Funcționalitatea și aspectul fântânii arteziene din Piața Aurel Vlaicu din Sibiu nu mai corespunde spațiului în care este amplasată, având în vedere modernizarea Căii Dumbrăvii, spune Astrid Fodor, prin intermediul unui comunicat remis marți presei. Fântâna va funcționa mai bine din punct de vedere tehnic, iar aspectul va fi îmbunătățit prin jocuri de apă și lumini noi, mai spune primarul Sibiului.
De luni, 22 mai, au început lucrările efective de modernizare a fântânii arteziene din Piața Aurel Vlaicu, contractul încheiat cu firma D.C. Izoconstruct prevăzând ca acestea să se finalizeze în decurs de 90 de zile.
“Fântâna arteziană existentă în Piața Aurel Vlaicu a fost construită în 2004, iar funcționalitatea și aspectul acesteia nu mai corespund, în contextul în care un tronson al Căii Dumbrăvii a fost modernizat, iar pentru cel de-al doilea tronson am inițiat deja un proiect în acest sens. În urma lucrărilor care încep din această săptămână, fântâna va funcționa mai bine din punct de vedere tehnic, iar aspectul va fi îmbunătățit prin jocuri de apă și lumini noi,” Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Investiția de 563.890 de lei presupune refacerea completă a construcției prin amenajarea unui bazin nou, circular, cu diametrul exterior de 16 m. În interiorul acestui bazin se vor crea alveole pentru plante ornamentale. Căderea apei va fi în cascadă, iar imaginea sferei de apă din prezent va fi înglobată și în noul concept. Fântâna va fi dotată cu echipamente cu LED pentru jocuri de lumini care vor însoți jeturile de apă. Și iluminatul public din jurul fântânii va fi înlocuit, tot cu corpuri LED, care consumă mai puțină energie.
Citește și Cum va arăta viitoarea arteziană din piața Aurel Vlaicu
Pe parcursul lucrărilor disconfortul șoferilor va fi minim, transmit reprezentanții Primăriei Sibiu. Banda interioară din sensul giratoriu va fi închisă temporar, doar atunci când este nevoie a se încărca materialele provenite din demolare sau atunci când vor fi aduse materialele de construcție.
Șoferii sunt rugați să circule cu prudență în zonă și să respecte semnalizarea pe care constructorul are obligația să o asigure.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Astrid Fodor despre modernizar , fantana arteziana Sibiu , Sibiu , Astrid Fodor , Primarul Astrid Fodor
Vizualizari: 2685
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Jean
Acum 4 ore
Un sibian
Acum 4 ore
Un sibian
Acum 5 ore
Anomis
Acum 7 ore
Dth