Joi,
01.01.2026
Innorat
Acum
-8°C

Trafic blocat complet pe Valea Oltului. Un TIR a ajuns într-o curte

Trafic blocat complet pe Valea Oltului. Un TIR a ajuns într-o curte

Un accident de circulație a avut loc vineri, în jurul prânzului, pe Valea Oltului. Traficul este blocat complet în vederea extragerii unui TIR ajuns într-o curte.

În evenimentul rutier a fost implicat un autocamion care transporta cauciucuri. Nu au fost victime.

”Pompierii militari din cadrul Stației de pompieri Brezoi au intervenit pentru asigurarea masurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor, descarcerare și acordare a primului ajutor medical calificat în cazul producerii unui accident rutier în localitatea Călinești, DN 7”, au transmis oficialii ISU Vâlcea.

La fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare.

Pompierii militari vâlceni au asigurat masurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor.

”Traficul a fost blocat pe sensul Râmnicu Vâlcea-Sibiu, iar, începând  cu ora 12:20, traficul va fi blocat pe ambele sensuri de mers aproximativ 60 min, deoarece a ajuns o macara pentru înlaturarea autotrenului de pe carosabil”, au mai transmis reprezentanții ISU Vâlcea.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 3371

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus