”Bunătăți Ardelenești” este un brand sibian dornic să împărtășească bunătățile din inima Ardealului în toată țara. Produse de calitate, autentice, realizate în proporție covârșitoare în Mărginimea Sibiului pleacă săptămânal din Sibiu și ajung proaspete în centre comerciale din toată țara. Compania este în plin avânt, înregistrând o creștere a cifrei de afaceri de la 150 de mii de lei în 2018 până la aproape 10 milioane în 2021.
Partea cea mai frumoasă este că ”Bunătăți Ardelenești” este o afacere de familie, o ideea dezvoltată de un cuplu tânăr din Jina care a preluat inițiativa antreprenorială a părinților.
”Părinții noștri vindeau de multă vreme brânză de Sibiu în piețe din București. După căsătorie eu și soția mea ne-am gândit cum putem duce această afacere la un alt nivel, demnă de secolul XXI. Așa ne-a venit ideea să ne adresăm unei noi generații, să ducem produsele de calitate, clar apreciate de toată lumea, acolo unde sunt clienții în zilele noastre: la mall. În prezent magazinele ”Bunătăți Ardelenești” pot fi găsite în marile centre comerciale din București, Sibiu, Târgu Mureș, Ploiești, Timișoara, Râmnicu Vâlcea, Târgoviște și Deva”, spune Dan Ioan, CEO-ul companiei.
Săptămânal din depozitul aflat în Zona Industrială Est pleacă în jur de 4 tone de produse tradiționale către magazinele din toată țara. Ca și volum, cea mai mare cantitate o reprezintă brânza telemea.
Un aspect foarte important este acela că aproximativ 70% din produsele distribuite de brandul ”Bunătăți Ardelenești” provin de la producători locali, autentici, din județul Sibiu. Ca volum de marfă ei acoperă peste 90% din tot ce ajunge în magazine, existând astfel o puternică susținere a economiei locale și a micilor producători sibieni.
”Practic noi oferim o piață de desfacere pentru producătorii locali din județul Sibiu. Prin intermediul nostru produsele lor ajung direct acolo unde sunt clienții. Colaborăm foarte bine cu producători din Poiana Sibiului, Jina, Tilișca, dar și din alte comune renumite pentru tradiția lor în acest domeniu”, mai explică antreprenorul sibian Dan Ioan.
În prezent ”Bunătăți Ardelenești” înseamnă zece magazine ce însumează aproximativ 1.500 de metri pătrați de spații comerciale închiriate în mall-urile din România, unde lucrează 35 de angajați. În perioada imediat următoare este planificată deschiderea a două noi magazine, în Arad și Alba-Iulia.
Cererea este atât de mare pentru produsele sibiene de calitate încât ”Bunătăți Ardelenești” oferă celor interesați inclusiv posibilitatea unei francize.
”Eu pot să ajut pe oricine este interesat de o colaborare în acest sens cu produse, partea de logistică, amenajare spațiu comercial, brandul ”Bunătăți Ardelenești” evident, practic putem oferi un magazin la cheie, inclusiv finanțare dacă este cazul. Vă asigur că produsele marca ”fabricat în Sibiu” sunt în floare, atâta timp că ele sunt de calitate cererea este foarte oriunde în România, clientul vine și revine cu încredere”, mai spune Dan Ioan, CEO-ul Bunătăți Ardelenești.
Parcurile industriale Gama Point
Compania își desfășoară activitatea într-un spațiu din Zona Industrială Est închiriat de la Gama Point. ”Am început această colaborare cu Gama Point din anul 2020, pe măsură ce ne-am extins și pot să vă spun cu sinceritate că nici nu puteam găsi un depozit mai bun în zona Sibiului. Suntem aproape de autostradă, mașinile au acces ușor, rapid, totul este modern și bine îngrijit”, concluzionează antreprenorul sibian.
Gama Point este membră a grupului Gama Construct, o firmă sibiană care activează în domeniul construcțiilor de peste 25 de ani.
În Zona Industrială Est, grupul Gama Point deține aproape 100.000 mp, din care peste 30.000 mp de hale industriale și spatii de birouri oferite spre închiriere. Firme locale sau internaționale care au ales sa închirieze spații de la Gama Point și să își desfășoare activitatea în parcurile deținute de grup, fiind amplasate strategic, la doar 900 de metri față de autostrada A1, ușor de accesat de tiruri, precum și de mijloacele de transport în comun ale orașului.
”Ceea ce ne definește pe noi este aplecarea noastră, a întregii echipe asupra necesităților fiecărui client în parte. Halele pe care le avem disponibile în acest moment sunt pretabile pentru orice tip de activitate, distribuție, logistică sau producție. Oferim spre închiriere spații industriale, hale și spații de birouri de la 300 de mp pana la 6.000 mp, iar faptul că suntem parte din grupul Gama Construct ne ajută să avem maxima flexibilitate în amenajarea spațiilor, în funcție de cerințele fiecărui client, fie că discutăm despre compartimentări interioare, dotări ale instalațiilor sau distribuție electrică”, a precizat managerul vânzări și marketing din cadrul grupului Gama Point.
În prezent în spațiile Gama Point își desfășoară activitatea 35 de firme cu sute de angajați. Atenția acordată fiecărui client este unul dintre atuurile parcului industrial.
”Mediul de lucru este important pentru noi, de aceea urmărim îndeaproape întreaga activitate desfășurată de toate companiile în parcurile noastre industriale, suntem alături de clienții, de partenerii noștri la fiecare pas. Tot ceea ce ține de mentenanța parcului industrial, de deszăpezit, curățenie exterioară, întreținerea spatiilor verzi, verificările tuturor instalațiilor, de orice cerință a clienților noștri suntem prezenți alături de ei. Astfel reușim să oferim mai mult decât un spațiu de închiriat, reușim să oferim un mediu sigur, unde orice afacere se poate dezvolta”, mai precizează oficialii Gama Point
Contact Bunătăți Ardelenești
Adresa: Str. Stefan Cel Mare, Zona Industriala Est
E-mail: [email protected]
Telefon: 0753 870 071
Contact Gama Point:
Adresa: Str. Stefan cel Mare, nr. 154, Sibiu, Jud. Sibiu. Zona Industriala Est
Telefon: 0760 265 265
E-mail: [email protected]
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 12892
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
HBomb
Acum 1 oră
HBomb
Acum 1 oră
Nicusor Stefanuta curcubeu
Acum 1 oră
@Barosanu
Acum 1 oră
HBomb