Miercuri,
06.12.2023
Cer Senin
Acum
4°C

Christian Hirsch este primul lider politic din țară care devine ”Shihan” (maestru). A primit centura 5 DAN la categoria IFK

Christian Hirsch este primul lider politic din țară care devine ”Shihan” (maestru). A primit centura 5 DAN la categoria IFK

Președintele organizației Sibiu a Partidului Verde (Verzii), Christian Hirsch, este primul român care deține centura de 5 DAN la karate, în varianta IFK - International Federation of karate.

”Pentru mine, această centură reprezintă onoare, recunoștință și responsabilitate. Peste 33 ani de Karate, începând cu vârsta de 9 ani am crescut și m-am educat prin Karate Kyokushin”, susține Hirsch.

În 2005, după 15 ani de Karate Kyokushin a obținut centura neagră SHODAN 1 DAN, în 2008 a obținut NIDAN 2 DAN, în 2014 a obținut SANDAN 3 DAN, iar în 2018 a fost promovat la gradul de YONDAN 4 DAN de către bordul IFK.

”Anul acesta, la 1 octombrie, după 33 ani de Karate Kyokushin, am fost promovat la gradul de GODAN 5 DAN de către Shihan Eddy Gabathuler 8 DAN și bordul IFK.

 Conform programei de examinare în Karate Kyokushin așa cum a fost creată pe vremea fondatorului Sosai Oyama Masutatsu se susțin examene până la gradul de 3 DAN (SANDAN), iar următoarele grade se acordă de către bordul Federației Internaționale în funcție de activitate, implicare și promovarea Kyokushin Karate ținând cont de un interval minim de timp între grade (4 ani între 3 Dan și 4 Dan, 5 ani între 4 Dan și 5 Dan etc)”, susține Hirsch.

”Le mulțumesc în mod special bordului IFK, președintelui IFK - Shihan David Pickthall, lui Shihan Eddy Gabathuler, tuturor colegilor IFK din  țară și străinătate, elevilor mei, familiei mele și nu în ultimul rând lui Hanshi Steve Arneil chiar dacă nu mai este printre noi, pentru întreaga susținere și încrederea acordată, Osu!”, a mai transmis liderul verzilor sibieni.

Titluri la centura neagră sunt la 1 DAN  și 2 DAN - SENPAI (senior, instructor), la 3 și 4 DAN - SENSEI (profesor, învățător), iar de la 5 DAN  - SHIHAN (maestru).

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus