Cele mai importante știri ale zilei de marți 4 iulie, exact așa cum au venit:
19:42
A fost condamnat pentru tentativă de asasinat asupra familiei regale a României, dar a fost reabilitat pe rând de Ion Antonescu și comuniști.
Administrația din Miercurea Sibiului vrea să-i facă statuie generalului Precup, fiu al satului, în ciuda faptului că Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) consideră nepotrivită această inițiativă.
19:22
Șelimbăr, pe locul 10 în topul celor mai bogate localități din țară, în 2022
Comuna Șelimbăr se află pe locul 10 după totalul veniturilor în anul 2022, informează analizeeconomice.ro. Șelimbărul a avut venituri totale, în 2022, de 50,84 milioane de lei, fiind depășită doar de Chiajna (Ilfov), Florești (Cluj), Măldărești (Vâlcea), Giroc (Timiș), Miroslava (Iași), Ghironda (Timiș), Dumbrăvița (Timiș), Ștefănești (Ilfov) și Dragomirești (Ilfov).
18:57
Sibiul este pe locul 4 la nivel național după numărul de turiști străini, în primele cinci luni ale acestui an, conform Institutului Național de Statistică (INS).
18:49
Pentru a putea utiliza fondurile europene care mai pot fi cheltuite doar până la finele anului, administrația locală impune termene foarte strânse în contractul pentru subtraversarea podului de pe strada Rusciori cu o pistă pentru biciclete.
18:25
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunțat astăzi că are un nou consilier onorific, în persoana directorului Muzeului Național Astra, Ciprian Ștefan.
17:57
Sibianul Ovidiu Ioan Neață alături de pompierul hunedorean căpitan Petru Cibian și un ambulanțier din Neamț, Dumitru Busuioc, au intervenit pentru a acorda primul ajutor în cazul unui grav accident petrecut duminică, 2 iulie, în comuna Grințieș, din județul Neamț.
14:53
Un nou meci USR – PNL în Șelimbăr. ”Riscăm să ajungem subiect de distracție pentru sibieni”
Consilierii USR din Șelimbăr îl acuză pe primarul Marius Grecu și pe consilierii PNL, PSD și PMP că nu au votat un proiect de hotărâre propus de ei prin care comuna urma să acceseze bani pentru construcția unei școli în localitate. În replică, primarul Marius Grecu a explicat că nu era teren pentru construcție, însă primăria s-a înscris pentru bani pentru modernizarea celor existente.
14:44
Mai mulți locuitori ai municipiului Sibiu s-au arătat interesați dacă viitoarea variantă de ocolire sud va trece peste terenurile lor.
13:32
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a umplut stăzile orașului timp de zece zile. La Sibiu urmează o lună plină de evenimente la care putem participa. Vinfest, Burduf Challenge, Făgăraș Fest sau Sibiu International Street ART Festival sunt doar câteva dintre evenimentele la care putem lua parte în a doua lună de vară la Sibiu.
13:23
Cabinetul de planificare familială din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu va avea echipamente noi. Acestea vor costa aproximativ 180.000 lei și vor fi achiziționate de Consiliul Județean Sibiu cu bani primiți de la Ministerul Sănătății prin PNRR.
12:53
Ilinca Ioana Roșu este cea de-a cincea elevă din județul Sibiu care a obținut media 10 la Evaluarea Națională. Fata a terminat gimnaziul la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu și este decisă să meargă mai departe tot la acest colegiu.
11:59
S-au afișat rezultatele finale la Evaluarea Națională. Sibiul are a cincea medie de 10
Au fost afișate rezultatele finale la Evaluarea Națională. Potrivit acestora, după soluționarea contestațiilor, județul Sibiu are a cincea medie de 10. Este vorba despre un elev care a terminat clasa a VIII-a la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu
11:43
Trenul spre Budapesta s-a blocat în câmp, înainte să ajungă în Sibiu. Întârziere de 411 minute
Peste 7 ore întârziere a avut trenul IR 472, București – Budapesta, după ce locomotiva s-a stricat între Făgăraș și Șercaia. Unii pasageri au fost aduși la Aeroportul Sibiu cu mașina, de către angajații CFR.
11:14
Contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului 3 din Autostrada Sibiu - Făgăraș poate fi semnat cu ofertantul declarat câștigător, respectiv constructorul turc Makyol, anunță Economica.net. Nu a fost depusă nicio contestație și este primul tronson din Autostrada Sibiu - Făgăraș pentru care se semnează contract.
11:06
Societatea de arhitectură Arhigraf SRL a depus în luna iunie la Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu documentația necesară în vederea obținerii avizelor pentru construirea unui nou supermarket Lidl în municipiul Sibiu.
09:15
Peste 800 de contestații la BAC. Cele mai multe la Goga și Independența
Peste 800 de contestații la BAC. Cele mai multe la Goga și Independența
823 de contestații au fost depuse de elevii sibieni la examenul de Bacalaureat, anunță marți reprezentanții ISJ Sibiu printr-un comunicat de presă remis Turnul Sfatului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: care sunt cele mai bogate loca , intarziere cfr , rezultate bac sibiu , rezultate bac , stirile zilei , bac , Miercurea Sibiului , Aeroportul Sibiu , cfr
Vizualizari: 2815
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Dumitru
Acum 2 ore
HBomb
Acum 2 ore
JO
Acum 3 ore
Emil
Acum 4 ore
Nonick