Compania low-cost Wizz Air a investit 300 de milioane de euro pentru a nu mai avea zboruri anulate, a declarat József Váradi, CEO-ul companiei aeriene, anunță monitorulcj.ro. Cu toate acestea, compania susține că a învățat din greșeli, iar de vara viitoare vor apărea noi rute pe aeroporturile din țară.
„Am învățat pe propria piele că în această vară nu am fost complet pregătiți pentru problemele cu care ne-am confruntat, încă mai avem probleme externe, în lanțul de aprovizionare și, de asemenea, la nivel intern. Pur și simplu nu am fost pregătiți pentru aceste disfuncționalități, iar în iulie am avut o serie de probleme. Am adăugat aeronave şi echipaj de rezervă, suport logistic, am investit foarte mult în infrastructură, astfel încât dacă există probleme, oamenii să rezolve aceste probleme mult mai repede decât înainte”, susține CEO-ul Wizz Air.
Compania aeriană low-cost Wizz Air le-a plătit pasagerilor compensaţii de 100 de milioane de euro pentru zborurile anulate vara aceasta, din care 20% către pasagerii români.
József Váradi spune că este optimist pentru vara lui 2024 și speră că nu vor mai fi întârzieri și anulări de zboruri.
„Ne așteptăm la o creștere semnificativă în vara anului 2024. Avem în prezent 186 de aeronave, până în vara viitoare vom avea în jur de 220. România va fi beneficiarul acestei creșteri. Sper să nu vedem amânări și anulări în 2024, aceste investiții sunt structurale, nu sunt un eveniment unic, în esență vom avea mai multe rezerve. Asta e afacerea și vom continua să lansăm noi rute în toamnă/iarnă, să vă așteptați de la noi să lansăm rute noi”, a conchis acesta.
Wizz Air este compania aeriană cu cea mai mare cotă de piaţă din România, 54%.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 8255
Ultimele comentarii
Acum 49 minute
Periscop
Acum 1 oră
Excelent +1
Acum 1 oră
Bastiu
Acum 1 oră
Aci Duțu
Acum 2 ore
Emil