Ministerul Educaţiei a lansat în consultare publică Ghidul solicitantului aferent apelului de proiecte "Formarea profesioniştilor din educaţia timpurie", finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, apel care are ca scop creşterea capacităţii personalului din creşe şi grădiniţe pentru a asigura servicii de educaţie timpurie de calitate copiilor de până la 6 ani, transmite Agerpres.
De asemenea, Ministerul Educaţiei îşi propune prin acest apel să îmbunătăţească capacitatea personalului din sectoarele educaţie, sănătate şi social să monitorizeze calitatea educaţiei timpurii.
Alocarea financiară totală pentru acest apel de proiecte este de 14.472.000 de euro, fără TVA.
Sunt eligibile următoarele tipuri de entităţi: universităţi publice sau private, acreditate sau autorizate provizoriu, asociaţiile profesionale din domeniul educaţiei timpurii, furnizori publici sau privaţi de formare continuă, organizaţii neguvernamentale.
Solicitanţii eligibili pot aplica atât individual, cât şi în parteneriat.
În cadrul acestui apel se vor organiza obligatoriu trei tipuri de programe de formare continuă, pentru profesioniştii din serviciile de educaţie timpurie, cu precădere pentru cele nou înfiinţate:
* program de formare a formatorilor în domeniul curricular pentru personalul didactic şi nedidactic din serviciile de educaţie timpurie (348 de formatori);
* program de formare a formatorilor în domeniul monitorizării calităţii serviciilor de educaţie timpurie antepreşcolară, pentru personalul din sectoarele social, sănătate şi educaţie (252 de formatori);
* program de formare profesională continuă acreditat în domeniul curricular, pentru personalul didactic şi nedidactic din serviciile de educaţie timpurie (21.000 de persoane formate). AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Ady Ivaşcu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Educație Timpurie
Vizualizari: 749
Ultimele comentarii
Acum 34 minute
Sebastian Petrumihai Dendrologea ( pensionar, 50 de ani, senator )
Acum 38 minute
Mangalitza Intotero_Trifoi
Acum 38 minute
Asdfasdf
Acum 43 minute
Asdfasdf
Acum 46 minute
Un român