Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, două avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabile în aproape toată ţara până vineri dimineaţa, care acoperă și întregul județ Sibiu.
În intervalul 6 iulie, ora 14:00 - 7 iulie, ora 2:00, se va afla sub Cod portocaliu zona de munte, sudul Banatului, nordul Crişanei, Maramureş, vestul şi estul Transilvaniei, centrul Moldovei, precum şi vestul Olteniei, unde vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină de medii dimensiuni, iar în intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 30 - 40 litri/mp şi izolat peste 50 - 70 litri/mp, anunță Agerpres.
De asemenea, în perioada 6 iulie, ora 12:00 - 7 iulie, ora 10:00, va fi Cod galben în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Oltenia, Moldova, precum şi în vestul şi nordul Munteniei, unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze în general de 55 - 65 km/h), vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor fi de 20 - 25 litri/mp şi izolat peste 40 litri/mp.
Potrivit meteorologilor, fenomene specifice instabilităţii atmosferice vor fi vineri în majoritatea zonelor, iar pe parcursul zilei de sâmbătă aria acestora se va restrânge către regiunile sudice.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: cod portocaliu , Sibiu , cod galben , vremea
Vizualizari: 1369
Ultimele comentarii
Acum 54 minute
Emil
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Newman
Acum 2 ore
Florin alexandru
Acum 3 ore
@bastiu