Prima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă din acest an a avut loc în municipiul Mediaș, în perioada 20 – 21 mai, cu participarea a 64 de piloți, reprezentanți ai cluburilor și echipelor de top ale automobilismului sportiv. Conform estimărilor oficiale, evenimentul s-a desfășurat în prezența unui public numeros, de peste 2.500 de spectatori.
Festivitatea de premiere a câștigătorilor primei etape a Campionatului Național de Viteză în Coastă la Mediaș a avut loc în prezența primarului municipiului Mediaș, dl Gheorghe Roman, în Piața Corneliu Coposu, după încheierea celor două manșe de concurs. Pe podiumul competiției au urcat la categoria „Open“ Emil Ghinea – locul I, Octavian Ciovică – locul II și Claudiu Ciucă – locul III, iar „King of the Hill“ a fost desemnat Emil Ghinea, cel care a realizat cel mai bun timp al traseului– 1:29.437. La categoria „Prototipuri“, primele trei locuri au fost ocupate de Emil Ghinea, Octavian Ciovică și Răzvan Dragomir, iar la categoria „Autoturisme“ pe primele trei locuri s-au situat Claudiu Ciucă, Dominic Marcu și Andrei Precup.
De asemenea, etapa desfășurată la Mediaș a avut și o secțiune la care au concurat două mașini electrice, ordinea de sosire a piloților fiind Dominic Marcu și Sebastian Șerban.
Mulțumim organizatorilor și sponsorilor care au contribuit la succesul acestui concurs și adresăm felicitări tuturor concurenților care au luat parte la competiția desfășurată în municipiul Mediaș, cărora le dorim mult succes în etapele viitoare ale campionatului.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 815
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Parinte
Acum 13 ore
Ramona
Acum 15 ore
Gicu
Acum 15 ore
Florin
Acum 15 ore
Canaris