Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, a anunțat că administrația locală are în vedere interzicerea sporturilor cu motor organizate „în mod tradițional” chiar și în Piața Mare a orașului. Fosta șefă a Inspectoratului școlar județean Sibiu a declarat și că produsele la care se face reclamă în cadrul unor astfel de evenimente au provocat „moartea unui tânăr”.
Discuția a fost deschisă de către Monica Munteanu, consilier local din partea PNL care a și condus din postura de președinte ședința Consiliului local Sibiu programată pentru după-amiaza zilei de joi.
„Vorbesc în nume personal, dar și al cetățenilor cu care am stat de vorbă. Eu salut mișcarea, salut concursul, salut acțiunile sportive, nu aș putea fi de acord cu motocrosul din centrul istoric a Sibiului. Direcționarea defectuoasă și blocarea mai multor străzi pe care nu am putut să mergem la serviciu fără ca cineva să ne poată informa. Sibiul poate avea această acțiune mai la marginea orașului, unde concursul se poate desfășura astfel încât și participanții și spectatorii să aibă loc de mișcare, de observare, de satisfacție că ceea ce văd este un concurs de calitate. Nu cred că este potrivit în apropierea unui spital și a unei maternități să funcționeze acest concurs care face, cel puțin o zi, o poluare fonică. Și nu în ultimul rând să facă reclamă la un produs care, recent, a dus la moartea unui tânăr”, a afirmat Monica Munteanu, cea care a fost și inspector școlar general al județului Sibiu.
Fără să facă în niciun moment referire clară la numele evenimentului – adică la Red Bull Romaniacs – reprezentanta liberalilor sibieni a propus identificarea unui alt loc în care să aibă loc prologul competiției, eveniment care are loc pe bulevardul Corneliu Coposu.
Astrid Fodor: „lucrăm la o analiză”
Primarul Astrid Fodor nu s-a ferit, însă, să pronunțe nume de evenimente. „Lucrăm la o analiză despre cum să modificăm regulamentul. Și nu doar acest concurs, de exemplu și Raliul Sibiului: nu cred că își găsește locul în Piața Mare, toate acele mașini care ambalează motoarele. Dar în mod tradițional acolo erau organizate. Vom modifica regulamentul, vom discuta împreună înainte să le supunem la vot în Consiliul local. Evenimentele culturale sunt superbe, aici își găsesc locul, dar sunt câteva evenimente care nu se potrivesc acestui spațiu. Am văzut ce s-a întâmplat cu Raliul Sibiului: era arhiplin cu mașini care ambalau, se reparau, nu se mai poate așa ceva. Trebuie să schimbăm această paradigmă, acest obicei, și o vom face cu ajutorul dumneavoastră”, a declarat Astrid Fodor.
În discuție a intervenit și reprezentantul USR, Raul Apostoiu. „Am menționat că centrul istoric al Sibiului trebuie redat cetățenilor, spațiilor verzi. Aș veni cu o propunere: poate am putea reevalua accesul auto în tot centrul istoric, asta va liniști toate discuțiile pe acest subiect”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: sporturile motor interzise cen , Monica Munteanu , video , Astrid Fodor , Red Bull Romaniacs , Raliul Sibiului
Vizualizari: 9749
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Un cititor
Acum 3 ore
Adi Gliga
Acum 4 ore
Canaris
Acum 4 ore
Aci Duțu
Acum 4 ore
Nobody