În 1989, revoluționarii s-au folosit de un număr mare de actori, poeți, scriitori pentru a convinge oamenii că sunt credibili. Ion Caramitru, Mircea Dinescu, Mircea Diaconu, Victor Rebengiuc sunt o parte dintre ei. Scena te urcă, politica te coboară, iar politicienii au de multe ori nevoie de simboluri populare pentru a urca și ei puțin pe val, iar asta s-a văzut și în anii tranziției și în cei de după.
Am urmărit „Întâlnindu-l pe Zelenski” (work-in-progress), filmul care a deschis această ediție din Astra Film Fest și mi-a rămas în cap ideea ”cum ar fi fost România condusă din 1990 de Ion Caramitru? Am mai fi avut mineriade? Am fi intrat într-un război civil, cu foștii care ar fi vrut să preia puterea? Vestul ne-ar fi acceptat mai repede? Valul de simpatie de după Revoluție ar fi durat mai mult, sau ar fi trecut la fel de repede, imediat după ce hoardele de cerșetori și hoți de buzunare au invadat Occidentul? Caramitru l-ar fi adus pe rege? Era mai bine cu monarhie?
Poate că nu eram atunci pregătiți ca un actor să preia conducerea. Românii erau în continuare socialiști în gândire, iar schimbarea nu avea cum să vină decât treptat. Era nevoie de un tovarăș mai spălat, de mai multe nuanțe de gri, pentru a ajunge de la negru, la alb.
Schimbare în zig-zag, spune Zelenski în film că a fost drumul Ucrainei spre Europa. Tot în zig-zag a fost și al nostru și este și acum câte un zag, care spune că înainte era mai bine și că în Rusia e lumina. Chiar și atunci când avem un PIB mai mare decât Ungaria și vedem că în est ”democrația” vine cu pușca în mână.
Actori sunt și acum în politică, îl avem, de exemplu, pe Mugur Mihăescu, ex Vacanța Mare, candidat la europarlamentare. Cum ar fi să candideze și la prezidențiale? Și să și câștige? Vă imaginați România condusă de Mugur Mihăescu? Fiecare perioadă, cu actorii ei.
Nu cred că în politică e importantă profesia, ci omul, pregătirea lui, trecutul. Zelenski, tot un actor, tot cu o trupă de comedianți în spate și milioane de admiratori, conduce Ucraina în plin război cu Rusia. A-l privi în continuare pe Zelenski doar ca pe un actor de comedie mi se pare total irelevant, mi se pare că a lăsat de mult totul în spate.
Urmărind însă filmul vezi în președintele Ucrainei fărâme din ”zelenskiul” vechi. Tot așa cum vedeam din când în când și tovarășul din domnul Iliescu. Și tot așa cum ecranul se umple de Leana lui Costel și Garcea când apare Mihăescu la televizor.
Filmul nu mi-a schimbat părerea despre Zelenski, nu văd cum s-ar fi descurcat Ucraina cu un altfel de personaj în fruntea țării, în această perioadă. Un altul mai vocal în a cere sprijin, în a convinge Occidentul că acolo e într-adevăr criză și că oamenii au nevoie de ajutor. Un politician care să nu cadă imediat în genunchi. Sau să fugă atunci când e cu adevărat greu.
Mi se par grăitoare secvențele din film, în care, înainte de invazia Rusiei, Zelenski stă izolat la masă, în timp ce Macron și Angela Merkel stau la povești cu Putin. Acolo a fost prima luptă pentru Kiev. Se petrecea scena într-o întâlnire de negociere a crizei din Crimeea, după invazia Rusiei. Actori: Macron, un funcționar public, la bază, Merkel, profesoară de fizică și Putin. Spion.
Sursa foto: Captură video / Întâlnindu-l pe Zelenski” (work-in-progress)
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 5421
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Emil
Acum 3 ore
Sibian
Acum 6 ore
Sibian
Acum 7 ore
Noboby
Acum 7 ore
Ole, oleee, oleeee, oleeeee!