Cum își „împart” munții cei care îi încalecă. Interviu cu Adrian Vălean

20 August 2023 18:03

Sursa foto: Facebook / Adrian Vălean

Adrian Vălean (49 de ani) este unul dintre sibienii cu o vastă experiență pe munții din țara noastră și din afară (mai ales în ceea ce privește „optmiarii”): practică mai multe sporturi de munte, ghidează, organizează evenimente și se implică în zeci de proiecte din acest domeniu (detalii aici). Din aceste ipostaze este unul dintre cei care a observat și observă cel mai clar asaltul drujbelor asupra pădurilor (chiar dacă nu mai e la fel de barbar ca acum zece ani), al microhidrocentralelor asupra râurilor de munte, al construcțiilor ilegale asupra înălțimilor ori a hoardele de găști motorizate care brăzdează inclusiv rezervațiile naturale alpine. În urmă cu mai bine de zece ani, Adrian Vălean a inițiat Alianța pentru Diversitatea Naturii, cu scopul a de limita cât mai mult agresiunile și jaful asupra naturii.

Reporter: România are 33% din suprafață acoperită de munți, dar numărul celor care merg pe munte este relativ mic. De ce?

Adrian Vălean: Da, este redus, proporțional. De exemplu, să luăm cazul Sibiului. Te-ai aștepta ca într-un oraș în care, practic, ai deschis ușa de la casă și pe jos dacă mergi în mai puțin de trei ore ești la munte, lumea să facă sport montan. Să facă drumeție mai mult, să facă alergare montană, schi de tură, MTB, alpinism, cățărare și așa mai departe. Dar vorbim de niște nișe, vorbim de niște grupuri reduse. Puțini oameni fac sport montan, raportat la întreaga populație.

Cu toate că e aproape și, în mare parte, foarte accesibil, muntele nu este o destinație nici măcar a majorității sibienilor, care trăiesc la poalele acestuia

Pentru că e scump, pentru că e lipsă de educație, pentru că nu avem tradiție?

Cred că e un efect cumulativ, din fiecare e ceva. Tradiție ar trebui să existe, pentru că exista și înainte mersul ăsta pe munte, doar că era utilitar: toată lumea din Mărginime, din zona submontană a Făgărașului, de pe Valea Oltului, avea ceva legat de munte. Fie că mergeau cu oile, fie că mergeau la cules, fie că tăiau lemne, aveau o legătură cu muntele. Lucrurile acestea se leagă de o perioadă care a trecut demult și te-ai aștepta ca acum situația să se dezvolte cultural: să mergi pe munte pentru mișcare, pentru peisaj, să îți deschizi un pic orizontul.

Bolile

Proiectul Anii drumeției nu face acest lucru, nu deschide apetitul oamenilor inclusiv pentru munte?

Anii drumeție este un proiect. Aș prefera să discutăm la modul general. Pe vremea lui Ceaușescu, mersul pe munte era o chestiune instituționalizată. Totul era de stat, exista o mișcare legată de munte foarte puternică, dar instituționalizată. Și ca orice situație centralizată și controlată de stat, chiar dacă a produs și niște efecte pozitive, existau și foarte multe zone să le zicem „de umbră”. Adică era inclusiv campionat de alpinism, de mers pe munte, de drumeție, pentru că era un interes cumva strategic ca tot mai multă lume să fie în contact cu muntele și, în cazul în care ne invadează cineva, să fie o structură de reacție. Probabil ăsta era unul dintre motive, iar Federația română de turism și alpinism, de atunci, acoperea instituțional tot ceea ce însemna trasee de alpinism, trasee de turism, tot ceea ce însemna sport montan. Exista un campionat, care era structurat ca și campionatul de fotbal, pe divizii, existau o grămadă de școli și, bineînțeles, pe lângă performeri și sportivi, existau și o grămadă de pierde-vară, care se ocupau numai de ieșitul din producție și cărat bere. După ce sistemul ăsta s-a prăbușit în anii ` 90, s- a schimbat și legea sportului în mai multe rânduri, nu neapărat în bine, pentru că practic a desconsiderat tot ceea ce însemna sportul de masă și a considerat ca sport doar ceea ce însemna performanță. Eu sunt și în Federația de alpinism și escaladă - alpinismul fiind sport olimpic - și asta e problema principală cu care ne confruntăm: faptul că nu există o piramidă. Există numai vârfuri, care în general sunt excepții și cam pe asta trăiește tot sportul din România, numai pe excepții. Asta lipsește acuma în România: comunitățile. Care să aibă aceleași principii, aceleași idei, să se sprijine în proiecte.

Și asta pentru că nu există un cadru legislativ potrivit?

Comunitatea se formează natural, datorită oamenilor, datorită implicării în a rezolva problemele care apar. Și încet- încet ajungem la probleme.

Cum ar fi cea referitor la faptul că, deși nu sunt drumeți mulți pe munte, sunt foarte mulți care urcă motorizat...

Avem foarte multe probleme. România e ca un organism care e bolnav: are și TBC, pentru că modul în care se defrișează pădurea e o deja o boală foarte serioasă. În absolut orice zonă montană sunt mai mult drumuri forestiere și de TAF, decât poteci turistice.

Numărul drumurilor pentru exploatare forestieră crește în continuare în munții României

Campaniile derulate pe subiectul defrișărilor, al normativele noi, nu au avut niciun efect?

România are niște zone foarte sălbatice în care nu s-a intervenit timp de sute de ani. Acum, zonele alea nu mai sunt sălbatice, se taie în zone de genul ăsta. S-a ajuns foarte profund în creierul munților. Asta e problema principală, pe care eu - ca om care umblă pe munte de mai bine de treizeci de ani - o pot observa. Nu se mai taie la fel de barbar ca acum zece ani, când s-au ras suprafețe uriașe, ilegal. Pădurea este o resursă care trebuie exploatată, clar. Iar asta face școala: dacă ești la liceu silvic, la facultate de silvicultură, asta înveți, cum să exploatezi. Deci tot de la Educație plecăm. În teren vedem că zonele de rezervații și parcuri naturale nu sunt protejate. Nu există personal, nu există norme metodologice pentru aplicarea legii etc. Și de aici decurg o sumă de probleme. Și revenind la modul ăsta haotic în care se practică activitățile motorizate, asta se datorează tocmai acestui fapt: că nu există o educație substanțială, nu există autorități care să arate care sunt atribuțiile lor și cum aplică legea.

E aceeași situație peste tot în țară? Pentru că sunt voci care arată că în Brașov, de exemplu, lucrurile stau mai bine, în sensul că Jandarmeria montană își face un pic mai bine treaba.

Nu, nu e peste tot la fel. De exemplu, sunt parcuri naturale care sunt protejate. Piatra Craiului este destul de bine protejat și Retezatul, la fel. La polul opus, dacă vreți, este Parcul natural Munții Rodnei, unde e un haos total. Poți să mergi cu 4x4, pe timp de iarnă poți merge cu snowmobilul. Acolo s-a dezvoltat foarte, foarte mult situația aceasta, iarna este paradisul celor cu snowmobile.

Un fenomen care crește „cât i se permite”

N-ar putea să coexiste iubitorii de munte cu pasionații de sporturi cu motor?

Le- aș zice activități motorizate. Sportul e un pic altceva. Dacă ar fi fost sport, ar fi fost prezent la olimpiadă. Deci nu e sport. Despre coexistență, eu zic că da. Trebuie un cadru legislativ, prin care să existe zone foarte clar delimitate în care să se poată face trasee pentru moto-enduro, pentru 4X4 și respectivele trasee să fie întreținute și administrate de niște entități care sunt interesate de aceste activități.

Ca să discutăm și concret: la Rășinari există un regulament prin care au fost stabilite niște trasee, acum am văzut că și la Râu Sadului a început amplasarea unor panouri de reglementare a traseelor celor motorizați. De ce nu funcționează?

Probabil pentru că atunci când ai la dispoziție o zonă foarte mare în care nu te întreabă nimeni ce faci și cum faci, îți permiți orice. Și asta e problema mare, vârful icebergului: faptul că există evenimente care au foarte mare tracțiune la practicanții locali. Și ajunge să se dezvolte o formă de turism nereglementată, ilegală și necontrolată.

Dar de ce este rău că trece „atevistul” sau „boogiestul” prin rezervația Cindrel, de exemplu?

Noi avem cumva norocul că, neexploatând sistematic zonele de pădure și zonele montane așa cum s-a făcut în vest la un moment dat, avem o biodiversitate foarte mare. Deci avem un foarte mare noroc...

