O familie din Ucraina, cu 13 copii, locuiește de un an în comuna Sadu. „Cred că acasă nu ne mai întoarcem”

Rozana, Bogdan, Pavel, Alexandru, Costea, Veniamin, Solomia, Mariam, Efrem, Elisei,  Asenefa, Avenir, Emanuel. 

Numele de mai sus sunt ale celor mai noi copii ucraineni adoptați de comunitatea sibiană de la începerea războiului din țara vecină. Părinții lor au lăsat toată gospodăria lor din Ucraina și au ajuns la Sadu, unde încearcă să-și construiască viața de la zero.

Olexandr și Oxana Lovin sunt un cuplu ucrainean dintr-un mic oraș din regiunea Cerkasî – Cighirin. Acesta se află pe malul Niprului, la 250 km de Kiev. Acolo au creat o mare familie, devenind părinții a 13 copii. La scurt timp de la nașterea ultimului copil a început războiul. Au fost nevoiți să lase totul în spate și să fugă din propria țară. După aproximativ 2 luni în care au schimbat câteva localități, au ajuns în Mărginimea Sibiului. Mai exact, în Sadu, acolo unde prin bunăvoința unui localnic au obținut o casă pentru întreaga familie – doi adulți și 12 copii, prima fiică – cea mai mare – fiind deja măritată și locuiește în Germania cu soțul ei. Cu 2 luni în urmă s-a născut al 14-lea lor copil, Emanuel, fiind adus pe lume la o clinică privată din Sibiu.

 

Am mers într-o după-amiază în Sadu, când toată familia e acasă. Când ajungi în localitate n-ai cum să treci pe lângă noua lor casă fără să recunoști că locuiesc aici - mai mulți copii se plimbă cu trotinetele în drum. În scurt timp, ne întâmpină Olexandr Lovin și ne invită în casă. O casă plină cu copii de diferite vârste – unii plâng, alții strigă, trei se joacă, cei mai mari îi supraveghează, doi tineri aflați în pragul vârstei maturității se rușinează și numai unul e cel mai cuminte – cel din brațele mamei, care are 2 luni și tocmai fusese hrănit la sân. Începem să discutăm cu părinții copiilor, iar la scurt timp ni se vor alătura toți cei 13 copii ai lor care i-au însoțit din Cighirin la Sadu.

Mai întâi, suntem curioși să aflăm care a fost drumul pe care l-a parcurs întreaga familie spre România. „Noi venim din regiune Cerkasî, dintr-un mic oraș care se numește Cighirin. Când a început războiul, am plecat de acolo din prima zi, era noaptea. Un prieten m-a ajutat și a plecat să alimenteze mașina, în timp ce noi ne pregăteam lucrurile. Mai întâi am plecat în Cernăuți, la cuscrii (din partea fiicei celei mari). Am stat acolo aproape o lună. În acel timp, fiind aproape de graniță, am ajutat alți oameni, dar între timp s-a accentuat și colapsul economic. Am plecat într-un sat alături, chiar lângă graniță, unde am găsit o casă mică – în două camere stăteam toți. Acolo am făcut cunoștință cu un pastor al bisericii penticostale care are mulți prieteni anume în județul Sibiu. Mai întâi s-a interesat dacă putem veni în România, dacă putem fi primiți aici, după care ne-a propus să venim aici. Am acceptat”, ne spune Olexandr Lovin.

Era 23 mai 2022 când au trecut hotarul spre România. În prima lună au trăit în Brateiu, dar nu au putut să fie înregistrați acolo, pentru că locuința în care erau primiți era o proprietate a bisericii. „Aici, în Sadu, am ajuns datorită unui alt frate de la biserică, prieten cu cel care ne-a adus din Ucraina. A aflat că cineva are o casă liberă și așa am ajuns în Sadu. Pe 14 iunie vom avea un an de când suntem aici”, adaugă el.

Ne spune că în Ucraina au lăsat întreaga lor avere: „aveam casa noastră, aveam gospodăria noastră, pământul, o mică afacere. Dar am lăsat totul și am venit. Aici trebuie să începem de la început. Ca să întreții familia, care e mare, e nevoie de multe finanțe. Acolo ne ocupam cu zmeură, iar soția avea o farmacie online cu produse naturiste, apicole. Totul a trebuit să lăsăm”.

Suntem curioși cum s-au adaptat aici, în județul Sibiu, care e relația pe care o au cu localnicii. „Noi ne aflăm printre creștini, cu ei discutăm și nu are cum să fie rău. Ne-au primit bine. Și vecinii deja ne știu, au o atitudine bună, deși mai auzim multe critici negative la adresa ucrainenilor în mediul online. Dar în viața noastră noi nu am întâlnit nimic negativ”.

În ceea ce privește sursele de venit, Olexandr Lovin spune că lucrează cu proprietarul care le-a dat casa la firma lui, ajutându-l atunci când cesta are nevoie. Deci, nu e un lucru stabil. Au noroc însă că până acum nu au fost nevoiți să achite chiria casei. 

Treptat încercăm să îi includem în dialog și pe copii, pe cei mai în vârstă. Este mai dificil nu atât din punctul de vedere al barierei lingvistice, cât a emoțiilor. Fiind într-o țară străină, plecați din calea războiului, toți ochii sunt ațintiți asupra lor și acest lucru nu este plăcut întotdeauna. Înainte de aceasta o rugăm pe Oxana Lovin să ne spună în ordine cronologică numele tuturor copiilor:

Aliona, 22 de ani

Rozana, 20 de ani

Bogdan, 18 ani

Pavel, 16 ani

Alexandru, 15 ani

Costea, 13 ani

Veniamin, 12 ani

Solomia, 9 ani

Mariam, 7 ani

Efrem, 6 ani

Elisei, 4 ani

Asenefa, 3 ani

Avenir, 1 an și 5 luni

Emanuel, 2 luni

Dintre toți, doar Aliona nu este cu ei. E fiica cea mai mare, care e căsătorită și care a plecat, tot la începutul războiului, în Germania, acolo de unde soțul ei se pregătea să revină acasă. „Au decis ca el să rămână acolo și ea să plece la el. Noi suntem deja și bunici”, spun mândri părinții copiilor. Restul copiilor sunt la Sadu.

Constatăm cu interes că unul dintre băieți, Bogdan, care are 18 ani, știe foarte bine limba română. Tânărul spune că a reușit să învețe în mai puțin de jumătate de an cuvinte, expresii și poate chiar să exprime scurte gânduri. Vorbim cu el în română și ne înțelegem dacă discutăm cu fraze scurte și cuvinte simple, iar când complicăm întrebarea ne spune „Цього я не зрозумів” („Nu am înțeles asta”).

Bogdan este unul dintre copiii care contribuie la întreținerea familiei. Lucrează împreună cu tatăl său atunci când acesta are nevoie de ajutor: „Lucrez cu tata, îl ajut”. Spune că îi place să meargă la cules ciuperci și afine. „La Sadu nu am prieteni, dar am în Sibiu. I-am cunoscut la biserică. Ei sunt români și așa învăț mai bine limba. Dacă ceva nu înțelegem, discutăm prin Google Translate sau gesturi”, mai adaugă tânărul.

Dacă ați cumpărat în ultimele luni tăiței de la Transagape, să știți că aceștia sunt făcuți inclusiv de Rozana, fiica cea mai mare dintre copiii familiei ucrainenilor veniți la Sadu. Rozana este cea mai comunicativă dintre toți și vorbește cu interes despre primele lor zile în România. „Îmi place la Sadu. La început era foarte dificil la lucru, pentru că nu știam limba. Acum e mai bine, înțeleg ce îmi spun, știu ce să le răspund colegilor. Ce am nevoie, eu spun.

Totul a fost greu la început, scriam în telefon, prin traducător. Deja încetul cu încetul, am învățat unele fraze și a devenit mai ușor. De jumătate de an fac tăiței”.

În primele săptămâni de când au ajuns în Sadu, familia Lovin a participat la câteva ore de limbă română, cu ajutorul unei profesoare, originară din Odesa, care a studiat la Chișinău. „A venit la noi acasă câteva săptămâni pentru a ne ajuta să pregătim copiii pentru școală. Toți am participat la ore. Am învățat să numărăm și fraze elementare, care să ne ajute în comunicarea de zi cu zi. Apoi încet am deprins cuvinte, expresii la lucru”, explică Rozana.

Tânăra vorbește cu entuziasm despre natura din România. „Îmi plac munții aici, în general natura e frumoasă și îmi place”. „Mi-am făcut câțiva prieteni, ucraineni care locuiesc în Tălmaciu”, mai adaugă Rozana.

Dintre toți copiii, șase merg la școală – Pavel și Alexandru în Cisnădie, Costea și Veniamin – în Sadu, iar Solomia și Mariam – în Sibiu. „Noi deodată am dat copiii în școli românești; ne-am dorit ca ei să deprindă mai repede limba”, explică tatăl lor.

Pavel are 16 ani și e la liceu, în clasa a X-a. Nu e prea vorbăreț. Tatăl său ne explică faptul că în acest prim an ei mai mult ascultă, să se adapteze programului școlar. Veniamin și Costea sunt mai deschiși. „Nouă ne place la școală”, ne spun ei într-un glas, chiar dacă recunosc la această etapă că „nu e mai bine decât în Ucraina”. „Bariera lingvistică” – intervine tatăl lor. Veniamin adaugă că „cel mai mult îmi place sportul, în special tenisul”.

 

Discutăm inevitabil despre cum își văd viitorul și dacă mai iau în calcul o revenire la Cighirin. 

„Când a început războiul, apăruse o informație că noaptea va fi bombardat Umani (principalul oraș de pe ruta spre Cernăuți – n.n.). Înțelegeam că maxim pe la ora 2 trebuie să ajungem acolo. Noi deja la 10:30 am plecat de acasă. Eu știu acel drum foarte bine – am mers de mult ori pe el. Când am plecat, am pornit totuși navigatorul și aparatul îmi arăta că la un moment dat drumul se încheie, că e capăt de drum; mă întrebam cum așa, pentru că știu că este drum înainte. Chiar am mai mers 100-200 de metri, dar notificarea nu dispărea. Mă gândeam că poate e închis pentru reparație și că n-are sens să mergem câțiva km apoi să fim nevoiți să ne întoarcem. Am zis că mergem cum ne sugerează gps-ul; ne-a redirecționat pe o rută ocolitoare. Deja în momentul în care ocoleam orașul acolo erau ciocniri. Am înțeles că sunt împușcături. 

Apoi, peste vreo lună, când încă eram în Cernăuți, m-am dus acasă, pe vechiul traseu, adică prin Umani - am văzut că unele depozite, stații de alimentare erau bombardate. După timp, mi-am dat seama că în acel moment am fi fost acolo. Adică noi nu am mai fi fost acum aici. Cred că Dumnezeu așa a vrut, să ocolim orașul cela”.

Olexandr Lovin s-a întors acasă în Ucraina de câteva ori în prima lună: inițial, pentru a perfecta pașapoartele copiilor. Spune că poate trece liber hotarul, pentru că are adeverință pentru familie cu mulți copii.

„Cred că acasă deja nu o să ne mai întoarcem. Planificăm să rămânem aici în România. Deocamdată nu știm cum va fi. La început, când încă eram în Cernăuți, credeam că vom pleca înapoi”, continuă bărbatul.

Îl întrebăm de ce nu se văd înapoi, iar motivele sunt cât se poate de practice. „În primul rând, din cauza războiului, dar în al doilea rând, dacă e să ne uităm în viitor, atunci după război va fi mai dificil decât e acum - nu vorbesc de zonele unde au loc bombardamente, în est – acolo e greu. Dar în centrul și vestul Ucrainei: din punct de vedere economic, acum toată lumea ajută Ucraina, după război acest ajutor se va termina. În general, acei giganți care susțineau economia Ucrainei, care se aflau în est, din domeniul metalurgiei, nu mai există. Totul a fost distrus. Și acolo după război va fi foarte dificil. Iar cu o familie mare, cu mulți copii, acolo nu știu cum ar fi viața”.

Ultimul copil al soților Lovin, Emanuel, poate fi considerat sibian. S-a născut la Sibiu acum 2 luni. Am rugat-o pe Oxana Lovin să ne povestească experiența nașterii. A fost, potrivit ei, un moment dulce-amar. „Noi am fost mai întâi la spitalul de stat, dar acolo au început să vorbească între ei urât despre noi. Proprietara casei, care ne însoțea, ne-a spus despre asta și a zis că acolo nu mai mergem. Nu ne-au insultat, dar au tergiversat cazul nostru și nu părea că vor să aibă grijă de noi. Apoi am mers la Polisano și acolo am născut. Nașterea a fost prematură. Am plătit totul, pentru că e privat - aproape 2.000 de euro a costat nașterea. Acolo desigur că atitudinea a fost bună. În Ucraina nașterea e gratis”.

Despre România, aceștia spun că realitatea e cu totul diferită față de câte au auzit până acum despre țara noastră. În sensul bun al cuvântului. „Mulți ani în urmă am auzit că e o țară săracă și aveam impresia aceasta. Dar când am ajuns aici, am văzut că nu e așa... Am fost la Transfăgărășan, la Păltiniș, Lacul Negovanu, sus în Cindrel. Dar aici, aproape de noi avem Făgărașul nostru, mergem la izvor, strângem ciuperci, culegem afine și ne trăim viața”.

Notă: Acest material a fost realizat în cadrul proiectului „Educația media - instrument pentru creșterea abilităților de participare civică a adolescenților (faza 2) - Sprijinirea comunităților pentru a fi mai bine protejate de infodemie", implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), cu sprijinul UNICEF. Opiniile exprimate în acest articol aparțin autorilor și nu reflectă neapărat poziția CJI și UNICEF.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi