Vineri,
29.03.2024
Innorat
Acum
15°C

Ediția aniversară a Festivalului Johann Strauss va fi marcată printr-un concert la Filarmonica din Sibiu

Ediția aniversară a Festivalului Johann Strauss va fi marcată printr-un concert la Filarmonica din Sibiu

Festivalul Johann Strauss a ajuns la cea de-a XX-a ediție și continuă seria concertelor sale extraordinare la Sibiu, sărbătorind ediția sa aniversară printr-un concert susținut de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, sub bagheta dirijorului Cristian Spătaru.

Concertul va avea loc sâmbătă, 20 mai, începând cu ora 18:00, pe scena Sălii Thalia.

Festivalul își va încânta publicul cu muzica vivace și în același timp nostalgică din vastul repertoriu al familiei Strauss și al contemporanilor săi.

Cea de-a XX-a ediție aniversară a Festivalului Johann Strauss va aduce în fața publicului piese care nu sunt atât de des interpretate, deoarece opera completă a lui Strauss include nu doar valsuri, ci și polci, cvadrile și alte dansuri. Totodată, vom onora aniversarea a 170 de ani de la nașterea compozitorului român Ciprian Porumbescu, sărbătorită în 2023 în România și în întreaga lume.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus