Luni,
22.07.2024
Cer Senin
Acum
17°C

Comuna Sadu, premiată cu „Eticheta Europeană pentru Excelență în Buna Guvernare”. Valentin Ivan: „Vom continua să construim un mediu în care oamenii să trăiască în siguranță, să se simtă ascultați și implicați”

Comuna Sadu, premiată cu „Eticheta Europeană pentru Excelență în Buna Guvernare”. Valentin Ivan: „Vom continua să construim un mediu în care oamenii să trăiască în siguranță, să se simtă ascultați și implicați”

Comuna Sadu din județul Sibiu a fost premiată cu „Eticheta Europeană pentru Excelență în Buna Guvernare" (EloGE). Sadu s-a clasat pe locul nouă din cele 30 de autorități publice locale selectate (4 consilii județene, 6 municipii, 6 orașe și 14 comune).

Premierea a avut loc joi, la Palatul Victoria, în cadrul unui eveniment organizat de către Secretariatul General al Guvernului, în parteneriat cu Consiliul Europei, inițiator al proiectului.

Primarul comunei Sadu, Valentin Ivan, spune că această recunoaștere este un impuls pentru a promova în continuare inițiativele inovatoare și sustenabile în beneficiul comunității.

„Această recunoaștere confirmă angajamentul nostru ferm față de principiile bunei guvernări și ne stimulează să continuăm să dezvoltăm și să promovăm inițiative inovatoare, sustenabile și în beneficiul comunității. Felicit și mulțumesc personalului Primăriei Sadu, consilierilor locali și cetățenilor implicați în procesul de dezvoltare și îmbunătățire a comunității noastre. Fără sprijinul și colaborarea lor, nu am fi putut obține acest rezultat remarcabil. Obținerea ELoGE ne motivează să continuăm să ne îmbunătățim și să consolidăm standardele de transparență, eficiență și participare civică în toate acțiunile noastre.

Obiectivul nostru principal rămâne acela de a asigura bunăstarea și dezvoltarea durabilă a comunității. Prin implementarea principiilor bunei guvernări și prin colaborarea strânsă cu cetățenii și organizațiile locale, vom continua să construim un mediu în care oamenii să trăiască în siguranță, să se simtă ascultați și implicați în luarea deciziilor și să beneficieze de servicii de calitate. În calitate de Primar al Comunei Sadu, îmi asum responsabilitatea de a continua să promovez și să aplic principiile bunei guvernări în toate acțiunile noastre. Vom lucra în strânsă colaborare cu toți partenerii noștri din mediul public și privat, precum și cu mass-media, pentru a îmbunătăți constant calitatea guvernării locale și pentru a ne asigura că Sadu rămâne un loc în care oamenii se simt mândri să trăiască și să participe activ la dezvoltarea comunității”, declară primarul Valentin Ivan”, a declarat Valentin Ivan, primarul comunei Sadu, pentru Turnul Sfatului.

În cadrul programului, aflat la prima ediţie în România, s-au înscris 58 de unităţi administrativ teritoriale, din 22 de judeţe ale ţării.

Autorităţile locale laureate cu EloGE sunt: consiliile judeţene Timiş, Botoşani, Ialomiţa, Ilfov; municipiile Roman (judeţul Neamţ), Moineşti (judeţul Bacău), Râmnicu Vâlcea (judeţul Vâlcea), Galaţi (judeţul Galaţi), Câmpina (judeţul Prahova) şi Buzău (judeţul Buzău) ; oraşele Uricani (judeţul Hunedoara), Bolintin-Vale (judeţul Giurgiu), Seini (judeţul Maramureş), Măgurele (judeţul Ilfov), Sărmaşu (judeţul Mureş), Abrud (judeţul Alba) ; comunele Drăgoteşti (judeţul Gorj), Sadu (judeţul Sibiu), Floreşti (judeţul Cluj), Grinţieş (judeţul Neamţ), Negrileşti (judeţul Galaţi), Căbeşti (juudeţul Bihor), Bălţaţi (judeţul Iaşi), Cumpăna (judeţul Constanţa), Şcheia (judeţul Suceava), Săveni (judeţul Ilfov), Mărăcineni (judeţul Argeş), Măgurele (judeţul Prahova), Băiuţ (judeţul Maramureş) şi Coşula (judeţul Botoşani).

Secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu, a transmis laureaţilor că pot deveni un model de bune practici pentru colegii lor din administraţiile locale, astfel încât la ediţia de anul viitor numărul participanţilor, dar şi al câştigătorilor, să fie unul mai mare.

„Apreciez foarte mult că dumneavoastră v-aţi înhămat la o muncă suplimentară, cunosc, cred eu, destul de bine provocările pe care le aveţi la nivelul autorităţilor locale, fie că sunt comune, oraşe, municipii, consilii judeţene. (...) Pentru cei care v-aţi calificat, pentru cei care veţi beneficia de această onorantă titulatură pentru un an de zile, sper să deveniţi un exemplu de bună practică şi pentru ceilalţi (...) în aşa fel încât la următoarea astfel de activitate să fie înscrise, să participe un număr mult mai mare de localităţi şi de autorităţi locale din România care să beneficieze de această etichetă recunoscută, europeană. (...) Este important pentru noi că facem acest pas, este important pentru Consiliul Europei că ne-a făcut oportună această deschidere şi cred că demersul acesta comun ne dovedeşte că atunci când există determinare, bună credinţă, competenţă lucrurile nu cum să nu ne iasă. Asta cu atât mai mult cu cât această etichetă se circumscrie celor 12 principii de guvernanţă publică locală care, constat, cu mare plăcere, că încep să nu mai fie pentru noi, pentru localităţile dumneavoastră, pentru cetăţenii din România, doar simple deziderate. (...) Este important pentru România, este important pentru calitatea serviciului administrativ din România în aşa fel încât dumneavoastră să fiţi laureaţi şi anul viitor după ce expiră această etichetă şi cât mai multe comunităţi din România să ni se alăture", a declarat Neacşu potrivit Agerpres.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus