Consiliul Județean Sibiu e interesat să participe la crearea unei companii aeriene, finanțată de mai multe consilii din toată țara, pentru a realiza conectarea pe calea aerului între principalele orașe ale țării.
CJ Sibiu a transmis Turnul Sfatului, în urma unei solicitări, că este interesat de subiect și precizează că aderarea județului la acest proiect ar urma să fie decisă de consilierii județeni în ședință publică.
”Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a organizat o întâlnire cu reprezentanții Consiliilor Județene ce dețin infrastructură aeroportuară, în vederea analizării oportunității de înființare a unei companii aeriene de transport intern.
Întâlnirea a avut loc luni, 17 iulie ac, la sediul CCIR, președintele acesteia, dl. Mihai Daraban, prezentând avantajele unei linii aeriene care să lege principalele orașe ale României și care să aparțină administrațiilor județene care dețin aeroporturi.
Cei prezenți au agreat faptul că este necesară crearea de noi conexiuni rapide între diferitele zone ale României, însă că acest lucru trebuie făcut strict pe baza unor analize amănunțite, care să ofere date privind numărul estimat de pasageri, destinațiile de interes ale locuitorilor din județul respectiv, rentabilitatea zborurilor etc.
Ca inițiator al acestui demers, CCIR va realiza, pe cheltuiala proprie, un Studiu de oportunitate, urmat de un Studiu de fezabilitate, documente ce ulterior vor fi studiate de către fiecare Consiliu Județean interesat.
În funcție de concluzii, aderarea Județului Sibiu la un astfel de proiect va fi decisă de către consilierii județeni în ședință publică”, anunță Consiliul Județean Sibiu.
”Specialiştii CCIR vor efectua un studiu de oportunitate”
Prezentarea iniţiativei a fost făcută de Mihai Daraban, preşedintele CCIR, anunță BZB.ro, care a apreciat că un asemenea proiect ar aduce beneficii pentru comunitatea de afaceri din România şi nu numai.
O prezentare tehnică a problematicii conectivităţii interurbane, a fost susţinută de lector univ. dr. Alexandru Rusu, de la Facultatea de Geografie şi Geologie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
După această întâlnire, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Braşov, Todorică Şerban, a precizată că aceasta a fost prima prima întâlnire pe tema înfiinţării unui operator de transport aviatic susţinut de toate autorităţile judeţene interesate, care să asigure curse între cele mai importante oraşe ale ţării.
„În perioada următoare, specialiştii CCIR vor efectua un studiu de oportunitate şi vor pregăti drafturi de documente privind statutul şi organizarea unei asemenea companii, pe care le vom analiza şi dezbate, înainte de a lua o decizie privind implicarea în acest proiect”, a declarat reprezentantul Consiliului Judeţean Braşov.
La întrunire au fost invitaţi oficiali din cadrul celor 15 autorităţi publice judeţene din România care au în administrare aeroporturi, respectiv Arad, Bacău, Bihor, Braşov, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi, Maramureş, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Timiş, Mureş şi Tulcea.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 2530
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Raluca Budusan
Acum 4 ore
Em
Acum 4 ore
Hermann Stadt
Acum 5 ore
Un cititor
Acum 5 ore
H-Bomb