Reprezentanții USR ironizează prezența președintei PNL Sibiu, Raluca Turcan, în noul Guvern al României, în cadrul căruia a preluat portofoliul Culturii.
Reprezentanții USR Sibiu readuc în discuție o situație de acum doi ani, când într-o postare pe Facebook a Ralucăi Turcan aceasta ura „La mulți ani!” baronului a cărui statuie tocmai era amplasată în Piața Mare a Sibiului și fac aluzii și la alte gafe puse pe seama celei care ocupă acum fotoliul de ministru al Culturii.
„Baronul Samuel von Brukenthal, ajuns la venerabila vârstă de 302 ani, îi transmite noului ministru al Culturii, Raluca Turcan, mult succes sau măcar cât de cât succes și, poate, rezultate ceva mai bune decât cele din mandatul anterior de ministru. Baronul îi mai transmite președintei PNL Sibiu că speră doar ca într-o bună zi «să nu se trezească mort» și să nu mai apuce să vadă mărețele realizări culturale ale doamnei ministru. Printre acestea - spune patronul spiritual al Sibiului - s-ar putea număra și modernizarea bibliotecilor din județul Sibiu, pe care actuala conducere a Consiliului Județean Sibiu a ratat-o din lipsă de timp”, se arată într-un comunicat al celor de la USR Sibiu.
„Suntem dezamăgiți să constatăm că România are, probabil, cel mai slab guvern din istoria modernă a țării, un guvern născut dintr-o rotativă de tip alba-neagra pusă la cale de cele două partide populiste ale țării, PNL și PSD, și suntem deopotrivă îngrijorați de soarta economiei, a școlii și culturii românești, care sunt într-un real pericol pentru încă aproape doi ani de-acum înainte”, Ruxandra Cibu Deaconu, președinte USR Sibiu
Reprezentanții formațiunii sunt de părere că noul guvern învestit în cursul zilei de ieri nu are elementele necesare performanței, concurând pentru titlul de cel mai slab executiv. Ei consideră că tot ceea ce mai pot spera în acest moment este ca „efectele dezastrului să fie cât mai mici”. „În ceea ce privește reprezentarea județului Sibiu în Guvernul României de către doamna Raluca Turcan, să ne amintim doar cât de precare îi erau cunoștințele referitoare la valoarea pensiilor și a salariului minim pe economie, în vremea în care conducea Ministerul Muncii, și mai ales cum privea viitorul și creșterea prețurilor «în Lampa lui Aladin». Să facem un efort de memorie, chiar dacă ne dau lacrimile de usturime, și să ne amintim cum se temea că pensionarii «s-ar putea trezi morți într-o dimineață», cum a fost convinsă că generația «decrețeilor» a fost numeroasă «pentru că s-a produs un boom economic», nu unul demografic, și că tinerii «nu rămân tineri o veșnicie»”.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 1860
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Raluca Budusan
Acum 1 oră
Em
Acum 1 oră
Hermann Stadt
Acum 1 oră
Un cititor
Acum 2 ore
H-Bomb