Miercuri,
09.10.2024
Cer Senin
Acum
10°C

Haine false și bani negri în Târgul Obor. Amplu control al Poliției

Haine false și bani negri în Târgul Obor. Amplu control al Poliției

Polițiștii sibieni au mers duminică în Târgul Obor, din municipiul Sibiu, însă nu la cumpărături ci în control.

La activități au luat parte polițiști de investigații criminale, de ordine publică, de investigare a criminalității economice, dar și luptători din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.

În total au fost verificați 37 de comercianți și au fost controlate 14 autoturisme.

”În urma verificărilor efectuate 3 comercianți au fost sancționați  contravențional cu amenzi în valoare totală de 4.500 de lei pentru neutilizarea caselor de marcat, fiind confiscată și suma de 740 de lei, nefiscalizați”, arată reprezentanții IPJ Sibiu într-un comunicat de presă.

De asemenea, polițiștii de investigare a criminalității economice au depistat cinci sibieni, o femeie și patru bărbați, toți din municipiul Sibiu, în timp ce comercializau articole de îmbrăcăminte purtând însemnele unor mărci înregistrate, susceptibile a fi contrafăcute.

”Pe numele celor cinci sibieni s-au deschis dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrafacere a unei mărci înregistrate, fiind indisponibilizate 246 de articole de îmbrăcăminte, în valoare totală de 24.600 de lei”, mai arată reprezentanții IPJ Sibiu.

Polițiștii sibieni vor continua acțiunile.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 1827

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus