Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a declarat în cadrul unui interviu acordat Turnul Sfatului că din punct de vedere militar există un consens prin care Sibiul să devină centru de comandă al NATO pentru flancul sudic al alianței, iar la Summitul de la Vilnius din această lună urmează să se ia și o decizie politică în acest sens.
Ce înseamnă asta pentru Sibiu, care sunt intențiile sale privind o eventuală candidatură la președinția României, ce șanse are președintele Iohannis să ajungă secretar general al NATO, ce s-a înțeles din marșul lui Prigojin spre Moscova, când va intra Ucraina în NATO și cine va câștiga războiul dintre ruși și ucraineni, puteți citi în interviul de mai jos.
Ați ajuns de festival, la Festivalul Internațional de Teatru, bănuiesc că ați vizitat centrul orașului. Ați văzut actori, scene, public, turiști. Cum vi se pare?
Mircea Geoană: Am venit și cu o parte oficială, poate vorbim și despre asta mai târziu un pic. Ce se întâmplă, ce a făcut Constantin Chiriac și această urbe superbă a Europei este absolut excepțional. Este cea mai mare manifestare de gen, cred eu că din Europa. Cred că se mai bătea puțin cu Edinburgh și cu Avignon, acuma ceva ani, dar cred cum că i-am depășit. Iar orașul vibrează în jurul culturii și cred și ce spunea și doamna primar Astrid Fodor, când am întâlnit-o aseară, că educația, cultura sunt de fapt motoare de creștere economică. Este perfect adevărat și mă bucur că Sibiul reconfirmă această regulă.
N-o să vă întreb ce piesă ați urmărit, dacă ați apucat să vedeți ceva.
Nu, dar diseară mă duc la Faust.
Vreau să vă întreb altceva, prin prisma funcției și dat fiind faptul că suntem în Sibiu. V-ați gândit vreodată de unde vine expresia, termenul, ”teatru de război”?
Partea oficială a vizitei mele a avut, cred, trei componente. Ieri am fost la Comandamentul Multinațional Sud-Est, de aici, din Sibiu, am văzut și noul sediu care se construiește. Avem și colegi de la NATO care lucrau cot la cot cu militarii români și cu constructorii români. Va fi probabil una din perlele coroanei NATO din punct de vedere al comandamentelor, de o astfel de modernitate și de o astfel de complexitate. Iar de aici, de la Sibiu, vom avea în sistemul de comandă și control al NATO întreaga regiune oarecum în jurisdicție.
Am fost și la Academia Forțelor Terestre, o unitate de educație de elită. Repet, nu pot face comparații absolute, dar cred că n-au niciun motiv să fie mai prejos decât un West Point sau Saint-Cyr, sunt la nivel de top și mă bucur să văd foarte mulți tineri și tinere îmbrățișând în continuare cariera militară.
E o meserie importantă, e singura instituție românească care are încredere perenă din partea publicului, armata, și nu mă miră.
Și am fost și la Cincu, unde am vizitat iarăși oficial grupul de luptă multinațional condus de aliatul nostru francez. Suntem acum aici, la Casa Luxemburg, un contingent luxemburghez. Marți cred că fac rocadă olandezii cu belgienii, sunt evident, și mulți români. Și într-un fel, în acest triunghi din jurul Sibiului, am putea spune că este unul din cele mai importante centre de greutate ale flancului estic și ale NATO.
Așa că teatru, cultură, muzică, business, turism, cafenele pentru, pentru că securitatea este în toate.
Eu o să încerc să vă păstrez totuși în zona asta de teatru, de cultură, și o să vă întreb dacă politicienii, dat fiind faptul că ați fost lider, liderul unuia din cele mai importante partide politice din țară, ați fost președintele Senatului, au nevoie de lecții de actorie sau dacă ar trebui să ia astfel de lecții?
Nu știu, cred că fiecare meserie e cu specificul ei și meseria de politician dacă e făcută bine, dacă e făcută așa cum trebuie, ai o doză importantă de comunicare publică. Fără îndoială, are o doză importantă de cunoștințe generale, nu doar despre politică, trebuie să te pricepi. Problema este dacă începi să devii atât de priceput la toate încât nu te mai pricepi la nimic. Dar lăsând gluma la o parte, cred că a încurajat brandul României prin astfel de manifestări, am fost la TIFF, am fost la Timișoara Capitală Culturală Europeană acum două săptămâni. Cred că ușor-ușor România își creează un brand cultural foarte puternic și cred că acest gen de manifestări, Festivalul Enescu începe în câteva săptămâni, sunt bucuros că merg și acolo, am să merg la cât de multe concerte pot.
Despre o eventuală candidatură la prezidențiale: ”Nu spun că nu sunt interesat”
Care e scopul vizitelor dvs. peste tot în țară, la tot felul de evenimente, întâlniri cu studenții, mediu universitar, cultură, teatru?
Fac asta la nivelul întregii alianțe sunt într-un turneu masiv în țările aliate, am fost la Virginia Tech într-o zi și jumătate de vizită la Londra, am fost la Imperial, la London School of Economics și la London Business School, adică...
Evident că pe plan național aceste vizite sunt interpretate printr-un început de campanie electorală sau o tatonare politică.
Fiecare este liber să judece și să comenteze cum dorește. Eu fac asta pentru că, unu, am o obligație să dau un semnal de încredere și de mândrie militarilor noștri. Și unde mă duc, mă duc și vizitez militari români, mă duc și văd universități. Mai aduc câte un discurs, care poate uneori este un pic mai vizionar decât lucrurile imediate, dar nu o fac într-un scop electoral, o fac efectiv dintr-un scop, aș spune aproape civic. E atât de mult potențial în țara asta, încât ar fi păcat să nu fac asta.
Pe de altă parte, v-ați format și o echipă, un staff de PR, de comunicare. Ține tot de postura de secretar general adjunct?
Cu toții avem. Am o echipă la NATO care face o treabă profesionistă, sunt inclusiv români și românce care lucrează cu noi și care mă ajută foarte mult.
Dar sunt echipe diferite.
Și fiecare dintre noi avem și colegi și colege din țara noastră, dar și secretarul general, și eu, și dânsul are norvegieni și norvegience, care lucrează pe partea de comunicare internă, deci nu-i nimic neobișnuit.
Suntem până la urmă lideri ai NATO și lideri naționali. Suntem lideri ai țărilor noastre.
Cred că la fiecare apariție publică sunteți întrebat dacă veți candida. Răspunsul întotdeauna a fost un pic vag, ”vedem, deocamdată ocup o funcție, vedem ce va fi”. Când veți face public un anunț: da, candidez sau nu, nu candidez?
Până în momentul în care voi lua o decizie finală, cred că n-are rost să comentăm mai mult decât este nevoie. Am spus-o și o repet și o spun la modul cel mai onest, am o obligație de a sluji această alianță care mi-a oferit o poziție atât de importantă, cu tot ce pot și cu tot ce știu și asta fac, și evident că pe măsură ce mandatul meu la NATO începe, e tot prelungit, e adevărat...
Dar nu veți face anunțul acesta în momentul în care ocupați încă funcția de secretar general, nu-i așa?
Încă o dată, lucrurile sunt pentru mine foarte, foarte clare. Am o treabă de făcut la NATO, am să fac până în ultima zi de contract și de mandat, iar după aceea voi lua o decizie cu privire la viitor.
Care e ultima zi de contract cu NATO?
Astăzi, este undeva de mijloc de octombrie, anul viitor. Dar, repet, noi servim acolo alianța noastră cu toată abnegația. Contractele sunt de trei ani la noi și dacă faci o treabă bună, ți-l mai lungește. Eu am făcut o treabă bună și mi-a fost prelungit de două ori, așa că vom vedea.
Și nu e o limită de mandate.
Nu nicio limită de mandat. Secretarul general Stoltenberg, care este un lider excepțional, are deja 9 ani, cred, de mandat și a plecat cu 3 ani și încă unu și încă o jumătate și încă jumătate. Deci, să lăsăm lucrurile să-și urmeze cursul lor firesc, se vor decanta, într-un fel, cred și pentru România.
Aș mai spune un singur lucru, este o resincronizare a ceasurilor politice naționale, sunt atât de multe alegeri românești, europene și americane. Deci, într-un fel plecăm într-un ciclu întreg și evident că este o miză foarte mare. Nu spun că nu sunt interesat.
Și este interesant.
Este super interesant și sper din toată inima să fie un ciclu politic, economic și de progres românesc deosebit.
Este și ultimul ciclu electoral pe care dvs. l-ați putea prinde din acest punct de vedere, mă gândesc. Mă refer la vârstă, putere și interes.
Încă o dată, viața trebuie trăită clipă de clipă și ce va fi peste 10 ani sau peste 15 ani de zile vom vedea atunci. Să dea D-zeu să fim sănătoși și în putere și vom vedea ce am face și atunci.
Sibiu, centru de comandă NATO. ”Vor veni mulți oameni cu familii, cred că o școală în limba engleză nu ar strica”
Va fi comandamentul NATO de la Sibiu centru de comandă al flancului sudic al NATO, așa cum deja se discută în presa internațională, de o reconfigurare a centrelor de comandă?
Așteptăm să luăm decizie politică. Decizia militară, opinia militară cred că este deja formată.
În sensul acesta?
În sensul unei noi reconfigurări de structuri de forțe și de centre de comandă și control în NATO. Decizia, evident politică, trebuie să o ia liderii noștri, dar este clar că de aici zona Europei de Sud-Est, avem un comandament terestru în Turcia, care probabil că va rămâne. Avem un lanț de comandă important la Napoli, unde amiralul Munsch, care este și amiralul flotei americane în Mediterană și evident comandantul suprem aliat, gen. Cavoli, care este și comandantul forțelor americane în Europa, aceasta este linia de comandă.
Dar în mod cert, indiferent de... Dar acest lucru îl vom comunica după Vilnius, așa e corect. Dar aici, o zonă mare din flancul estic și într-o zonă chiar de sud-est, comanda va trece pe aici.
Pur teoretic, ce ar însemna pentru Sibiu, pentru oraș și locuitorii locuitori lui acest lucru? Pentru că nu știu, la nivel public există cumva și o întrebare - e sigur pentru Sibiu să fie un centru atât de important al NATO?
Cred că e cel mai sigur loc dintr-o bucată lungă din flancul estic. Evident că este o zonă mai mult decât sigură. Cred că este un semn foarte bun. E bun și pentru economia locală, vor veni mulți oameni cu familii, cred că o școală în limba engleză nu ar strica. Știu că și liderii militari români și cei internaționali discută cu doamna primar Fodor despre asta. Evident, de o decizie de business până la urmă, dar Sibiu va avea numai de profitat.
Și într-un unghi mai mare, cred că și inovarea, cercetarea, dezvoltarea, toate vin oarecum automat în spatele unei astfel de prezențe. Vorbeam și cu tinerii de la Academia Fostelor Terestre, foarte multe start-up-uri pe tehnologii cu dublă utilizare se nasc de obicei din astfel de ecosisteme. Deci eu aș ruga și încuraja sibienii și toată zona să-i îmbrățișeze cu multă prietenie. Unu, că aduc siguranță și liniște, și pace și doi, pentru că aduc oportunități de dezvoltare și de business interesante, mai ales pentru cei tineri și, evident, job-uri pentru cei tineri acasă sunt foarte importante.
”Ucraina are toate șansele ca în acest război să izbândească”
Ați vorbit ieri la Academia Forțelor Terestre de faptul că Ucraina va câștiga războiul. E cred că prima oară când aud asta de la dvs., dacă ați mai spus-o, eu n-am auzit. Ce ați vrut să spuneți mai exact? Ce înseamnă ca Ucraina să câștige războiul?
Bun, acum definiția succesului într-un război tot timpul e complicat de a face o anticipație, pentru că războiul este imprevizibil prin definiție, prin natura lui. Dar da, ceea ce vedem din punct de vedere determinare, eroism, sacrificiu, pregătire și dotare, Ucraina este azi o forță militară redutabilă, care are toate șansele ca în acest război să izbândească. Acum definiția, conturul succesului în război și mai ales al controlului păcii care ne interesează pe toți, vrem să ajungem cât mai repede la o soluție de pace, o soluție de pace stabilă și nu doar un armistițiu în care Rusia, de exemplu, se regrupează, se reînarmează și revine peste un an sau doi.
De aceea, la Vilnius vom lua decizii foarte importante de a continua să sprijinim Ucraina și să-i ajutăm să-și transforme sistemul militar, dar și sistemul de instituții publice pentru a continua reformele, pentru a-i face interoperabili cu NATO, de a-i face compatibil cu Europa. Și dânșii, ca și noi, la vremea noastră am avut multă muncă de făcut, reforme sunt de făcut, luptă împotriva corupției, un model economic, nu doar pe economie de război, dar și pe economie civilă, care să fie performantă și sunt convins că ucrainenii vor face un lucru foarte, foarte bun.
De ce se întâmplă în Ucraina depinde în proporție mare și viitorul Republicii Moldova, în mare măsură ce se va întâmpla în Georgia, care pentru România este un lucru foarte important și pentru NATO este important, dincolo de Marea Neagră, o țară care să continue drumul său de integrare euroatlantică, un efect extrem de important asupra Balcanilor de Vest, pentru că dacă Ucraina și Ucraina va fi parte a familiei europene și euroatlantice la momentul potrivit, asta înseamnă că întreaga geografie geopolitică se schimbă și atunci multe lucruri astăzi operațiuni încă neduse la bun sfârșit, își vor putea găsi sensul.
România nu va mai fi un capăt de linie.
Da, și vom fi înconjurați pentru prima dată de aliați și de prieteni. Este un lucru extrem de important și atunci, practic, din frontiera orientală a Europei devii parte a centrului politic și economic și strategic al Europei.
”Este clar că Federația Rusă este într-un moment foarte delicat, e un moment de declin”
Prigojin și marșul lui spre Moscova. Ați înțeles până la urmă despre ce a fost vorba acolo?
Bun, modul de operare rusesc are de multe ori o dimensiune enigmatică, dar este clar că e o luptă interioară pentru putere, e o luptă între foști camarazi și e până la urmă un semnal.
E încheiată lupta aceasta?
Este un semnal de fragilizare a puterii de la Kremlin. Evident, măsuri de corecție se întâmplă aproape instantaneu și în comunicare, și în propagandă, și în măsuri de epurare. Dar este clar că este un semnal că regimul de la Kremlin, în principal din cauza războiului ilogic pornit împotriva Ucrainei, a devenit mai fragil și întotdeauna în astfel de situații, facțiuni rivale încep să-și dispute supremația. Și credem că e doar un episod dintr-un serial care probabil se va mai continua. Spunea și Tony Blinken, și cred că are dreptate, este o parte a unei evoluții pe care astăzi nu putem încă s-o anticipăm.
Foarte mulți analiști de politică externă vorbesc după episodul ăsta despre faptul că Rusia cu Putin ar fi totuși o soluție mai bună decât Rusia fără Putin, pentru că nu știm ce înseamnă Rusia fără Putin. Sunteți de acord cu asta?
Eu în continuare sunt foarte rezervat în a face afirmații cu privire la politica internă al a altui stat. Este clar că Federația Rusă este într-un moment foarte delicat, e un moment de declin, de influență geopolitică. Decizia de a lansa acest război s-a bazat pe un calcul profund greșit, din punct de vedere strategic. Ucraina rezistă, noi suntem mai uniți decât oricând, Rusia, inclusiv ca putere militară, își pierde din influență și reputație, cu efecte multiple pe plan internațional.
Dar ce se întâmplă când își pierde și controlul intern?
Întotdeauna țările care intră în declin accelerat au și anumit grad de risc, de management, de declin accentuat. Dar, repet, nu este problema noastră și observați cât de mult propaganda de la Kremlin încearcă să spună că problemele Rusiei sunt de fapt generate de America și de NATO. Nimic mai fals. Noi ne vedem de treaba noastră, ne protejăm aliații, cum o facem aici, pe flancul estic.
Dar urmăriți cu interes.
Noi ne apărăm, apărăm principiul că fiecare țară europeană are tot dreptul la libertate și la alegerea propriilor sale alianțe, iar dacă Rusia va merge într-o direcție sau în alta, până la urmă e decizia dânșilor și noi suntem aici doar să ne facem jobul și jobul e să ne protejăm teritoriul și populația. Și asta facem foarte bine.
Ce așteptări aveți de la contraofensiva armatei ucrainene?
În primul rând, nu trebuie să avem așteptări cu privire la chestiuni super spectaculoase care se întâmplă în 2, 3, 4, 5 zile. Este o contraofensivă pregătită de mult, care va dura probabil o bucată bună de timp și vom face comentarii cu privire la dinamica și consecințele acestei contra-ofensive asupra dinamicii acestui război la momentul potrivit.
Dar avem încredere că partea ucraineană este militar matură, știe să-și canalizeze eforturile și să minimizeze pierderile de-o manieră modernă și se bucură de întreg sprijinul nostru.
Despre Iohannis, posibil viitor secretar general al NATO. ”Nu știu care este decizia aliaților, dar există o preferință pentru oameni cu experiență politică la nivel foarte înalt”
Ce șanse credeți dvs. că președintele României, Klaus Iohannis, să acceadă la o funcție precum cea de secretar general al NATO? Și despre asta s-a discutat foarte multe ori.
Avem o politică absolut strictă și n-am să fac abatere de la ea. Nici eu, nici secretarul general nu facem în comentarii cu privire la propria noastră succesiune. Nu se face. Aliații decid pe baza unor criterii și a unor conversații care au loc între aliați, prin consens cine va fi viitorul Secretar General al NATO. Nu este treaba noastră și sub nicio formă nu intervenim într-o astfel de conversație, oricât de tentant sau oricât de interesant ar putea fi.
De aceea, vom vedea cine sunt candidații, care sunt criteriile și cine va putea întâlni consensul alianței și acest lucru este în mâna aliaților NATO.
Dumneavoastră știți extrem de bine ce înseamnă această funcție. Îl cunoașteți, bănuiesc, foarte bine, pe președintele Iohannis. Credeți că ar fi compatibil cu o astfel de poziție?
Singurul lucru pe care poți să-l comentez este că, fără să fie o regulă, ultimii doi secretari generali, vorbesc doar de o anumită practică recentă NATO, sunt foști prim-miniștri.
Deci lideri de stat, să spun.
Lideri de guverne, cel puțin. Înainte au fost și miniștri de externe și miniștri ai apărării. Am avut secretari generali, de exemplu Jaap de Hoop Scheffer, olandez, au fost și alții, care au avut funcții. Deci se pare că, nu știu care este decizia aliaților, dar există o preferință pentru oameni cu experiență politică la nivel foarte înalt. Dacă acest lucru se confirmă, repet, nu e o chestiune absolută, asta înseamnă că practic, cei care sunt sau au fost în funcție atât de importantă ar avea o șansă să se califice.
Care este procedura? Cum se alege secretarul general al NATO?
E o alegere prin consens și este o discuție.
Cine face nominalizări?
Orice stat poate să facă nominalizare. Ai nevoie de sprijinul statului respectiv, nu te poți trezi...
Dumneavoastră de ce stat ați fost nominalizat?
De România. A, că trebuie să te califici, să ai calități personale care să te facă dezirabil pentru un job, asta e problema ta și har Domnului mă calific cu brio la astfel de cerințe. Profilul meu profesional și cariera mea de acum probabil că au făcut justificată selecția mea. Deci, încă o dată, vom vedea în primul rând ce se întâmplă peste câteva zile, pentru că discuția despre noul secretar general e încă în derulare, vom vedea care este decizia și vom vedea după aceasta care este momentul în care aliații vor trebui să aleagă un nou lider, sunt criterii geografice care se iau...
Asta nu este pe agenda de la Vilnius.
La ora la ora aceasta, pe agenda de la Vilnius avem subiecte foarte importante, iar acestea de obicei nu fac parte din agenda explicită. De exemplu, la Madrid, prin aclamație, când președintele Biden i-a propus secretarului general Stoltenberg să mai rămână un an, decizia s-a luat la masă, fără niciun fel de altceva decât... L-au solicitat să mai stea și evident secretarul general acceptat. Deci este o chestiune care o vom vedea momentul potrivit.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: scoli in limba engleza , secretar general al nato , președintie , interviu , Mircea Geoană , klaus iohannis , campanie electorala
Vizualizari: 7281


Ultimele comentarii
Acum 23 minute
5
Acum 25 minute
Ultimii doi neuroni functionali ai Aurorei
Acum 34 minute
Dreptate
Acum 48 minute
CX
Acum 57 minute
Vasile Roaita