Specialiștii Apelor Române – Sistemul de Gospodărire a Apelor Sibiu, au demarat joi dimineață un control în zona unei benzinării de pe malul Cibinului, după ce pe apa râului a fost sesizată o poluare.
Ing. Sebastian Forir, purtătorul de cuvânt al SGA Sibiu, a precizat pentru cititorii Turnul Sfatului că acțiunea este în desfășurare, concluziile urmând a fi făcute publice la finalizarea controlului.
SGA s-a autosesizat în acest caz, în jurul orei 10 fiind depistate urme de poluare pe râul Cibin.


Reamintim că aceasta este cea de-a doua poluare înregistrată pe râul Cibin, în municipiul Sibiu, în această săptămână.
Marți seară, mai mulți sibieni au observat urme de combustibili în apele Cibinului, în zona Podului de Piatră din capătul străzii Gladiolelor, ei anunțând autoritățile.
”Era un miros persistent de petrol sau motorina, iar suprafața apei avea ca o pâclă, se putea vedea de pe pista de biciclete”, a precizat un martor pentru Turnul Sfatului.


La momentul respectiv au fost alertate autoritățile, în special Poliția Locală, Garda de Mediu Sibiu și Apele Române. Sursa concretă a poluării nu a fost depistată pe loc.
Vom reveni cu amănunte la finalizarea controlului aflat în desfășurare.
În paralel, specialiștii Apelor Române au luat măsuri pentru limitarea efectelor poluării, în aval de zona benzinăriei fiind dispersat material absorbant.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Bivol văzut in clădirea guvernului. ISU nu a emis mesaj ro-alert.
O mașină veche uzează mai mult carosabilul decât una nouă. Clar!
Face deliciul publicului? Nene, ai auzit și mata undeva expresia asta și te-ai gandit s-o folosești. Ca nuca-n perete.
Ce se intampla cu fiarele padurii de vin peste noi?!
Pai Guvernul sa faca salariile 3000 euro si ne luam toti masini noi. Dupa asta taxe de genul..













Lasă un răspuns