Că am rămas în urmă...

Că am rămas în urmă, exact. Și atunci, pe de o parte există o formă din asta de industrializare, de exploatare rapidă care ține de interesul economic, și nu de realitate. Dacă am avut norocul să păstrăm neatinsă o zonă destul de mare de teritoriu, s-a creat o biodiversitate care nu înseamnă numai urs, lup, râs, acvilă, capră neagră sau animale mari. Înseamnă plante, înseamnă insecte, înseamnă amfibieni, înseamnă o grămadă de elemente. Și nimeni nu-i dispus să-și ajusteze traseul în funcție de două broaște, o șopârlă și trei insecte sau cinci plante. Treaba asta nu există la noi, nu se înțelege care e rolul lor decât după ce sunt pierdute. Și ajungi la momentul în care nu mai ai șapte mii de specii pe o pășune alpină, ci rămâi cu câteva sute.

Dar până la urmă cel cu ATV-ul lasă o în urmă, cel mult. E în trecere, care e problema?

Astăzi trece pe o urmă, mâine trece pe lateral pentru că nu repară nimeni acolo și se fac niște făgașe, niște viroage, plouă, se surpă... Și uite așa, din o urmă de o jumătate de metru sau un metru ajungi la ditamai făgașul și în timp se distruge. Impactul e greu de calculat.

Astfel de lucruri se pot vedea în zona Rodnei, de exemplu?

Asta se poate vedea peste tot în zonele accesibile pentru mașini 4x4 și alte mijloace motorizate.

Motocicliștii încalecă non-șalant regulile rezervațiilor naturale. Sursa foto: Facebook / Nicolae Dărămuș

Cât de mult crește acest fenomen?

Cât de mult i se permite, în momentul în care nu există niciun fel de restricții. Omul vrea să ajungă în zone faine, tuturor ne place să vedem peisaje. Diferă modul în care ne asumăm efortul, modul în care ne asumăm consecințele și minimul de responsabilitate. Mulți vor zice că și cei care practică enduro fac un efort fizic. Fără îndoială, dar aici nu vorbim doar de efort, vorbim și de consecințe și de responsabilitate. Și dacă toate treburile astea ar fi fost fără impact, atunci cu siguranță oriunde te-ai fi dus în lume, în zonele de rezervații și în zonele care au un potențial, ar fi fost voie și cu motor sau cu mașina. Dar nu e voie peste tot în Europa. Acesta este unul dintre argumentele aduse de cei pro-enduro: că și în Franța, și în Italia, și în Austria, peste tot sunt competiții. Bineînțeles că sunt. Și în Germania, și în Serbia, peste tot. Dar în țările civilizate, care au o tradiție montană și au o cultură montană, sunt limitate foarte clar traseele pentru aceste activități. Nu te duci tu pe unde vrei și nu- ți faci traseu pe unde vrei. Există zone unde se fac anumite trasee și respectivele trasee sunt întreținute, iar asta e un lucru important: cineva trebuie să le întrețină, deci activitatea asta trebuie reglementată și trebuie să existe pentru că există practicanți. Necontrolată e foarte distructivă.

La Brașov, da. La Sibiu, ba

Este o discuție despre faptul că anumite poteci rămân practicabile pentru că, din când în când, pe acestea mai trec și pasionații de enduro. Au dreptate cei care spun asta?

Sunt așa niște discuții de genul „hai să mutăm un pic discuția într-o nișă” ca să nu mai vorbim despre ce distrugem, ci mai degrabă despre ceea ce facem noi bine. Eu nu sunt om de știință, nu-s cercetător, nu-s biolog, dar există o congruență în ceea ce privește opiniile celor care se ocupă de biodiversitate, de botanică, de biologie. Și toate spun același lucru: că activitățile motorizate au un impact negativ asupra biodiversității și asupra naturii. Specialiști care spun că în anumite zone nici la pas nu e indicat să ajungi, deoarece se distrug anumite specii. Ori prin simplul fapt că schiezi într-o zonă mai sălbatică deranjezi animale. Deci simpla prezență a omului în anumite zone produce un impact. Acum să spui că cineva care ambalează motorul pe o pantă de 30 - 35 de grade, pe afiniș, bujori de munte ori pășuni alpine nu face altceva decât să întrețină o potecă ține mai degrabă de idiocracy, decât de argumente.

Spuneați că merg cât de mult li se permite. Cât de departe au ajuns pasionații de motoare?

Pentru mine nu e o cruciadă personală această situație. Să explic un pic contextul. Eu am observat progresia acestui fenomen și cel mai mult am văzut această progresie acum aproximativ zece ani, când am început să lucrez la actualizarea hărților munților Făgăraș. A fost primul proiect major de actualizare a hărților turistice din România, făcut de Munții Noștri, proiectul fiind cumpărat de o editură austriacă. Și atunci asta am făcut, am umblat prin tot Făgărașul, pe toate traseele turistice, pe toate potecile, am făcut treck-uri, le am descris, le-am fotografiat, a fost un proiect foarte mare. Și atunci am observat în special în partea vestică a masivului și pe sudul Făgărașului foarte multe benzi lăsate și urme de motocicletă. În special pe traseele subalpine. Mai deranjant era faptul că găseam benzi de plastic peste tot decât urmele. După aceea am observat că pe traseele pe care se făceau concursuri începeau să apară din ce în ce mai multe persoane. Pentru că un concurs e un vector și în urma lui vin mulți străini. Și străinii ăia revin pentru că în Europa nu mai au unde să se ducă prin zone așa sălbatice și interesante, să aibă trasee așa faine și ca și peisaj și diversitate. Au doar câteva zone care sunt limitate și de care încep să se plictisească. Și pe unde merg când vin aici: pe potecile turistice, care sunt cele mai cunoscute. Și așa, atunci când mergi în drumeție de după colț îți apar zece indivizi cu motor, unii cu mai mult sau mai puțin bun-simț și ambalează să demonstreze ce puternici sunt, e un lucru care se întâmplă. Chiar zilele trecute, la Suru, m-am întâlnit cu o astfel de gașcă venind din creastă. În momentul în care cobori din creastă e evident că o faci prin zone care sunt protejate: golul alpin, de la peste 1.800 de metri, este deja rezervație în Făgăraș. Ai ajuns acolo, deci ai trecut prin rezervație, deci este ilegal. De câte ori am astfel de întâlniri sun la 112. Este singurul gest pe care poți să îl faci legal: să semnalezi această problemă. Mi se pare foarte important ca toată lumea să facă aceste sesizări, pentru că asta va demonstra amploarea fenomenului, în primă fază. După care, autoritățile să ia decizii și să aplice legea.

S-a întâmplat vreodată să intervină autoritățile în urma vreunui apel la 112?

În anumite zone se intervine și se mai dau amenzi. Deocamdată chestiile astea-s mai degrabă timide. De exemplu, în zona Piatra Craiului au fost niște acțiuni mai de amploare și i-a mai liniștit.

Dar de ce numai în zona Piatra Craiului și în zona Brașovului, de fapt, se întreprind astfel de acțiuni? Datorită unui turism montan mai dezvoltat decât în alte părți?

Probabil că da și pentru că autoritățile de acolo și-au dat seama că nu pot să coexiste în aceeași zonă și turism montan, drumeție, alergare montană, MTB și așa mai departe și activități motorizate. Nu ai cum. Ori una, ori alta. Eu nu sunt împotriva vreunei activități ori fenomen, ci constat niște probleme acumulate în timp.

De ce la Brașov jandarmii montani sunt mult mai prezenți pe munte decât la Sibiu?

Pentru că foarte multă lume de acolo se implică, pentru că fiind, cumva, un epicentru, ajunge multă lume. Și aici în zona Sibiului încep să fie din ce în ce mai mulți oameni care reacționează, care nu mai trăiesc sub tăcere anumite chestii. Personal nu pot să zic că-s dezamăgit de ceea ce se întâmplă la nivel local, dar cred că se poate mai mult. Cunosc foarte mulți oameni care împărtășesc toate ideile pe care le-am discutat noi aici, dar dintr-un calcul oarecare au reținerea asta să se implice. Și atunci astea-s rezultatele.

Dialogul

Ziceați de faptul că vin în special turiști străini, dar aceștia sunt ghidați de localnici, bănuiesc.

Eu n-aș arunca vina doar pentru turiștii străini, care vin și profită de o stare de fapt. În mod evident, localnicii sunt cei care propun genul ăsta de ture și le organizează.

Și nu există dialog cu pasionații acestor activități, cu ghizii lor?

Au mai fost organizate genul ăsta de interacțiuni, mese rotunde, de discuții. Dar sentimentul meu e că astfel de discuții sunt create ca să fie la dosar. Lumea nu știe de acestea, nu sunt promovate, oamenii află din gură în gură. În cel mai bun caz există câte o pagină de Facebook. Și atunci oamenii nici nu pot să meargă să-și pună păsul. Asta e una dintre probleme. Altă problema e că oamenii, în general, nu se implică. Și dacă le pasă și dacă-s deranjați, ține cumva de timpurile pe care le trăim: adevărul e de „the new hate”. Adică dacă spui adevărul și adevărul provoacă disconfort, mai degrabă polarizează decât creează dialog. Și polarizează pentru că deja s-a ajuns la un așa nivel de gravitate a problemei, în care dialogul e spinos.

Adică nu mai poate fi purtat cu „bună ziua” și „la revedere”?

Chiar dacă e purtat cu „bună ziua” și „la revedere”, de cele mai multe ori fiecare își păstrează opiniile cu care a intrat în dialog. Nimeni nu mai e dispus la un compromis. Acuma eu mă întreb: să zicem că eu aș fi reprezentantul celor care merg pe munte. Care ar fi compromisul pe care să-l fac eu? La care trasee turistice sau zone montane să renunț, ca acestea să devină să devină zone pentru enduro? Luăm Făgărașul, de exemplu, de la Valea Oltului până la Rudăriță. La care vale renunț și zic „ok, pe valea asta se poate face enduro și 4x4, aici ieșiți în creastă, vă faceți voi trasee cum vreți voi”? Noi avem un munte care e fenomenal, Făgărașul este extraordinar din punct de vedere al biodiversității. Găsești acolo tot ce nu mai găsești în toată Europa. La care parte din biodiversitatea asta ești dispus să renunți și care-s argumentele care să te facă să renunți?

Financiare?

Toate argumentele sunt financiare. Și atunci când construiești o microhidrocentrală pe o vale sălbatică, cu un argument foarte valid în ziua de azi, când ești strâns cu ușa din toate direcțiile pentru resurse energetice, se justifică, nu? Cine vânează, la fel, invocă alt tip de argumente: păi, urșii fac prăpăd peste tot. Ăla care taie pădurea, la fel, zice că e o resursă importantă și oricum crește. Dar când tu ai intrat acolo cu TAF-ul și cu buldozerul și când ai făcut drumurile de acces deja ai distrus ceva. Și dacă ne gândim numai la liniștea pentru animale, pentru păsări, pentru tot lanțul ăsta trofic. Există zone în care animale se simt protejate, pentru că nu sunt oameni. Acuma nu mai există așa ceva. Deci cum să zic: nu există o singură boală, nu există doar TBC, tăierile necontrolate. Există și păduchi, există și scabie. Adică nu poți să zici că enduro e cel mai mare rău, dar toate adunate nu fac deloc bine. Eu am început să merg în expediții la începutul anilor 2000 și am fost în Caucaz, în Himalaya, în Anzi, am fost peste tot în lume pe munții mari și am rămas șocat. Că mă uitam într-o fotografie sau într-un ghid făcut în `95 și ghețarul începea acolo la 4.700 de m și când am ajuns eu începea la 5.100 de m altitudine. Vezi de la un an la altul modificări, în mod evident au loc modificări ale climei. Deci clima s-a modificat, nu că se va modifica.

În urma exploatărilor forestiere...

Și în Făgăraș cum se vede modificarea climei?

Instabilitatea este foarte accentuată. Ai astăzi soare senin de dimineață, iar la prânz ai o furtună, ai 50 l/m² și vijelie și grindină cât pumnul. Nu mai ai iarnă: în februarie - plouă, în ianuarie – plouă. În loc să ningă și să se pună 1,5 m de zăpadă, în ianuarie plouă. Ce vrei mai mult decât atât? Deci există și un context, ăsta e contextul! Și nu poți să scoți lucrurile din context și să spui pentru mine e confortabil că eu, în România, într-o zonă temperată, încă am zăpadă, încă am ce-mi trebuie, am biodiversitate. O ai acuma, azi, dar nu poți să faci abstracție de tot ceea ce se întâmplă în jur și să zici că alea-s niște minciuni. Dacă stai în casă și te uiți numai la televizor sau numai pe un anumit tip de canal de informare, un ziar sau, știu eu, un site, poate să pară o minciună. Dar dacă ieși afară și te uiți cu ochii tăi, îți dai seama că nu mai e o minciună. Problemele vin peste tine la un moment dat. Cred că e un moment în care să-ți pui întrebarea ce faci tu acum, concret, astfel încât în jurul tău să faci un pic de curățenie și un pic de lumină. Nu vorbim de „ură”, că mie nu-mi plac enduriștii sau că nu-mi plac vânătorii sau că nu-mi place că se taie pădurea. Eu sunt 100% conștient că e necesar, că dacă ai o resursă să o exploatezi sustenabil, acolo unde poți, fără să distrugi. E foarte important să dezvolți și o nișă de turism, cum e activitatea asta motorizată, dacă ea există. Dar trebuie să stai să te gândești: e sustenabil pe termen lung să facem chestia asta?

Strictețea din alte țări

Semnalele acestea de alarmă referitoare la invazia motorizată de pe munte le lansează toți ghizi montani, cred. De ce nu există un moment în care oamenii muntelui au o formă de organizare prin care să pună presiune pe autorități pentru a reglementa lucrurile?

Există și se întâmplă din ce în ce mai mult. Deja tot mai multă lume începe să reacționeze într-un fel sau altul, își manifestă nemulțumirea, se revoltă în general. Lumea se revoltă în propria bulă, mai semnează o petiție. Practic, oricât ți-ar păsa de mult, nu poți să te erijezi într-o autoritate. Nu poți tu să faci treaba Jandarmeriei montane. Ca o paranteză: cât timp a fost Red Bull Romaniacs, prin Sibiu au circulat sute de motoare fără plăcuțe de înmatriculare. A întrebat cineva pe cineva? E legal? Nu! Deci e și un tip de aroganță, că „noi putem, suntem altfel”. În contextul ăsta, ce măsuri poți să iei?

Au fost cei care au legat sârme între copaci...

Absurd, e o prostie să pui sârme și capcane pe munte. Acolo circulă lume: poate se duce unul la alergat, poate se duce unul cu bicicleta, poate că ești unul cu motorul. Nu e ok să rănești pe nimeni. Soluția trebuie să fie 100% legală. Problema e că fără existe intervenția autorităților, la un moment dat oamenii o să înceapă să-și facă singur dreptate. Cel care e cu oile pe pășune, nu o să înțeleagă faptul că tu ești acolo pentru distracția ta. Dacă trec zece cu motorul și ambalează motoarele și oile se sperie și se duc la naiba praznic și ciobanul umblă juma de zi după ele, apoi poate vine unul care poate merge încet și cu bun simț. Și-și ia o bâtă sau un bolovan în cap de la cioban, pentru că pe cioban nu îl interesează dacă ai trecut tu cu patru sau cinci pe pășunea lui și ai râmat acolo. Ciobanul își va pune sârme peste tot, pentru că vrea să-și protejeze proprietatea. Și atunci trebuie să fie intervenția autorităților în mod legal.

Există autorități care să aibă urechi mai deschise spre problema asta? Slavă Domnului, avem ceva instituții responsabile în domeniu, iar recent chiar și președintele țării s-a fotografiat pe vf. Moldoveanu. Un cuvânt din partea unui președinte, parcă altfel ar suna decât un cuvânt din partea a doi-trei ghizi.

Și eu mă întreb același lucruri. De ce există totuși mulți oameni nemulțumiți și nu-și exprimă nemulțumirea. Multe se leagă de partea de educație: mai degrabă lipsa ei este problema principală. Își trebuie un efort mult mai mare, trebuie răbdare și trebuie mult mai multă implicare. Și trebuie o unu anume asertivitate în a exprima care sunt problemele. Adică nu poți să te mai ascunzi. În momentul în care există ONG-uri, asociații, proiecte care se leagă de partea asta montană, respectivii vectori, care ar putea să fie niște voci și să se implice, evită, ca să nu-și compromită relațiile cu autoritățile. Și atunci e așa o duplicitate și un pic de ipocrizie. Lumea nu se exprimă deoarece consideră că nu-i diplomatic să discuți despre probleme. De aceea spuneam că adevărul e „noul hate”. Când îți exprimi o nemulțumire, lumea automat consideră că ai o frustrare, că e ceva ce nu-i în regulă cu tine.

Există vreo soluție pe care să o importăm, un cadru legal – să zicem – care să fie tradus și aplicat? Ar putea fi atât de simplă soluția?

Eu cred că da. Trebuie să ne uităm să vedem ce se întâmplă la cei care au tradiție montană și alpină și înțeleg care-i prețul care trebuie plătit ca să ai un turism sustenabil, ce poți să faci și ce nu poți să faci. Din punctul ăsta de vedere, nu ne comparăm cu o țară cum e Statele Unite, de exemplu. Aceea e o țară uriașă, care are foarte mult teritoriu destul de sălbatic. Au și niște zone pe care ei le consideră importante și pe care le protejează. Dar România e o țară mică, nu poți să o compari, de exemplu, cu Spania sau cu Italia, sau cu Franța. În Franța e foarte strict regulamentul, ca și în Germania. Sunt anumite zone în care ți se permite să practici alpinismul, de exemplu, doar folosind anumite tehnici care nu uzează stânca.

Atât de departe se ajunge?

Atât de departe.

Și cine vine să verifice dacă se respectă regulile?

Există rangeri și există un aport foarte important din partea comunității. Comunitatea se implică, reacționează. Deci acolo, când vede că ceva nu-i regulă, omul nu tace din gură. Se ia de cel care încalcă regulile, dar și face demersul formal.

Eu nu pot să vorbesc despre un anume ATV-ist, pentru că mi-e prieten. La rândul lor, alții nu o vor face pentru că au tot astfel de „prietenii”. Sunt aceste micro-comunități o problemă în reglementarea lucrurilor pe munte? De aici pornește, de la relațiile interpersonale?

„Cumetria” există clar. Până la urmă, asta funcționează și la alte niveluri, doar și la nivel politic s-a creat o cumetrie și toți profită, unii mai mult, alții mai puțin. Și probabil de la asta s-a tras concluzia că cei care nu sunt implicați fac reclamații din frustrare. Puțină lume stă să se gândească că mai există oameni care au valori și care se ghidează după niște principii. Și eu am prieteni și amici și cunoscuți practicanți de genul ăsta de activități, moto-enduro sau 4x4. Nu înseamnă că dacă omul ăla decide să meargă cu motorul pe munte, gata, rup toate relațiile și nu mai stau de vorbă cu el. Dar discutăm și știi care-i culmea? Culmea e că din discuții reies aceleași concluzii, că nu e în regulă să se practice peste tot. Și ei sunt de acord că ar trebui reglementate și că ar trebui să existe niște trasee special făcute pentru așa ceva și că lucrurile merg așa deocamdată, pentru că nu-s reglementate și, teoretic, este ilegal oriunde să te duci să faci activități motorizate.

Motociclist coborând din rezervația naturală de de-asupra cabanei Suru. Pe poteca turistică

Dacă numărul celor care urcă motorizat pe munte a crescut, a crescut și cel al drumeților?

A crescut. Chiar dacă nu avem o țară care să încurajeze sportul și mișcarea pentru sănătate. Avem o țară care încurajează consumul de medicamente pentru sănătate.

Cum credeți că ar trebui continuat în chestiunea responsabilizării celor care urcă pe munte, cu diferite interese?

Deocamdată sunt la faza la care cumva încerc să mobilizez cât mai multe voci care nu-s fundamentaliste. Dialogul trebuie să plece de la realitate și de la acceptarea realității. Nu există obișnuința de a vorbi adevărul, de a spune adevărul. Mai ales oamenii care la un moment dat, prin poziția lor, prin ceea ce fac, prin proiectele în care ajung să fie angrenați trebuie să vorbească, despre probleme și despre soluții. De exemplu, demonizarea unor evenimente, unor tipuri de activități nu ajută pe nimeni. Trebuie să se implice și politicienii și să înțeleagă, cel puțin, ceea se întâmplă în societate.

Dar au fost la vreun moment dat interesați politicienii de ceea ce se întâmplă pe munte?

Teama fundamentală a politicianului din România e să nu intre într-o dispută polarizată din care există șansa să piardă electoral. Și mulți evită să se exprime public, chiar dacă știu și ei că trebuie reglementate lucrurile.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi