Mihai Suciu dă viață obiectelor într-un mod inedit care nu are cum să nu-ți atragă atenția. În urmă cu doi ani jumătate, acesta a pus bazele proiectului care astăzi poartă numele de Resin.Art.SM. Tânărul mutat din Deva la Sibiu și-a transformat o cameră în atelier și creează ceasuri, bijuterii, tablouri și suporturi pentru pahare, pe care le confecționează din lemn și rășină epoxidică.
„Locuiesc în Sibiu de doi ani jumătate și m-am mutat pentru că prietena mea locuia aici. Am făcut facultatea de Silvicultură la Cluj, profesia mea de bază este inginer silvic, dar nu am profesat la acele momente alegând să plec în Anglia. Am stat doi ani, iar apoi am revenit în Deva. La scurt timp, am plecat în Suedia, unde m-am ocupat cu mentenanța terenurilor de golf. Am cunoscut-o între timp pe prietena mea și m-am întors definitiv acasă”, a detaliat Mihai pentru Turnul Sfatului.
Cu tutoriale și multe încercări la început
Ideea de a încerca ceva nou i-a venit în timpul în care lucra în Suedia. După multe tutoriale parcurse și-a făcut curaj să facă primele încercări. Nu au fost cu succes, dar chiar și așa nu a renunțat. A început să se documenteze mai mult, iar rezultatele nu au întârziat să apară.
„Când eram plecat, în timpul liber, mă uitam pe youtube la tot felul de tutoriale și am văzut câteva mese lucrate cu lemn și cu rășină, river tables se numeau, mi s-a părut foarte interesantă combinația de lemn cu rășină, plus culori. Pe măsură ce mă uitam la videoclipuri, mi-am dat seama că mi-a plăcea să fac și eu, dar că este destul de complicat.
La început am încercat să fac câteva lămpi, dar nu mi-a reușit, fiind prima încercare. S-a întâmplat nu pentru că era neapărat complicat, ci pentru că nu am respectat eu câțiva pași. Apoi m-am mai documentat, am văzut și mai multe tutoriale și am încercat din nou. Am început să fac prima dată ceasuri cu valuri, cu temă marină, acestea îmi plac foarte mult, ca să faci valurile îți trebuie un anumit timp de rășini, anumiți pigmenți, se utilizează și o suflantă cu aer cald. La început au fost foarte multe greșeli și proiecte nereușite” povestește tânărul.
De la ceasuri și tablouri, la bijuterii
După ce o perioadă a creat ceasuri și tablouri, tânărul și-a dorit să creeze și bijuterii, dar și suporturi din lemn pentru pahare. „La o pereche de cercei lucrez undeva la patru zile, nu pentru că este de lucru efectiv, dar pentru că durează până să se întărească rășina. Cam de un an jumate fac și bijuterii, în ideea de a diversifica, dar și de a oferi oamenilor ceva mai accesibil din punct de vedere al prețurilor”, mai spune acesta.
Bijuteriile cu flori sunt unele speciale mai ales pentru că sunt flori culese și presate chiar de Mihai.
„Cred că am avut o înclinație spre partea artistică care s-a dezvoltat în timp, odată ce am văzut aceste lucruri și am zis că aș putea să le fac și eu. Exersând, cred că așa s-a dezvoltat mai mult partea mea artistică”, completează el.
Investiția în mica sa afacere nu poate fi cuantificată. Este una constantă, mai ales în stocul de consumabile care trebuie reînnoit periodic.
„Nu e o sumă exactă de început, pe măsură ce exersam îmi dădeam seama că am nevoie de mai multe lucruri.Investiția inițială este de câteva mii de lei, iar în timp cred că am depășit 10.000 de lei, plus consumabilele. Am transformat în atelier una din camerele apartamentului în care locuiesc cu prietena mea și acolo îmi desfășor activitatea”, detaliază el.
I-ar plăcea să-și deschidă un atelier
Lui Mihai i-ar plăcea să aibă posibilitatea, în viitorul apropiat, de a avea un spațiu separat de cel al casei, în care să meșterească produsele handmade.
„Trebuie să ai foarte multă răbdare, depinde și de nivelul la care vrei să lucrezi, le poți lucra rapid, dar rezultatul nu este același. Pe lângă migală și răbdare, ai un timp limitat în care poți lucra cu rășina. Eu îmi doresc să fie un proiect de lungă durată, ideal ar fi să am și un atelier separat”, concluzionează Mihai.
Munca și produsele pe care le creează Mihai pot fi văzute pe site https://resinartsm.ro/, dar și pe pagina de instagram resinartsm.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: decorațiuni rășină , nijuterii rășină , mihai suciu , micile afaceri sibiu , foto , Afaceri Sibiu , micile afaceri
Vizualizari: 7428
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Sibianul vesel
Acum 4 ore
Unsibian
Acum 5 ore
PUTEREA
Acum 5 ore
La noi la sat reactionam, nu preintampinam
Acum 6 ore
Sibian