Alexandru Constantin Chituță, managerul Muzeului Național Brukenthal, a avut o întâlnire astăzi, 26 iulie, cu Ahmed Obaid Al Mansoori, directorul The Museum Group (TMG) și Crossroad of Civilizations Museum din Dubai. În cadrul întâlnirii au fost stabilite punctele ce vor face parte din contractul de parteneriat ce va avea ca obiective realizarea de studii, cercetare, expoziții comune, realizarea de publicații, restaurare, colaborarea cu diferite instituții și colecții private partenere
„Muzeul Național Brukenthal merge mai departe și își continuă misiunea sa. Este un fapt important că iată astăzi, 26 iulie, ziua de naștere a fondatorului muzeului nostru, Baronul Samuel von Brukenthal să mă aflu cu acordul doamnei ministru Raluca Turcan în Dubai la invitația Muzeului de aici. După mai multe discuții, astăzi am avut o întâlnire cu domnul Ahmed Obaid Al Mansoori, directorul Grupului de Muzee din Dubai. Am avut mai multe puncte și obiective pe care le-am discutat. În primul rând am pus bazele unui acord de colaborare care va fi semnat cât mai curând. Vom avea colaborări în ceea ce privește cercetarea colecției noastre, realizarea de studii comune unde se vor oglindi colecțiile muzeelor, realizarea de expoziții, expoziții online, cataloage, articole, schimburi de idei în ceea ce privește tehnologizarea și modernizarea muzeelor, etc. Este prima colaborare a unui muzeu din această parte a Europei cu aceasta instituție din Dubai. Avem multe lucruri care ne diferențiază dar și multe punți de legătură dar avem nevoie de dialog. Avem de învățat unii de la alții și acest fapt este unul important pe care eu, personal, pun un mare accent”, a declarat Alexandru Chituță.
Grupul Muzeelor (TMG) este un centru istoric care include: Muzeul Răscruce a Civilizaților (CCM), Muzeul Manuscriselor și Cărților Rare și Muzeul de Arme și Armuri. Împreună, ele reflectă tot ce este mai bun din fiecare civilizație care a trecut prin regiune. Artefactele sale reflectă diversitatea și toleranța culturilor, credințelor și religiilor; personificând moștenirea Dubaiului și a Emiratelor Arabe Unite ca o răscruce de rute comerciale globale și schimburi culturale între Europa, Africa și Asia. Acesta împletește o poveste prolifică despre modul în care dinamismul Dubaiului și Emiratele Arabe Unite este o dezvoltare naturală a interacțiunii istorice a călătorilor lumii, comercianților și beduinilor.Viziunea Muzeului este: „Aducerea oamenilor împreună prin relații istorice pozitive”. Iar misiunea The Museum Group din Dubai este să sublinieze importanța valorilor universale, cum ar fi toleranța și respectul, prin demonstrarea rolurilor istorice esențiale pe care le-au jucat în a ajuta civilizațiile umane să înflorească și să progreseze pe diferite dimensiuni.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 3905
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
BB
Acum 1 oră
Sibian și eu
Acum 1 oră
AUR
Acum 1 oră
Kokos
Acum 1 oră
Kokos