Ministerul Afacerilor Externe a anunțat în această seară că patru dintre victimele accidentului care a avut loc în seara zilei de marți, 3 octombrie, la Veneția sunt români. Potrivit unui comunicat de presă o echipă consulară mobilă din cadrul Consulatul General al României la Trieste s-a deplasat la fața locului, în regim de urgență, pentru a obține mai multe informații cu privire la identitatea tuturor persoanelor afectate.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că Ambasada României la Roma și Consulatul General al României la Trieste s-au autosesizat, în regim de urgență, în urma informațiilor din presă referitoare la accidentul produs la data de 3 octombrie a.c., în localitatea Mestre, Republica Italiană, în urma căruia mai multe persoane și-au pierdut viața și altele au fost rănite, și au solicitat autorităților locale, în regim de urgență, informații suplimentare cu privire la cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate.
Urmare a demersurilor întreprinse, permanent, în cursul nopții de 3 spre 4 octombrie 2023, cât și pe parcursul zilei de astăzi de către Ambasada României la Roma și Consulatul General al României la Trieste, MAE precizează faptul că printre victimele accidentului rutier se află și patru cetățeni români.
MAE subliniază că procedura de identificare a tuturor victimelor s-a efectuat cu dificultate, având în vedere circumstanțele producerii accidentului și gravitatea acestuia.
Totodată, MAE informează că echipa consulară mobilă din cadrul Consulatului General al României la Trieste s-a deplasat și la unitatea medicală unde au fost transportate trupurile neînsuflețite pentru a intra în legătură cu membrii de familie, în vederea acordării asistenței consulare specifice în astfel de situații.
„Ambasada României la Roma și Consulatul General al României la Trieste continuă dialogul cu autoritățile locale și vor acorda întregul sprijin, în limita competențelor, în vederea repatrierii trupurilor neînsuflețite și eliberarea certificatelor de deces”; mai precizează aceștia.
Accidentul a avut loc marţi seara, cu puţin timp înainte de ora locală 20:00 (21:00, ora României), pe o şosea dreaptă şi în mod normal foarte circulată care leagă districtul Mestre de centrul istoric al Veneţiei.
21 de persoane au murit şi 15 sunt rănite după ce autobuzul a căzut, de la 10 metri, de pe o pasarelă peste calea ferată şi a luat foc în urma impactului. Mașina era electrică și transporta turişti străini care se întorceau dintr-o excursie de o zi la Veneţia.
Sursa foto: InfoCamioane
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1871
Ultimele comentarii
Acum 55 minute
Verzii?
Acum 57 minute
Un român
Acum 1 oră
Xman
Acum 1 oră
Q
Acum 1 oră
Till Eulenspiegel