Luni,
17.03.2025
Ploi Scurte
Acum
4°C

CJ Sibiu vrea să testeze hidrogenul în sobe, aragaze și centrale termice cu unul dintre cei mai mari distribuitori de gaze din România. Rezultatele - confidențiale

CJ Sibiu vrea să testeze hidrogenul în sobe, aragaze și centrale termice cu unul dintre cei mai mari distribuitori de gaze din România. Rezultatele - confidențiale

Sistemul de alimentare cu gaz din județul Sibiu, respectiv componentele acestuia, vor fi testate pentru comportamentul lor la utilizarea hidrogenului. CJ Sibiu vrea să aprobe un protocol cu primul distribuitor integrat de gaze și electricitate din România, Delgaz Grid SA – companie ce operează o rețea de gaze naturale în lungime de peste 20.000 km. „Orice materiale și informații aferente, de orice natură, sunt confidențiale”, prevede protocolul.

Textul unui protocol de colaborare dintre UAT Sibiu și Delgaz Grid este propus de președinta Daniela Cîmpean spre aprobare consilierilor județeni pentru ședința din 25 mai. Documentul se referă la realizarea proiectului „20HyGrid” cu scopul de „a pune bazele unei relații de cooperare și de a identifica oportunități pentru analiza comportării diferitelor componente ale sistemului de alimentare existent, cu gaze naturale (inclusiv instalații si aparate de utilizare) la amestec de gaze naturale și 20% vol. hidrogen sau proporții mai mari de hidrogen (după caz) și a realiza efectiv teste și încercări, cu specialiști în domeniu”.

Mai exact, prin semnarea protocolului, cele două părți își asumă să verifice și să cerceteze modul în care „se comportă echipamentele existente care urmează sa fie testate (centrale termice, convectoare, aragaze, arzătoare din sobe de gătit/încălzit etc. respectiv componente ale sistemului de distribuție gaze naturale- SD etc.) la alimentarea cu un amestec de gaze naturale si 20% vol. H2 sau proporții mai mari de hidrogen (după caz)”.

Hidrogenul - un jolly jocker*

L-am întrebat pe Dumitru Chisăliță, fondator al Asociației Energia Inteligentă, cu o experiență de peste 10 ani în poziții de management în cadrul unor companii din sectorul gazelor naturale și a fost consilier pentru doi foști miniștri responsabili de sectorul energetic, ce părere are despre un astfel de protocol de colaborare.

Potrivit lui, astfel de colaborări au loc în diverse țări din lume, inițiativele având loc în contextul în care se vorbește despre trecerea la o energie verde, regenerabilă. Or, pentru a face acest lucru e nevoie de un „echilibrator al sistemului”. „Hidrogenul poate să fie acest vector de energie care să echilibreze variabilitatea producției și volatilitatea surselor”, ne-a spus expertul.

Chisăliță a mai explicat că hidrogenul este una din puținele substanțe care are un mare grad de utilizare, adică poate să fie folosit în diverse domenii și industrii: transport, producere de energie electrică, producere de energie termică, în industria chimică, metalurgică etc. „Deci, e acel jolly jocker care are această capacitate de a realiza până la urmă implementarea energiei regenerabile, dar și pentru a asigura funcționarea acestei energii și în același timp a satisface diverse sectoare energetice sau industriale sau chiar casnice”, ne-a mai spus Dumitru Chisăliță, care deține și atestat de expert tehnic extra judiciar și consultant în domeniul petrol și gaze eliberat de Asociația Experților Europeni Agreați Paris.

Totuși, el crede că dincolo de teorie, aceste lucruri trebuie să fie verificate și validate în practică. „Chiar dacă astfel de situații există în Noua Zeelandă, în Germania, în Franța, în alte țări, totuși lucrurile sunt la fel și nu sunt neapărat la fel. Adică gazul nu este la fel peste tot, comportamentul oamenilor nu este la fel peste tot, echipamentele nu sunt neapărat la fel peste tot. Și atunci e nevoie de astfel de acțiuni, de verificare în practică, dacă vreți, a acestor situații. Iar din acest punct de vedere mi se pare normală o astfel de colaborare”, a mai adăugat Chisăliță.

În același timp, este important de precizat că textul protocolului propus spre aprobare în CJ Sibiu are o clauză de confidențialitate, adică prevede că UAT Sibiu și Delgaz Grid vor realiza „un schimb constant de informații, în regim de confidențialitate”. 

Confidențialitate și stickere

În articolul care descrie prevederile clauzei de confidențialitate se menționează că „DEGR se angajează să folosească informațiile si documentația la care are acces, inclusiv rezultatele testelor, exclusiv în scopul îndeplinirii obligațiilor ce-i revin conform acestui protocol, să nu le transmită sau să le aducă la cunoștință terților si să nu le folosească în avantajul sau interesul acestora, cu excepția părților implicate în Proiect. Părți implicate in proiect, atât în faza de testare cât și în faza post-testare sunt, dar fără a se limita la aceștia: mediu academic, producători de echipamente, industrie, autorități publice- ex. ANRE, Min. Energiei etc.”.

Totodată, este stipulat faptul că în perioada testelor, „siglele echipamentelor care se vor testa vor fi mascate cu stick-ere, astfel încât sa nu se poată vedea marca în fotografii, filme etc.”.

E de remarcat și faptul că textul protocolului are prevederi care se referă și la comunicarea cu presa a rezultatelor testărilor efectuate, autoritățile județene urmând să comunice eventuale informații doar cu acordul scris al companiei:

„Informarea prin presă sau prin orice altă cale de comunicare media se va face în principiu de către DEGR, dar poate fi făcută și de partenerul UAT Județul Sibiu cu acordul scris al DEGR exprimat în diferite forme de comunicare (adresă, e-mail)”.

NOTĂ:

* „Joker” vine de la cartea de joc cu cea mai mare valoare în unele jocuri de noroc. Aceasta poate înlocui orice carte în jocul respectiv.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 2736

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

4 comentarii

Claudiu

Acum 1 an

"Mai exact, prin semnarea protocolului, cele două părți își asumă să verifice și să cerceteze modul în care „se comportă echipamentele existente care urmează sa fie testate (centrale termice, convectoare, aragaze, arzătoare din sobe de gătit/încălzit etc. respectiv componente ale sistemului de distribuție gaze naturale- SD etc.) la alimentarea cu un amestec de gaze naturale si 20% vol. H2 sau proporții mai mari de hidrogen (după caz)”. Cata vreme in toata chestia asta este implicat si cetateanul de rand, cred, informarea corecta si deschisa ar cam fi necesara si implicita. Adica exact inversul a tot ceea ce probabil e cuprins in tot felul de protocoale de confidentialitate. Sa fim folositi pe post de cobai fara a fi informati, doar pentru ca asa a decis cineva intr-un birou sau pur si simplu pentru ca asa e vointa unui functionar public suna a abuz; de putere, de functie, de pozitie pe piata (in cazul distribuitorului) Si nu in ultimul rand, daca se va livra gaz in amestec cu hidrogen la costuri pe care doar cel care le livreaza le poate estima corect, cel care se afla in pozitia de a achita factura pentru "teste" inseamna ca va plati acest amestec la pret normal ? Mai ales in conditiile in care intre el si furnizor exista un contract deja ? In respectivul contract nu prea este inclus si hidrogenul. Si-atunci, de ce ne jucam si de-a ce ne jucam ?
Raspunde

Rammstein

Acum 1 an

Nagasaki...!
Raspunde

Chocolate cu H2 o

Acum 1 an

Capul lui e joker! Proiectul nu e unul pilot a fost implementat provizoriu si in alte tari inainte!!!
Raspunde

Bubi Seven

Acum 1 an

Noroc cu duoamna consiliu ca are grija de noi, populatia ca daca nu era dinsa si alte cateva persoane nu stiu unde ajungeam, probabil ca emigram in Africa ! Are ea grija unde sa imparta banii publici , ca ea stie prea bine ce sa faca cu ei ! Si bineinteles ca acet lucru se face in premiera mondiala la Sibiu !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus