Joi,
27.11.2025
Innorat
Acum
7°C

Doi bucureșteni au cheltuit 60.000 de euro pentru renovarea unei case, în Cisnădie. Povestea din spatele lucrărilor: ”Nici nu-mi dau seama cum am reușit să o scoatem la capăt”

Doi bucureșteni au cheltuit 60.000 de euro pentru renovarea unei case, în Cisnădie. Povestea din spatele lucrărilor: ”Nici nu-mi dau seama cum am reușit să o scoatem la capăt”

Raluca Constantinescu s-a mutat anul trecut în Cisnădie, din București, alături de soțul ei, Ștefan, și cele trei pisici și un cățel. Povestea lor, precum și imagini cu noua lor casă, proaspăt amenajată, exact pe gustul lor, a fost publicată în revista de profil Love Deco.

În aprilie 2022, cei doi începeau să caute o locuință la munte, undeva în zona Sibiului. Inițial, se gândiseră la o casă săsească într-un sat nu foarte rupt de lume sau chiar într-un orășel de provincie.

„Ștefan își dorea, mai degrabă, o casă veche în stil săsesc pe care să o adaptăm nevoilor noastre. Ca să fiu sinceră, nu era o idee care să mă entuziasmeze în mod deosebit. Am mai trecut printr-o experiență similară când am renovat o casă veche în București și nu aș fi vrut să parcurg, din nou, toate etapele”, spune Raluca.

„S-a întâmplat să descoperim această casă în Cisnădie și ne-am îndrăgostit iremediabil de zonă și de priveliștea din jur”.

 Casa era o construcție nouă, cu parter și mansardă și o suprafață utilă de 130 metri pătrați.

„A fost o nebunie curată să locuim acolo în plin șantier. Ne-am instalat oficial pe 22 august și ne-am setat ca termen de finalizare a lucrărilor perioada sărbătorilor de iarnă. Ne doream să avem familia alături de Crăciun, dar nu ne-am imaginat niciodată că va fi atât de mult de muncă”, își amintește Raluca. „Nici nu-mi dau seama cum am reușit să o scoatem la capăt. Am zis că nu mai vreau să calc, cel puțin un an, prin nici un magazin de materiale de construcții”.

Bugetul pe care l-au avut la dispoziție a fost de 60.000 euro, bani rămași după vânzarea proprietății din București. Au amenajat mansarda, au renovat parterul și s-au văzut nevoiți să schimbe toată instalația electrică, interior și exterior. Au pus balustrade afară, în dreptul scării de acces și la balconul de la etaj și au terminat de făcut gardul care este întins pe două străzi. În curte, au amenajat un foișor și au construit o magazie pentru depozitare. Toate într-un timp record de numai două luni. Raluca spune că și acum ar mai fi lucruri de finalizat, dar și-a propus să nu mai grăbească procesul.

„Am reușit să ne încadrăm în buget, dar cu chibzuință și cercetând foarte bine piața, înainte de a face cumpărături. Materialele de construcții au fost mult mai scumpe decât ne așteptam. Și manopera, la fel”, spune Raluca. „Finisajele sunt de calitate superioară, în mare măsură. Am considerat că este înțelept să investim mai mult în lucruri pe care nu le schimbăm atât de des”.

Întreaga lor poveste poate fi citită aici.

Sursa foto: Love Deco

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Dfgh

Acum 2 ani

care este legatura cu politicul domnule Bratu? ati ramas fara subiecte pe plan local? 60000 euro au bagat in ce? la o casa noua au schimbat atatea? a fost facuta de Dorel? ei cand au cumparat nu au vazut atatea probleme?... un material de 2 bani dar la valoarea celui care l-a scris :)
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus