După ce la începutul săptămânii au luat la rând covrigăriile, tonetele de înghețată și bijuteriile, inspectorii de la Protecția Consumatorului au luat la verificat marți, 5 septembrie, și restaurantele din Sibiu. Unele au primit amenzi, iar pe ușa altora stă lipit afișul pe care scrie „Oprire temporară”, semn că acestea vor fi închise în perioada ce urmează până vor remedia neregulile care au fost găsite.
Citește și:
Ieri după-amiaza, Casa Frieda, de exemplu, era închisă. Azi, în jurul orei 9, terasa funcționa.
„Noi funcționăm, eu ieri m-am întors din concediu, știu că au fost controale, dar nu știu dacă am fost închiși”, ne-a spus un chelner de la restaurant.

„Au trimis managerul să cumpere sodă și să frece cărămida”
Controalele au continuat și la restaurantele și terasele din Piața Mică. Pe ușa de „La Turn”, dar și pe cea de la „Crama Sibiană” stă lipit afișul pe care scrie „În această unitate reprezentanții Autorității Naționale Pentru Protecția Consumatorilor au dispus măsura de oprire temporară prestare servicii”.

Am vorbit cu Adrian Dumitra, patronul de la Crama Sibiană, pentru a afla care sunt motivele închiderii.
„Din cauza chederelor de la frigidere, că altceva nu au găsit, și pardoseala care este din cărămidă, au trimis managerul să cumpere sodă și să frece cărămida cu sodă. Și încă o chestiune, dânșii susțin sus și tare, și pentru asta au dat amendă de 3.500 de lei, că ciorbele care se fac dimineața, seara să se arunce”, a transmis acesta pentru Turnul Sfatului.

Au fost date și amenzi
Un alt operator economic din Piața Mică nu a fost închis, dar a primit amendă pentru mici nereguli găsite de inspectori.
„Noi am luat doar amendă, nu am fost închiși. În Piața Mică s-au închis mai multe. Nu toate produsele aveau același gramaj, nu erau etichete pe fiecare sirop și piure desfăcut. Nu ai cum să pui zilnic etichetă când tu faci zilnic cinci sticle de fresh de lămâie, cum să tot lipești eticheta și să o speli și să o pui la loc, non-sensuri din punctul nostru de vedere”, a spus acesta pentru Turnul Sfatului.
„Dacă au fost oprite temporar înseamnă că acestea își desfășurau activitatea în condiții neconforme”
Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, comisarul Horia Constantinescu, spune că în zilele următoare urmează să se întocmească un raport cu toate neregulile găsite la operatorii economici din Sibiu.
„Dacă au fost oprite temporar înseamnă că acestea își desfășurau activitatea în condiții neconforme care pot varia de la lipsa curățeniei, până la lipsa unui flux tehnologic sau te miri ce echipamente neconforme. Au continuat controalele și în domeniul comerțului cu bijuterii cu obiecte din metale prețioase. O să avem o centralizare și vom da un comunicat pe întreaga acțiune”, a spus acesta.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 26337


Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Sibianul
Acum 2 ore
Sibianul
Acum 2 ore
Sibianul
Acum 2 ore
Emil
Acum 3 ore
DUCU