Duminică,
15.09.2024
Cer Senin
Acum
11°C

Profit de 17,8 milioane de euro pentru MultiversX, compania sibiană care stă în spatele criptomonedei Elrond. Al treilea cel mai mare profit din județ, după Romgaz și Transgaz

Profit de 17,8 milioane de euro pentru MultiversX, compania sibiană care stă în spatele criptomonedei Elrond. Al treilea cel mai mare profit din județ, după Romgaz și Transgaz

MultiversX Labs SRL, companie care și-a schimbat numele din Elrond Network SRL, anul trecut, a înregistrat în 2022 un profit net de 89 milioane de lei (17,8 milioane de euro), cel mai mare înregistrat în acest an, după companiile medieșene Romgaz și Transgaz.

Conform datelor studiate de Turnul Sfatului din listefirme.ro și topfirme.com, Romgaz a a înregistrat anul trecut un profit net de 575,4 milioane de euro, în timp ce Transgaz a avut un profit de 83,1 milioane de euro.

MultiversX Labs SRL este a treia societate, la capitolul profit, după cele două societăți ce activează în domeniul extracției și transportului de gaz.

Societatea care dezvoltă critpmoneda Elrond (EGLD) a raportat la ANAF, în 2022, o cifră de afaceri de 12,8 milioane de lei, un profit net de 89 de milioane de lei și active imobilizate în valoare de 172 de milioane de lei (34,4 milioane de euro). Societatea susține că a avut un număr mediu de angajați de 67 de persoane.

Citește și: 

Elrond Network SRL, societatea care dezvoltă criptomoneda cu același nume, pe locul 4 în topul celor mai profitabile companii din județ în 2021. Depășește Scandia, Compa, Con-A și Marquardt

În 2021, societatea care atunci purta numele de Elrond Network SRL, raporta o cifră de afaceri de 14,5 milioane de lei și un profit net de 15 milioane de lei, la un număr mediu de angajați de 39 de persoane.

Societatea nu a dorit să comenteze aceste date.

Citește și: 

Sibiul, pe locul 8 în clasamentul județelor cu cele mai multe investiții străine. De 3 ori mai mulți bani, în ultimii șapte ani

”Un ecosistem tehnologic pentru noul internet”

După această societate, în topul celor mai performante societăți din județ sunt Automecanica Mediaș (profit de 14,5 milioane de lei), GLS General Logistics Sysystems România SRL (13,9 mil. euro), Scandia Food SRL (13,5 mil. euro), Con-A Operations SRL (6,1 mil. euro), TOTAL NSA SRL (5,8 mil. euro), BMI România Sisteme de Învelitori SRL (5,6 mil. euro) și SIMEA Sibiu SRL (5,2 mil. euro).

Criptomoneda dezvoltată de Multivers X este cotată acum la o valoare de 124 de lei, în scădere față de începutul anului, când se tranzacționa cu aproximativ 200 de lei. Valoarea criptomonedei este însă în scădere dramatică, după un vârf din noiembrie 2021, atunci când pentru o scurtă perioadă de timp moneda avea o valoare de peste 2.300 de lei.

„Elrond este un protocol blockchain care încearcă să ofere viteze de tranzacție extrem de rapide prin utilizarea segmentării blockchain sau „sharding”. Proiectul se descrie ca fiind un ecosistem tehnologic pentru noul internet, care include fintech, finanțe descentralizate și Internet of Things. Potrivit surselor, platforma sa de execuție a contractelor inteligente este capabilă să realizeze 15.000 de tranzacții pe secundă, cu o latență de șase secunde și un cost de tranzacție de 0,001 USD.

Citește și: 

Analiză: Aproape 90% din cifra de afaceri a firmelor din județ se concentrează în 3 localități. 72% din forța de muncă activă din Sibiu lucrează în cele două municipii

Blockchain-ul are un jeton nativ cunoscut sub numele de eGold sau EGLD, care este utilizat pentru plata taxelor de rețea, pentru mizare și pentru recompensarea validatorilor.

Elrond a fost anunțat pentru prima dată în august 2019, iar rețeaua sa principală a intrat în funcțiune în iulie 2020”, se precizează pe site-ul coinmarketcap.com.

Sursa foto: coinmarketcap.com

Cine sunt creatorii Multivers X

Elrond, denumirea inițială a afacerii, a fost co-fondat la sfârșitul anului 2017 de frații Beniamin și Lucian Mincu, alături de Lucian Todea, ca o soluție la problema dezvoltării blockchain, pe care fondatorii au considerat-o cea mai presantă problemă cu care se confruntă industria.

Înainte de Elrond, Beniamin și Lucian Mincu au co-fondat MetaChain Capital, un fond de investiții în active digitale, Beniamin Mincu fiind CEO, iar Lucian Mincu director de tehnologie. Cei doi au co-fondat și ICO Market Data, un agregator de informații pentru ofertele inițiale de monede, precizează coinmarketcap.com.

Citește și: 

Unde sunt banii? Topul localităților în funcție de firme, angajați și cifre de afaceri

De asemenea, pe lângă investitor timpuriu în proiecte precum Zilliqa (ZIL), Tezos (XTZ), Brave și Binance, Beniamin Mincu a fost responsabil și de produs, marketing și comunitate pentru platforma blockchain NEM din 2014 până în 2015. Lucian Mincu are experiență suplimentară ca inginer în tehnologia informației și specialist în securitate, lucrând cu Uhrenwerk 24, Cetto și Liebl Systems.

Todea este un antreprenor în serie din domeniul tehnologiei care a fondat și a fost CEO la Soft32, un site de revizuire și descărcare de soft, fiind totodată și partener al mobilPay, o aplicație de plăți mobile. El este, de asemenea, și „investitor înger”, investind în compania de tehnologie biometrică TypingDNA și în platforma de contabilitate SmartBill. 

Top firme din județul Sibiu, în 2022, după cifra de afaceri:

  1. Societatea Națională De Gaze Naturale „Romgaz” SA - 13,1 Miliarde lei (3 Miliarde euro)
  2. Continental Automotive Systems SRL - 4,6 Miliarde lei (1,1 Miliarde euro)
  3. Societatea Naţională De Transport Gaze Naturale Transgaz SA - 2,4 Miliarde lei (553,8 milioane euro)
  4. Thyssenkrupp Bilstein S.A. - 859,9 milioane lei (195,4 milioane euro)
  5. Compa SA - 737 milioane lei (167,5 milioane euro)

Top firme din județul Sibiu, în 2022, după numărul de angajați:

  1. Societatea Națională De Gaze Naturale " Romgaz " SA - 5.228 angajati
  2. Continental Automotive Systems SRL - 4.311 angajați
  3. Societatea Naţională De Transport Gaze Naturale Transgaz SA - 4.013 angajați
  4. Compa SA - 1.807 angajați
  5. Simea Sibiu S.R.L. - 1.489 angajați

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

25 comentarii

Unsibian

Acum 12 luni

Profitul ăla e din banii tuturor care au fost prostiți sa cumpere moneda lor digitală, pe care ei au generat-o din pix.
Raspunde

Nemo

Acum 12 luni

Cam mare profitul pentru o chestie virtuala. Chiar daca unii cred ca e o moneda, e un vis. Unii se vor trezi din vis mai saraci. Doar putini vor ramane cu bani... Deh, oi fi un invidios...
Raspunde

John Doe

Acum 12 luni

Aline tati, chart-ul respectiv e vechi, EGLD ul nu mai e de mult 122 ci 26 :)) Asta pe langa pump and dump-ul facut cu boti si alte mizerii, dar da! o echipa de toata mandria :)) ce-i ala inside trading? Doar nu avem legi pt asa ceva :))) ce articole ..
Raspunde

@john doe

Acum 12 luni

Ei se exprimau in lei tu in dolari, sunteți pe acolo și tu și autorul :)) In rest , cryptomonedele nu sunt pentru oricine , e cunoscut faptul ca 97% pierd …

Raspunde

Mora

Acum 12 luni

Nu, Nemo, nu ești invidios. Chiar așa e, un caritas reloaded. Noua generație de clepto-secu "de succes" se ridică pe crimele părinților...
Raspunde

Pfoai

Acum 12 luni

Nu au inventat ei blockchainul , ei doar au profitat de el, ce spui tu ca ar fi o chestie securista e la nivel mondial ,a investi in crypto responsabil înseamnă sa investești exact banii pe care îți permiți sa-i pierzi , dacă iei credit sau îți vinzi casa sa investești in crypto , atunci îți meriți soarta … Dyor ( pentru cunoscători ), in rest numa’ bine!

Raspunde

Mora

Acum 12 luni

Nu tovarășe, e cleto-secu la noi, în România, ca toate hexifarmele cu bani mulți, nemunciți.
Raspunde

@Mora

Acum 12 luni

Nici nu știi despre ce-i vorba, nea secu
Raspunde

Mora

Acum 12 luni

Bine că știi tu, tovarășe! Da nu ne spui. :-)))
Raspunde

Moromete

Acum 12 luni

Tot mai buna e o investie intr-o livada de pomi sio gradina de.legume. monedele alea.nu tin de foame sunt vise.desarte...

Raspunde

Ionut

Acum 12 luni

pentru vârful acela din grafic ar trebui sa înfunde toți pușcăria. ma mir ca nu s a sesizat încă nici o autoritate. câțiva deștepți au furat pe fata de la mulți proști.

Raspunde

Mora

Acum 12 luni

Ai mare dreptate! Dar nu știu dacă sunt deștepți, cum spui, sau hoți neprinși. Când omul se pune pe hoții, nu e deștept, e bolnav. Băieții sunt niște smardoi, clepto-secu de vremuri noi, proptiți de securiștii din vechea gardă. La o adică, Manole Isărescu e cel mai longeviv guvernator de bancă națională din toată lumea zisă liberă și democratică.
Raspunde

Cornel

Acum 12 luni

Caritas cu bani falși. Nicio diferență față de afacerile cu păcănele, ambele vând iluzii

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Aci Duțu

Acum 12 luni

Când n-ai bani, totul e iluzie
Raspunde

Sibian

Acum 12 luni

Cum naiba profitul e mai mare decat cifra de afacer doi ani la randi? Sa pui o asemenea firma fantoma langa restul companiilor din acel top, mi se pare o lipsa de respect. Ma intreb cum au platit impozitul la ANAF, in criptomoneda lor? Astia 3 ar trebui legati pana mai sunt prin jur, ca in curand n-o sa mai auzi de ei
Raspunde

Jon

Acum 12 luni

Dar despre Uipath ce parere aveti??Foarte titratul domn Dines a procedat la fel, doar ca nu pe piata crypto, ci pe cea ultra-reglementata!In cazul lor nicio vorba, mai scrie ZF cate un articol la comanda/pe bani frumosi...
Raspunde

Bambolero

Acum 12 luni

Da nu ne dai niște adevărate exemple de afaceri cinstite de succes, de la voi din putlerlanda? Ia întrebați la propaganda-mamă, să știm cu ce să comparăm. Află și că UI Path e o firmă de robotică, ești cam incult
Raspunde

Mora

Acum 12 luni

Tot un secu și ăla, la fel ca voi.

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

JohnX

Acum 12 luni

Ma minunez cand va citesc comentariile... Asa ca si chestie.. ca sa "muriti" de ciuda, din 1200$ investiti in 2018 , am facut vreo 60.000 $, profit, si inca mai am. Crypto nu poate fi inteles de marea majoritate a lumii, voi vedeti pacanele, caritas si alte alea.. Intradevar multi si pierd, da pierd pe barba lor si din cauza emotiilor... In crypto intri cu ceea ce iti permiti sa pierzi la un mom. dat, nu cum bani luati imprumut sau prin credite... Hai spor la plantat copaci, si livezi si alte alea Pana una alta eu astept 2025 sa prind urmatoru' Bull Run, sa mai scot de inca un apartament
Raspunde

Mora

Acum 12 luni

Arată banii, mă Luci! Sau ești Beni? Că și ăla cu livada poate zice că o crescut de 50 de ori, mai ceva ca Făt Frumos, care creștea numai de 10 ori. Și așa, pentru tine, să știi că și la jocuri de noroc tot așa e, sau ar trebui să fie, adică intri numai cu ce îți permiți să pierzi și cei mai mulți pierd, "din cauza emoțiilor" . :))) Ce golan ești! În rest...fii pe fază, să nu ratezi fuga taurului din 2025.... Ce "terminologie" stupidă folosiți pentru toate șmenurile, smardoilor!
Raspunde

Alzara1928

Acum 12 luni

Care este diferența de fond față de “ alba-neagra “ ( exceptând tentația de a emite comentarii rasiale ) ? Cărei nevoi sociale ( in afara câștigului fără muncă - nu confundați cu investiția ) satisface ?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Aci Duțu

Acum 12 luni

Mă distrează cum ageamii, fără pic de cultură tehnologică sau financiară, comentează că de ce sunt ei saraki.
Raspunde

Ahitofel Yankze

Acum 12 luni

De când s-a lansat, MultiversX are 345 mil de tranzacții. Dacă înmulțești asta cu 0,001, înseamnă un venit de 345.000 de dolari. Din care plătești programatori, sedii, deplasări, marketing și altele de genul, cu costuri deloc mici. Deci e clar ca profitul ala vine din specula pe moneda, adică atât și-au luat ei din aprecierea suferită de moneda. Care sigur, e meritul constructului lor, dar e o specula, nu poate fi alăturată profitului unor firme care produc ceva. Business-ul MultiversX, a încasat 345.000 de dolari. Sa zicem 1.000.000. Pistol cu apa.
Raspunde

Totedati

Acum 2 luni

@Ahitofel Yankze specula pe cripto nu e atît de simplă cum visează lumea. Mulți sau crezut mai jmecheri și au pierdut și ei banii cu toate jujitsurile pump & dump @ rugpull făcute pe grupul de "inside trading"! Deaia cam toți veteranii pe zona crypto se opun ajutorului statului grijuliu și al organului care pretinde că le previne, să ne lase în pace și să își supravegheze bursele clasice, la crypto organul de supraveghere în care trebuie să ai încredere e algoritmul nu SEC!
Raspunde

Țăranul educat

Acum 12 luni

Nu toți își permit să se ridice la un nivel mai mare din afaceri cu petrol cu nu avem licență scrisă pe hartie la gura de unde iese petrolul.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus