Joi,
28.09.2023
Cer Senin
Acum
15°C

În 3 zile, pompierii sibieni au salvat o fată de 5 ani, mai multe locuințe și au oprit focul ce a afectat un hectar de vegetație și șase tomberoane

În 3 zile, pompierii sibieni au salvat o fată de 5 ani, mai multe locuințe și au oprit focul ce a afectat un hectar de vegetație și șase tomberoane

O medie de aproape două incendii pe zi a fost înregistrată la sfârșitul săptămânii ce tocmai a trecut. Tot în zilele de vineri - duminică, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au primit 133 de solicitări venite pe numărul de urgență 112. În această perioadă, 117 persoane au primit asistență medicală de urgență din partea echipajelor de prim-ajutor medical calificat SMURD.

Cele cinci incendii au avut loc în diferite localități din județ: 

-       Vineri, 19.05 a.c. în jurul orei 00:50, pompieri sibieni au intervenit în localitatea Săliște, cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD. La fața locului a intervenit și SVSU Săliște. Incendiul s-a manifestat într-o cameră dintr-o casă, unde au ars parțial elemente de mobilier. Incendiul a fost lichidat prompt fără probleme deosebite. Cauza incendiului a fost utilizarea necorespunzătoare a surselor de aprindere, în apropierea materialelor combustibile. Nu au fost înregistrate victime. 

-       Sâmbătă, în jurul orei 13:00, pompierii s-au mobilizat cu o autospecială de stingere pentru lichidarea unui incendiu de vegetație, pe raza localității Copșa Mică. Incendiul a afectat o suprafață de aproximativ 15.000 mp de teren.  

-       Duminică, în jurul orei 05:50, în Cisnădie, a izbucnit un incendiu la mai multe tomberoane. Intervenția promptă a pompierilor a limitat extinderea incendiului, cu toate acestea au fost afectate 6 tomberoane. Incendiul a fost cauzat de utilizarea focului deschis în spații deschise. 

-       Tot duminică, în jurul orei 09:00, un apel pe numărul unic de urgență 112 solicita pompierii întrucât în localitatea Roandola a izbucnit un incendiu la o casă. La fața locului au intervenit 2 autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. La sosirea forțelor incendiul se manifesta generalizat la întreaga casă. În urma incendiului cauzat de soba supraîncălzită, pompierii au salvat 3 camere anexate casei, însă casa a fost afectată în proporție de 90% pe o suprafață de aproximativ 70 mp. O fetiță în vârstă de 5 ani, a suferit arsuri. Aceasta a fost luată cu o mașină personală și dusă spre municipiul Sighișoara. Pe drum a fost preluată de un echipaj SMURD cu medic al ISU Mureș și astfel a ajuns în siguranță la spital. 

-       Duminică seara în jurul orei 20:50 a izbucnit un incendiu la un garaj situat pe strada Strugurelui din municipiul Mediaș. Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. Incendiul se manifesta generalizat la întregul garaj cu risc de propagare la locuințele din vecinătate. Pompierii au limitat extinderea incendiului însă garajul, un autovehicul și o motocicletă, din interiorul acestuia nu au putut fi salvate. Incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit electric, produs la un cablu defect și neizolat corespunzător.

ISU Sibiu amintește că informații utile despre prevenirea situațiilor de urgență care pot pune în pericol viața, dar și bunurile pot fi găsite pe platforma Fiipregatit.ro.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Vizualizari: 585

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus