Actualizare: Jandarmii sibieni vin cu precizări în legătură cu ursul semnalat pe raza localității Porumbacu de Jos. Este vorba despre o ursoaică ce avea trei pui și care a fost îndepărtată în mediul natural.
Având în vedere sesizarea prezenței unei ursoaice cu trei pui în zona Barajului Scoreiu, un echipaj de jandarmerie a fost direcționat imediat la fața locului pentru asigurarea măsurilor de ordine și de protecție.
De asemenea, au fost înștiințați reprezentanții instituțiilor cu atribuții în domeniu. Ursoaica și puii au fost îndepărtați în mediul natural. Jandarmii vor monitoriza zona pentru a se asigura că pericolul este îndepărtat.
„Le reamintim cetățenilor ca atunci când sesizează prezența unui urs să nu se apropie de acesta și să apeleze imediat numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112”, transmit jandarmii sibieni.
Știre inițială: Pompierii sibieni au transmis că a fost emis un mesaj de avertizare RO-Alert, în localitatea Porumbacu de Jos, întrucât a fost semnalată prezența unui urs.
La fața locului este prezent un echipaj SMURD, pentru asigurarea măsurilor din competența ISU Sibiu. De asemenea intervin și reprezentanții instituțiilor cu atribuții în gestionarea situației.
În ultimul timp a fost semnalată din ce mai mult prezența urșilor în localitățile județului Sibiu. În urmă cu doar trei zile un alt urs a fost filmat alergând pe străzile din Șura Mică. De asemenea, la jumătatea lunii mai, în Sibiu a fost filmat un urs. Autoritățile însă, nu au reușit să-l captureze.
Citește și: Un urs aleargă pe străzile din Șura Mică
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: ro alert , urs , Sibiu , Porumbacu de Jos
Vizualizari: 2548
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Prof. de Geografie
Acum 9 ore
@Hermannstadt
Acum 10 ore
Pastor Marginas
Acum 10 ore
Pastor Marginas
Acum 11 ore
X