Luni,
16.09.2024
Cer Senin
Acum
11°C

Klaus Iohannis, către Astrid Fodor, în fața președintelui Germaniei: Trebuie să spun că evoluția Sibiului este spectaculoasă

Klaus Iohannis, către Astrid Fodor, în fața președintelui Germaniei: Trebuie să spun că evoluția Sibiului este spectaculoasă

La dejunul oficial oferit de primarul Astrid Fodor în onoarea celor doi președinți, cel german și cel român, aflați în vizită la Sibiu, Iohannis a remarcat faptul că orașul s-a dezvoltat „spectaculos”.

În cadrul discursurilor care au precedat dejunul, Klaus Iohannis s-a adresat președintelui Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, care se află la a treia vizită în Sibiu, pentru a sublinia dezvoltarea orașului și, prin extrapolare, a întregii Românii. „Sper că după București, vizitele la Sibiu și la Timișoara, unde veți ajunge mâine, să vă ofere o imagine cât mai completă a României de azi. Ca fost primar urmăresc evoluția Sibiului și, doamna primar, trebuie să spun că este spectaculoasă”, s-a adresat Iohannis, mai apoi, primarului Astrid Fodor.

Președintele României a pus accentul și pe modul în care, la Sibiu, a fost implementat în mai multe școli sistemul de învățământ dual, prin implicarea companiilor germane în colaborarea dintre administrația locală și inspectoratul școlar. „Oferă un model valoros pentru sistemul educațional și economic. Investițiile germane sunt foarte apreciate în țara noastră, sper să se extindă nu numai aici, ci și în restul României”.

În încheierea alocuțiunii sale, președintele României a transmis că dorește prosperitate „orașului Sibiu și tuturor celor care s-au hotărât să trăiască în Sibiu”.

Astrid Fodor, primar Sibiu, Klaus Iohannis, Steinmeier

„O onoare”

Înaintea președintelui României a vorbit primarul Astrid Fodor. Ea a arătat că la recepția organizată la Împăratul Romanilor în onoarea președintelui Germaniei au fost invitați reprezentanți ai tuturor etniilor din oraș, ai tuturor cultelor, ai formațiunilor politice, dar și oameni de cultură și din mediul economic. 

„Este o bucurie și o onoare pentru Sibiu să primească vizita a doi președinți de stat. Avem onoarea să primim vizita unui președinte de stat european care este și cetățean de onoare al Sibiului. În 2015 (când Steinmeier a primit titlul de cetățean de onoare – n.r.) spuneați că Sibiul este o punte între Germania și România. Iată că aceste legături continuă atât pe plan economic, cât și cultural. În calitate de primar al Sibiului mă bucur că puteți cunoaște o parte din acest oraș”, s-a adresat Astrid Fodor președintelui Germaniei.

„S-a schimbat în bine”

Alocuțiunile au fost încheiate de Frank-Walter Steinmeier. „Această vizită ne oferă prilejul să arătăm și în afara României cât de mult s-au schimbat lucrurile în bine, în această țară. La Sibiu vin cu mare drag, este un oraș pe care l-am vizitat pentru prima dată în 2007, de atunci îmi este foarte drag. Sibiul a fost capitala sașilor transilvăneni și, într-o oarecare măsură, mai este și azi. FDGR, Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA, companii germane importante, cu toții își au sediul aici”, a spus președintele Germaniei. El a remarcat și că în cadrul Comandamentului NATO de la Sibiu participă și ofițeri germani.

„Nicăieri nu scrie că a treia vizită trebuie să fie și ultima”, și-a încheiat Steinmeier alocuțiunea.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

6 comentarii

Mister

Acum 1 an

Oare a stat in coloana de la produl peste CIBIN cand a venit?
Raspunde

Ce glume tampite are bipedul in program, "spectaculoasă" auzi

Acum 1 an

zice dulapul care zboara doar cu jeturi private, iar in trafic circula cu antemergator. Nu sta el in trafic zeci de minute zilnic in satul asta subdezvoltat si prafuit.
Raspunde

Sibian

Acum 1 an

Noi îi urmărim și mai atent involuția.

Raspunde

Emil

Acum 1 an

Mai mult rahat decat onoare.

Raspunde

Sdfgdsgf

Acum 1 an

cred ca l-a cam batut in cap soarele pe presedinte de a facut astfel de afirmatii sau s-a obisnuit prea mult la mitici la Bucuresti si nu mai stie cum trebuie sa arate un oras civilizat... sibiu sat frumos asa cum nu a fost niciodata in cei 45 de ani de cand traiesc eu aici (nascut si crescut in Sibiu)...
Raspunde

@@@

Acum 1 an

Se gratuleaza incompetentii intre ei!

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus