea la față a Sibiului. Doar 11 asociații au depus dosare pentru izolarea termică a blocurilor din fonduri europene

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

9 comentarii

POPA

Acum 1 an

De ce nu face asta Primaria si cu cladiri din zona centrala care nu-s inca declarate monumente istorice dar ar merita,de ex pe str Saguna!?
Raspunde

Dhufhj

Acum 1 an

pai asa sa se faca la toti si la case ca doar toti suntem egali in acest caz... sau poate nu ;)
Raspunde

Gheorghe ion

Acum 1 an

deci costul mediu e de juma' de milion de euro pe bloc. inseamna ca locatarii blocurilor izolate cu banii lor sicare au si termopane la geamuri sunt un fel de Țiriac de si.au permis sa.si "tuneze termic" locuintele pe banii lor. inteleg ca preturile lucrarilor publoce sunt umflate - nimeni nu stie cat ar costa in realitate un pod nou sa zicem, sau asfaltarea unei strazi. dar cred ca oricine cunoaste cat l.ar costa sa isi izoleze termic apartamentul si sa isi puna termopane noi. cu siguranta nu costa 25000€ pe apartament
Raspunde

Emil

Acum 1 an

Le plateste tot bin Laden...
Raspunde

Rodica

Acum 1 an

Ce mana cereasca pe proprietarii blocurilor. Halal! Ceilalti inghit in sec.
Raspunde

Gheorghe ion

Acum 1 an

sunt bani ue cred. puteai merge si tu prin bloc sa strangi semnaturi pe care sa le trimiti la asociatie, asociatie care sa depuna cererea. eu am incercat anul trecut [cand s.a aprobat lotul de care se vorbeste in articol], dar am vecini prea "jmekeri" sa semneze pentru ceva moca. asa ca aia e. ingjitim in sec. oricum timpii alocati strangerii semnaturilor si intocmirii documentatiei cica au fost foarte stransi, ca altfel primaria trebuia sa modernizeze zeci de blocuri :)))
Raspunde

Nu-i asa

Acum 1 an

poza e din Zona Dioada. Acolo unde Kraus a furat banii asociatiilor de proprietari. Unele din blocuri NU pot depune ptr ca pana nu se gata procesul nu isi pot face Asociatie. Si acum platesc dupa sustragerille lui Kraus
Raspunde

Gheorghe ion

Acum 1 an

culmea ca fix in zona dioda - milea se vor renova blocuri. ai citit articolul?
Raspunde

Ion

Acum 1 an

Oare primaria nu putea face o chestie cu cap ? Trebuiau reabilitate blocurile mai intai blocurile cele mai vechi, care sunt cele mai energofage. Iar pe Saguna nu va bagati-acolo trebuiesc ruinate complet cladirile , caci baietii destepti sunt in asteptere. Oare Primaria i-a amendat vreodata ?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus