Joi,
14.11.2024
Innorat
Acum
3°C

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită de seniorii din Copșa Mică

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită de seniorii din Copșa Mică

Luni, 2 octombrie, începând cu ora 11, Primăria orașului Copşa Mică, prin Direcţia de Asistență Socială, a organizat o întrunire ocazionată de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice.

Ca în fiecare an, o mare parte din persoanele vârstnice cuprinse în Centrul de îngrijire la domiciliu, au putut depăna amintiri într-un cadru intim, la Clubul Seniorilor.

„Primarul Mihalache Tudor Daniel a dăruit doamnelor prezente câte un trandafir, urându-le multă sănătate și bucurii, iar vârstnicele prezente au profitat de ocazia de a discuta cu el despre diverse probleme cetățenești. Şi anul acesta a fost prezent la eveniment un grup de elevi ai Școlii Gimnaziale nr.3 din cadrul Liceului Tehnologic „Nicolae Teclu” Copșa Mică, care au pregătit un program artistic sub îndrumarea domnului profesor Suciu Aurelian.

Mulțumim de asemenea pe această cale și gazdelor de la Clubul Seniorilor Copșa Mică reprezentate prin domnul Domșa Iuliu. Sperăm că persoanele de vârsta a treia prezente s-au bucurat de micile surprize dulci pe care șeful Direcției de Asistență Socială, dl Benko Sandor, împreună cu îngrijitoarele la domiciliu, le-au pregătit pentru ele. Le dorim tuturor persoanelor vârstnice din localitate multă sănătate, bucurii alături de cei dragi și le mulțumim pentru implicarea în viața socială a orașului”, transmit reprezentanții primăriei Copșa Mică pe pagina de facebook a instituției.

Sursă foto: Primăria Orașului Copșa Mică/Facebook 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sus