Vineri,
13.12.2024
Innorat
Acum
2°C

Accident frontal pe Valea Avrigului: O fetiță de 4 ani este rănită

Accident frontal pe Valea Avrigului: O fetiță de 4 ani este rănită

Un accident de circulație a avut loc sâmbătă, în jurul prânzului, pe Valea Avrigului, două persoane ajungând la spital.

Polițiștii Serviciului Rutier Sibiu spun că este vorba despre o coliziune între două autoturisme conduse pe direcții opuse, un autoturism condus de către o femeie în vârstă de 34 de ani, din județul Prahova și un autoturism condus de către un medieșean în vârstă de 56 de ani.

”În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a pasagerei din mașina pe care o conducea bărbatul, o femeie în vârstă de 53 de ani, tot din mun. Mediaș, precum și vătămarea corporală a unei fetițe în vârstă de 4 ani, din celălalt autoturism, ambele victime fiind transportate la spital conștiente”, anunță IPJ Sibiu.

La locul accidentului au fost trimise mai multe autospeciale: un echipaj SMURD, o autospecială de stingere, una de primă intervenție și o ambulanță.

”O femeie în vârstă de 53 de ani a primit îngrijiri medicale și a fost transportată la UPU Sibiu, cu multiple traumatisme și durere toracică”, spun oficialii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu.

Cercetările continuă în vederea stabilirii cauzei care a dus la producerea accidentului.

Nu sunt înregistrate mari probleme de trafic.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 5671

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

7 comentarii

No Name

Acum 1 an

Daca nu sunt filmari cum se stabileste cine e de vina in situatia asta? Amandoua masinile au ramas pe benzile lor, ambii soferi isi vor sustine nevinavotia!
Raspunde

Kokos

Acum 1 an

Locul impactului se vede , e pe banda din dreapta , deci cel cu volkswagenul e vinovat.
Raspunde

Liv

Acum 1 an

Se vad urme de anvelope, unde a avut loc impactul. E mai simplu decât crezi.
Raspunde

Titus

Acum 1 an

In accidentele relativ usoare, avariile suferite de masini si pozitionarea lor reconstituie de la sine filmul accidentului. Mai departe, se analizeaza urmele de pe asfalt (frane, cioburi, pete etc ) dar depinde si de excperienta si gradul de calificare al personalului care cerceteaza la fata locului. Apoi sunt declaratiile soferilor, ale pasagerilor si ale eventualilor martori neimplicati in accident. Pana acum 15 ani nu existau camere video, nici pe stalpi si nici in autoturiusme. Cum crezi ca se stabileau cauzele si vinovatii?
Raspunde

No Name

Acum 1 an

Fiecare va tine cu partea lui in declaratii, in ceea ce priveste experienta si gradul de calificare: sa nu uitam ca unii au furat masina politiei din fata sediului, nu vad in poza vre-o urma de franare. Daca tot faci referire de ce se intampla acum 15, pe vremea aceea mai erau cativa trecuti prin meserie sa aibe rabdare sa mai studieze probe, acum?
Raspunde

Titus

Acum 1 an

@No name, acum, daca tu vrei neaparat sa-l faci pe dracu' mai negru decat este, n-am cum sa te contrazic (si nici n-am de gand), Asa cum ai spus deja," fiecare va tine cu partea lui", atat cei implicati direct in accident, cat si chibitii de pe margine (ca noi)
Raspunde

Claus

Acum 1 an

Ieri iar am prins un accident la Fantanita Haiducului,ce e drept a fost unul usor,nu stiu cauza,era un automobil mic,si un camion...rezolvati cumva asta,largiti banda mai faceti una pt depasire acolo e loc,desfiintati acele gherete pt branza,lumea care trece prin zona,opreste brusc sa intre usor in acele parcari neamenajate,asfaltul fiind mai sus,si pot provoca,caramboluri,sau ies din acostament la fel de usor,si incurca traficul,intr o zona cu 0 vizibilitate pe alocuri,si ingust...in zona acelei pensiuni puneti parapet,deseori unii ce vin dinspre Bradu opresc sa intre in parcare,desi e linie continua,sau ies din parcare si calca linia continua pt a o lua spre Sibiu,ziua si accidentul acolo.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus