Miercuri,
06.12.2023
Cer Senin
Acum
4°C

Problemele de la rețeaua electrică din județ. Firmă din Ruși obligată să-și cumpere generator: „Până dimineața la patru am mutat peștele din vitrine în lada de înghețată”

Problemele de la rețeaua electrică din județ. Firmă din Ruși obligată să-și cumpere generator: „Până dimineața la patru am mutat peștele din vitrine în lada de înghețată”

La jumătatea lunii septembrie au luat legătura cu reporterii Turnul Sfatului reprezentanții firmei S.C. Aldera S.R.L care au un centru comercial în localitatea Ruși din județul Sibiu și care spun că au ajuns la capătul puterilor cu privire la situația generată de rețeaua de curent electric. Oamenii spun că sunt întreruperi de curent foarte dese și de lungă durată. De asemenea, fluctuațiile mari de tensiune le afectează aparatura. Aceștia subliniază că este problema multor comunități din localitățile situate între Copșa Mică și Ruși. În replică, reprezentanții Distribuție Energie Electrică România (DEER) spun că întreruperile au fost accidentale, cauzate de defecțiuni produse de fenomene meteo și anunță că în zonă vor avea loc lucrări importante pentru a îmbunătăți linia de distribuție.

Situația ridicată de comercianți pare a fi una gravă și de lungă durată.

„Avem un mare of în zona comunelor Șeica Mare, Ruși, de fapt de la Copșa Mică și până la Ruși, inclusiv, toate localitățile au de suferit. Sincer, nu știm unde să mai urlăm. Se ia curentul o oră, două, trei peste zi, chiar și cinci ore peste noapte fără să ne anunțe. Noi, de exemplu, avem activitate comercială, un magazin în care avem frigidere cu carne, mezeluri, pește. Apoi vindem pe softuri cu scanare, cu gestiune pe produse iar când se întrerupe curentul nu se mai poate presta nicio activitate. Toată vara nu s-a întâmplat așa și o dată la două – trei zile. Și nu mi-e de activitate, cât îmi este de produsele care se alterează în frigidere”, spune unul dintre reprezentanții societății comerciale.

Acesta precizează că sunt foarte mulți oameni care au de suferit, însă nu au cu cine vorbi.

„Din păcate dacă încerci să suni la distribuitorul de energie electrică ești efectiv întâmpinat de robot și numai de robot. Ultima localitate afectată de la Copșa la Sibiu este Ruși. Se întâmplă foarte des și este de lungă durată. Nu vorbim de minute, ci de trei, patru și uneori până la cinci ore noaptea. Plătim la stat, suntem campioni, nu avem datorii și este incredibil ce se întâmplă”, mai spune omul.  

Și-au cumpărat generator 

În încercarea de a afla ce se întâmplă cei de la S.C. Aldera S.R.L au intrat de mai multe ori pe site-ul celor de la Distribuție Energie Electrică Romania, dar nu au găsit decât întreruperile programate. Pe site nu există niciun istoric al întreruperilor accidentale. Pe de altă parte aceștia spun că pe lângă întreruperi mai sunt și fluctuațiile de tensiune care le strică aparatele. 

„De exemplu într-o sâmbătă seara m-a sunat fata de la magazin că vitrinele fac un zgomot ciudat. Adică tot ce avem în magazin lăzi pentru congelate, care sunt consumatori mari arătau că ceva nu este în ordine. Am fugit repede din Sibiu și când am ajuns și am măsurat tensiunea care în loc de 220v era 156v și compresoarele de la vitrine nu mai porneau. Până dimineața la patru am mutat peștele din acele vitrine în lada de înghețată, singura ladă de congelate care mai funcționa. În seara aceea au avut mai multe plângeri de la oameni din cauza tensiunii scăzute și dimineața, în jurul orei 9.00 a venit un electrician de la Dumbrăveni care era foarte revoltat că nu sunt oameni, că nu li se plătesc orele suplimentare, că nu se merge pe teren, că a trebuit să vină de la Dumbrăveni, deși nu era sectorul lui”, mai spun cei de la societatea comercială din Ruși.  

La începutul lunii octombrie problemele cu întreruperile de curent electric continuau.

„Cu oricine am vorbit din domeniu mi-a spus că rețeaua este foarte veche și proastă. Atât de proastă încât atunci când pică ceva, fac legătura pe Agnita. Adică, de acolo de unde alimentează zona Agnitei, bagă și zona noastră și atunci rețeaua cedează. Eu știu foarte mulți oameni care au stabilizatoare la centralele termice, pentru că sunt fluctuații foarte mari de tensiune. Din cauza acestor probleme pe care le avem cu curentul electric mi s-a stricat o placă de la una dintre lăzile frigorifice. Am plătit peste 1.000 de lei să o schimb. Am fost nevoit să cumpărat un generator pentru magazin pentru a porni automat curentul când acesta se întrerupe, pentru că avem foarte mult de suferit. Și de bine de rău noi ne descurcăm, pentru că suntem forțați, deși nu este corect, dar oamenii de rând ce fac? Vorbim totuși de atâtea localități și de atâtea gospodării”, mai spun oamenii.

Rețeaua a fost avariată de fenomenele meteorologice

La începutul lunii octombrie Turnul Sfatului a făcut o solicitare privind situația întreruperilor de energie electrică din localitățile Copșa Mică, Dumbrăveni, Axente Sever, Șeica, Șoala, Ruși, către reprezentanții Distribuție Energie Electrică Romania (DEER). Potrivit acestora, întreruperile au avut un caracter accidental și au necesitat lucrări de lungă durată. De asemenea se precizează că la baza avarierii rețelei sunt condițiile meteo.

„Întreruperile în alimentarea cu energie electrică sesizate de dumneavoastră au un caracter accidental și au fost cauzate de incidente și deranjamente, care nu pot fi prevăzute și anunțate în prealabil. În urma acestor incidente în rețea, echipele operative au executat manevre de retragere din exploatare a instalațiilor electrice pentru executarea unor lucrări de reparație, pentru izolarea și eliminarea unor defecte trecătoare, dar și lucrări de toaletare vegetație și înlocuire izolație deteriorată, în rețelele de medie și joasă tensiune, din care sunt alimentate și localitățile menționate în sesizare. Aceste lucrări au fost necesare ca urmare a fenomenelor meteo extreme din ultima perioadă, majoritatea incidentelor din rețea, semnalate de către cititorii dumneavoastră, au fost cauzate de aceste condiții meteo extreme, și, implicit a vegetației crescute din zonă. Echipele operative ale DEER au realizat lucrări de întreținere a culoarului de siguranță și vor continua aceste lucrări, cu respectarea legislației silvice în vigoare, care îngreunează această acțiune. De asemenea, trebuie menționat și fenomenul de coroziune existent în zonă, care afectează rețeaua electrică”, au transmis ei în răspunsul dat.

Vor fi lucrări de amploare

Reprezentanții DEER spun că monitorizează permanent starea instalațiilor și au ca obiective modernizarea, dezvoltarea și digitalizarea rețelei de distribuție, în vederea creșterii calității serviciului de distribuție.

„În acest sens, investițiile pentru următoarea perioadă vizează lucrări importante care să îmbunătățească substanțial calitatea serviciului de distribuție, prin reducerea întreruperilor în alimentarea cu energie electrică și creșterea capacității de racordare a utilizatorilor”, au mai spus aceștia.

Mai jos vă prezentăm o serie de informații cu privire furnizarea sau întreruperea energiei electrice în județul Sibiu.

În cazul întreruperilor intempestive în alimentarea cu energie electrică, ce pot apărea din cauza defectării unor instalații/echipamente sau din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, utilizatorii sunt încurajați să apeleze Serviciul Call Center Distribuție, la numerele: prefix județ+929 sau TELVERDE: zona TRANSILVANIA SUD - 0800.500.929.

Întreruperile planificate sunt acele întreruperi în alimentarea cu energie electrică necesare pentru realizarea lucrărilor de dezvoltare, retehnologizare, exploatare sau mentenanță, pe care operatorul de rețea le desfășoară în zonele în care operează, anunțate înainte de a se interveni în rețeaua electrică de distribuție, și sunt comunicate pe site-ul companiei, la această adresă https://www.distributie-energie.ro/suport/intreruperi-deer/. De asemenea, anunțurile programate sunt transmise și prin mass media locală, în județul Sibiu, acestea apar în publicația Tribuna.

Procesul de acordare despăgubiri este reglementat prin Ordinul ANRE nr. 177/2015 pentru aprobarea Procedurii privind acordarea despăgubirilor clienților casnici pentru receptoarele electrocasnice deteriorate, ca efect al unor supratensiuni accidentale produse din culpa distribuitorului (operatorului de rețea).

Distribuitorul de energie electrică poate acorda despăgubiri doar în cazul clienților rezidențiali, atunci când deteriorarea aparaturii electrocasnice a intervenit în urma unor evenimente din culpa sa, confirmate de evidențele operative (art.120 - 123 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienții finali - Ordinul ANRE nr. 64/2014).

„Vă mulțumim pentru sesizarea acestor probleme apărute în rețeaua de distribuție a energiei electrice și vă asigurăm că depunem toate eforturile pentru a remedia, în cel mai scurt timp, toate defecțiunile”, au încheiat reprezentanții furnizorului de energie electrică.

Pe de altă parte, contactați telefonic după primirea răspunsului de la DEER, reprezentanții S.C. Aldera S.R.L spun că de aproximativ trei săptămâni nu au mai fost probleme cu distribuirea curentului electric. 

Foto principală: transformatorul la care se intervine ori de câte ori sunt probleme este foarte vechi

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

6 comentarii

Anemona Perișoreanu-Mutică

Acum 1 lună

Chiar daca Electrica Distributie nu a facut nici o investitie in cei 30 de ani și curentul se intrerupe in tot Sibiul daca se aseaza o turturica pe fire, e minunat ca aceasta companie nu a fost vanduta strainilor asa cum s-a procedat cu altele. Incompetenti, prapaditi si le curge din gura, dar sunt romani de-ai nostri de dreapta credinta! Banii furati sa ramana in tara!
Raspunde

Emil

Acum 1 lună

Asa se intampla unde spaga si coruptia e baza. Firmele profesioniste in tehnica cu protectii fiabile si selective au disparut din Romania.
Raspunde

Avrigeanu turmentat

Acum 1 lună

Stati lin ca si pe valea avrigului e jale si nimeni nu face nimic. Pe retea noua nu braseaza, e trasa degeaba iar pe cea veche seara scade tensiunea sub 180V.
Raspunde

Grozav P

Acum 1 lună

In rasinari daca bate vantul suficient de tare incat sa zboare o papadie se ia curentul minim 1 ora. daca bate mai tare un pic, ca un jandarm obosit, se ia curentul vreo 2 ore. Cand e furtuna minim 4 ore. In Poplaca am inteles ca e la fel, doar suntem pe aceeasi linie de alimentare. Am facut sesizari de m-am plictisit
Raspunde

Teodora

Acum 1 lună

Și eu aștept de 2 luni un ametit de contor, daca nu te milogești la ei nu primești.

Raspunde

Silviu

Acum 1 lună

"Foto principală: generatorul la care se intervine ori de câte ori sunt probleme este foarte vechi ". Este vorba despre un transfomator, nu un generator!

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus