Cum luptau negustorii sibieni cu corupția din vămile medievale. Vameșii veneau cu „inovații înșelătoare” în ciuda actelor emise de rege

În ultimii ani ai secolului al XIV-lea, sibienii reclamau o serie de abuzuri cu care s-au confruntat când tranzitau vămile. Între negustorii sibieni sau din alte orașe ardelene și diferiți vameși au survenit contraziceri legate de noile reguli de urmat la tranzitarea vămilor, în care cei din urmă și-au aplicat soluțiile lor, impunând amenzi aducătoare de venituri, iar cei dintâi au procedat la demontarea acestora prin apelul la autoritatea regală și obținerea unor hotărâri de desființare a acelor inovații eronate sau înșelătoare (sinistras novitates). Abuzurile din locurile de vamă și reacția sașilor din Sibiu în 1391 este tema pe care a cercetat-o istoricul Cosmin Popa-Gorjanu, doctor în istorie medievală la Universitatea Central Europeană și profesor la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Autorul amintește că în 21 martie 1391, aflându-se la Sibiu, regele Sigismund de Luxemburg a emis o hotărâre ce stipula o serie de acțiuni pe care negustorii și orășenii sibieni erau autorizați să le efectueze în momentul în care tranzitau punctele de vamă regale sau private. „Concret, regele permitea negustorilor sibieni să-și lege animalele de povară de stâlpii, zidurile sau alte imobile aparținătoare vămilor, puteau de asemenea să depășească cu carele lor casa vămii, tot așa cum puteau să intre înarmați în clădirea vămii sau să nu se oprească la punctul de vamă, ci să trimită reprezentanți ai lor înainte sau după ce au ajuns la locul de popas al convoiului care să achite taxele vamale datorate. Toate aceste drepturi conferite de monarh negustorilor sibieni reprezentau în oglindă anularea unor măsuri de restricție sau reguli introduse de deținătorii de vămi și oficialii lor odată cu aplicarea de amenzi celor care le încălcau. Așadar, ceea ce din punctul de vedere al negustorilor era văzut drept sinistras sau erroneas novitates, așa cum vedem din document, erau condamnate acum ca atare și abolite de rege împreună cu sfatul regal, reprezentau de cealaltă parte, a vameșilor, tentative de dată recentă de introducere a unor reguli de tranzitare a locurilor de vamă care-i obligau pe negustori la respectarea unor restricții. Nu se poate însă evita suspiciunea că unele dintre acestea erau forme de extorcare a unor venituri suplimentare de către deținătorii de vămi sau oficialii lor prin amendarea unor gesturi firești ale celor care tranzitau punctele de vamă”, scrie Popa-Gorjanu.

Abuzuri reclamate de sibienii care tranzitau locurile de vamă

Autorul explică interesul pentru abuzurile reclamate de sibienii care s-au confruntat cu condițiile tranzitării locurilor de vamă din ultimele decenii ale secolului al XIV-lea în contextul preocupărilor sale față de tema corupției și anticorupției medievale: „Între negustorii sibieni sau din alte orașe ardelene și diferiți vameși au survenit contraziceri legate de noile reguli de urmat la tranzitarea vămilor, în care cei din urmă și-au aplicat soluțiile lor, impunând amenzi aducătoare de venituri, iar cei dintâi au procedat la demontarea acestora prin apelul la autoritatea regală și obținerea unor hotărâri de desființare a acelor inovații eronate sau înșelătoare (sinistras novitates)”.

Studiul este împărțit în prezentarea antecedentelor actului din 1391, apoi a conținutului și implicațiilor stipulațiilor acestuia și în cele din urmă a reconfirmărilor sale ulterioare în diferite forme până în 1405. 

Autorul amintește tipurile de taxe vamale încasate și modul de organizare a sistemului de vămi:

Vămile regale au fost administrate din perioada arpadiană de comiți, care aveau dreptul la o treime din taxele plătite. Conform descrierilor din literatura de specialitate, pe căile terestre de comunicație călătorii plăteau taxe de drum (tributum viae), de asemenea, la poduri sau locuri de trecere a cursurilor de apă se plătea taxa de pod (tributum pontis) sau de transbordare pe bac. Pe căile navigabile se plătea tributum navigii sau taxa de port (tributum in portu). La acestea se adăugau taxele de târg (tributum fori) și taxele plătite la poarta cetăților pentru mărfurile transportate. Existau și vămile de graniță (se numeau tributum porte) care se plăteau la porțile de intrare în regat. Sibienii și negustorii ardeleni implicați în comerțul la distanță ar fi putut întâmpina greutățile reclamate în felurite astfel de locuri, dar cel mai probabil era vorba de vămile de tranzit.

Scutirile de vamă

Studiul descrie în continuare istoricul scutirilor de vamă ale sibienilor în perioada angevină. Documentele de dinainte de actul regelui Sigismund din 1391 sugerează direcțiile de activitate comercială. „Deja din 1351 sibienii au solicitat regelui Ludovic I sprijinul în vederea limitării confiscărilor sau opririi bunurilor lor în locurile de vamă. Regele Ludovic poruncea tuturor deținătorilor de vămi și vameșilor lor să înceteze să poprească bunurile orășenilor și oaspeților din Sibiu, după ce aceștia își plătiseră vămile obișnuite. Deci, regele poruncește ca deținătorii de vămi să nu mai permită abuzuri împotriva sibienilor pe orice căi ar merge cu mărfurile lor, fie prin Meseș, pe la Oradea sau pe la Deva. Mai reglementează regele că dacă vreunul din acești deținători de vămi ar avea vreo pricină împotriva lor, să-i urmărească înaintea judelui și juraților Sibiului”.

Astfel, în deceniul VII al secolului al XIV-lea, negustorii sibieni au primit o serie de privilegii pentru activitățile de comerț pe diverse drumuri din regatul Ungariei, între Buda și Slavonia, precum și spre părțile de miazănoapte, spre Polonia. „În 21 septembrie 1370, regele Ludovic poruncea tuturor deținătorilor de vămi să respecte scutirea de orice taxă vamală a negustorilor sibieni (și brașoveni) care făceau negoț între Buda și Zagreb și în direcția inversă, cu excepția obligației de plată a tricesimei, care urma să fie încasată la Buda. În 18 noiembrie 1371, reprezentanții orașului Sibiu solicitau și obțineau de la regele Ludovic dreptul de a merge cu mărfurile lor spre părțile Poloniei, urmând să plătească vămile la fel ca negustorii din Cracovia, Cașovia și Levoča. Porunca regelui era ca, după ce-și vor fi plătit vămile și plățile cuvenite, să fie lăsați de deținătorii vămilor să treacă liberi oriunde şi de câte ori va trebui. Acordarea acestui privilegiu a survenit după ce Ludovic I a devenit rege al Poloniei”.

În 29 martie 1383, regina Maria emitea o reglementare împotriva altor practici ale vameșilor din Óvár, denunțate de negustorii din Sibiu și din celelalte orașe regale ale Transilvaniei. Plângerea se referea la faptul că vameșii din Ovár le desfăceau mărfurile fără a le respecta obiceiul de a cântări o marcă de aur pentru fiecare car, mai descrie autorul.

Interdicția exportului cailor s-a extins și asupra animalelor de tracțiune

Un caz interesant a avut loc în 13 august 1388: „regele Sigismund poruncea vameșilor, și în general deținătorilor de locuri de vamă, să nu mai confiște caii de tracțiune de la carele încărcate cu mărfuri ale sibienilor. Cel mai probabil, astfel de confiscări surveniseră în locurile de vamă de la ieșirea din regat, fiind justificate de vameși prin interdicția de export a cailor. Porunca regelui adăuga și o altă clauză, și anume plata unei sume de 12 florini de aur de fiecare cal estimat de ei ca având valoare mai mare de suma respectivă. Confiscarea animalelor de tracțiune pe motivul interdicției exportului de cai avea pe de-o parte o componentă ce corespundea unor reglementări în vigoare, dar pe de altă parte, conținea și un segment de ambiguitate care permitea vameșilor să procedeze arbitrar. Animalele de povară puteau fi considerate mărfuri în măsura în care negustorii le-ar fi vândut dincolo de graniță, dar pe de altă parte, presupunând că la întoarcere aduceau cu ei alte mărfuri, ei nu se puteau dispensa de animalele de tracțiune”.

Peste doi ani, regele Sigismund punea în vedere locuitorilor celor 24 de orașe regale din Spiš și orașului Cașovia care, nesocotind privilegiile comerciale ale sibienilor acordate de regele Ludovic, le puseseră acestora piedici că desconsiderarea actelor sale privilegiale era în sine un act care putea să declanșeze reacțiile defensive ale sibienilor și să îi determine să solicite din nou sprijinul regelui.

„Stoarcerea unor venituri suplimentare prin aplicarea unor amenzi pentru motive mai mult sau mai puțin justificate pare a fi fost mobilul adoptării și aplicării unor reguli noi de tranzitare a locurilor de vamă. Este probabil vorba despre inițiativele unor vameși de a aplica în vămile lor diferite forme de constrângere a călătorilor la respectarea unor reguli noi de tranzitare a locurilor de vamă. Deși porunca de respectare a privilegiilor comerciale ale sibienilor adresată celor 24 de orașe din Spiš pare să indice piedici multiple puse de cei din acele locuri, nu sunt motive pentru a identifica zona aceasta ca una unde să fi apărut noile reguli reclamate. Pe de altă parte, reluarea aceluiași text în alte acte privilegiale până în anul 1405 poate sugera persistența aceloraşi practici ale vameșilor”, constată autorul cercetării.

Motivele penalizării negustorilor în vamă

Acesta mai precizează că textul diplomei descrie acțiuni ale negustorilor la locurile de vamă, urmate de penalizări impuse de vameși, dar și taxarea unor bunuri, alimente sau valori care nu constituiau mărfuri sau chiar a darurilor pentru rege sau regină sau a darurilor funerare. „În esență, noile reguli introduse de vameși au fost denunțate ca acte de vătămare cu violență și confiscări de bunuri și necinstire a comercianților sibieni. Noile reguli impuse au constat dintr-o serie de măsuri adoptate în scopul „disciplinării” celor care tranzitau locurile de vamă prin aplicarea unor amenzi pentru diverse fapte. Motivele pentru care negustorii puteau fi amendați erau diverse. Atunci când ajungeau la locul de vamă își legau caii fie de stâlpul sau semnul locului de vamă ori în dreptul zidului sau casei vămii, vameșii îi amendau cu 40 de dinari. Alt motiv de impunere a unei amenzi în același cuantum era pătrunderea negustorilor purtând armele după obicei. Se pare că noua regulă impusă era aceea de a intra în incinta vămii neînarmați. Un alt motiv de amendare era depășirea până la o oarecare distanță a stâlpului sau casei vămii sau a semnului de vamă de carele încărcate cu mărfuri. O altă metodă de percepere a taxelor vamale consta din trimiterea unui însărcinat al negustorilor care făcea plata înainte de sosirea carelor cu mărfuri, urmând ca acestea să-și continue neîntrerupt drumul până la locul de găzduire. Această metodă a fost considerată de vameși o formă de evaziune de la plata vămii și, printr-o pâră nedreaptă (calumnia), comercianţii au fost acuzați și pedepsiți. Altă reclamație se referea la taxarea de către vameși a merindelor de drum ale negustorilor care călătoreau călare, fără care sau cu mărfuri, de asemenea taxarea darurilor destinate regelui sau reginei, precum și sumelor necesare unor tranzacții comerciale”, scrie Cosmin Popa-Gorjanu.

Mai târziu, în 4 decembrie 1397, regele Sigismund, aflându-se la Sibiu, a emis un mandat cu același conținut, argumentul fiind că printre acele plăți neobișnuite reclamate de negustori se vor fi aflat și acele inovații înșelătoare desființate deja în 1391. „Dar această ipoteză implică alte considerații care țin de măsurarea eficienței unor decizii regale în perioada respectivă, ceea ce necesită investigații amănunțite”, precizează autorul.

Concluzionând, autorul precizează că tranzitarea locurilor de vamă se făcea în baza unor obiceiuri și aranjamente, așa cum rezultă din documentele păstrate în arhiva Sibiului referitoare la tranzitarea pe drumurile dintre Buda și Viena. În același timp, intrarea negustorilor sibieni pe drumurile comerciale din vestul și nordul regatului s-a făcut prin concedarea acelorași obligații și drepturi de care se bucurau negustorii din Buda sau cei din nordul regatului. Abaterile de la aceste drepturi par să fi generat apelul sibienilor la sprijinul regelui, și nu mai puțin obținerea sprijinului monarhic în desființarea și abolirea procedurilor de tranzitare a vămilor din 1391. Autorul menționează că de la actul normativ la punerea sa în practică, informațiile sunt precare, dar observă că „repetarea actului de desființare a acelor sinistras novitates în cel puțin șase rânduri” poate explica „persistența unor astfel de practici în următorii ani, până la 1405, cel puțin”.

Citește și: Un articol despre modul în care se desfășurau transporturile de marfă, ce marfă trecea prin zonă, unde se depozita, cum vămuiau produsele, cum se pedepseau trișorii sau cum se căutau spionii printre negustori.

FOTO: gravură din 1703. Sursa: Razvanpop.ro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi