Sâmbătă,
14.09.2024
Innorat
Acum
10°C

Gabriela Firea a demisionat din funcţia de ministru al Familiei. „Sunt complet nevinovată”

Gabriela Firea a demisionat din funcţia de ministru al Familiei. „Sunt complet nevinovată”

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, şi-a dat demisia din funcţie, au precizat vineri, pentru AGERPRES, surse guvernamentale. Potrivit acestora, demisia a fost acceptată de premierul Marcel Ciolacu.

Anterior, joi, ministrul Muncii, Marius Budăi, a demisionat din funcţie în urma neregulilor găsite în sistemul de protecţie a bătrânilor şi persoanelor cu dizabilităţi. 

Într-o postare pe facebook, Gabriela Firea își anunță demisia și se consideră „complet nevinovată”: 

`Mi-a fost milă mereu de oamenii aflați în nevoie, am ajutat cât am putut pe oricine. Indiferent că am fost sau nu în funcții publice. Cei care mă cunosc personal și nu “de la televizor” știu asta. Se poate uita cineva în ochii mei să-mi spună că eu aș fi putut ști și tolera cel mai mic rău față de cineva?
Îmi pare rău pentru fiecare om în suferință. Inclusiv sau mai ales acum, de cei care nu au fost bine îngrijiți și protejați în căminele de seniori și dizabilități.
Am fost prezentată nedrept în mass media din ultimele 10 zile ca un om prefăcut, cinic, surd la suferința celor din jur. Martor este Dumnezeu și martori sunt toți cei care mă cunosc personal, atât pe mine, cât și pe soțul meu, și familia mea, că această imagine arătată publicului cu atâta înverșunare și cheltuială nu este cea reală.
Am fost zugrăviți în chip negativ tocmai pentru că incomodez prin suma faptelor bune pe care le-am făcut și prin conduita mea.
Plătesc pentru vina de a fi avut încredere în oameni!” scrie ea pe facebook.
 
„Sunt complet nevinovată, s-a văzut și din ancheta derulată, se va constata și în continuare, în justiție, dar ceea ce s-a întâmplat cu viața mea și a familiei mele în ultimele 10 zile mi-a arătat interesul imens ca eu să mă erodez și să-mi scadă până la anulare șansele de a mai câștiga un mandat de primar general,” mai spune Firea.
 
 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

5 comentarii

Teo

Acum 1 an

O parvenita de ultima speta,care face cruci si matanii care dau bine la babe,care si-a angajat toate neamurile si cunostintele in functii banoase,creand o adevarata caracatita.
Raspunde

Claus

Acum 1 an

Are dreptate duamna...a si declarat prin filtrarea postarilor pe retelele de socializare,USR Nicusor Dan si Bruxelles e de vina...cica Drulă ar fi hackuit computerul lui Pandele si a sters cele peste 100 reclamatii trimise timp de 2 ani...Iar Godei era de fapt userist sub acoperire iar sora sa avea tatuaj cu Dan Barna pe coapsa...a tradat-o familia,singura ei vina e ca a iubit familia,chiar inventandu i se si minister pt asta... Doamne ce tragedie,a dat bani de la buget pt catedrala si n a pazit o Dumnezeu,basca a luat-o in cădelniță si purtatorul de cuvant al BOR spunand ca are nasu cârn si daca mai minte o va jena intre sani,si va arata ca un ornitoring... Isuse ce nebunie,nu mai are sanse la capitală ia Somnusor Dan al doilea mansat si mai sterge cateva societati parazitare la buget,mai repara din finante,mai ia autobuze pe fonduri nemanuite si autobuze turcesti...Maica precista,ai grija de mama natiunii cu sigiliu la sfincter cea buna si inteleapta,inventeaza i ministerul lagarelor si esafodului,sau macar la agricultura,ca bate campii atat de bine.

Raspunde

Victoria

Acum 1 an

Săraca, auzi la ea, complet nevinovată! Nici ea, nici pandele. Ăştia nu ştiu nimic... Niciodată! Asta şi când zâmbeṣte te sperie, îi iese veninul prin ochi! Oribile ființe!

Raspunde

Un sibian vero

Acum 1 an

Pe cand si demisia oii noastre turcane care era ministereasa la momentul eliberarii autorizatilor de functionare a acestor azile si le-a chiar semnat aceste autorizatii(eventual o verificare sa se faca in baza la ce doc a semnat aceste autorizatii) ?
Raspunde

Aristide

Acum 1 an

Vero Zero... este greu, se vede, de a gandi. La acreditare totul poate fi OK, derularea ulterioara a actvitatii, Ba! Asa cum a fost.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus