Compania aeriană Dan Air anunță că va renunțat la zborurile de pe aeroportul din Brașov, pe fondul deciziei aeroportului din Brașov de amânare a extinderii orarului de funcționare pentru luna ianuarie 2024, anunță Biz Brașov.
Compania organizează o conferință de presă maine, 1 noiembrie, când va anunța mai multe detalii privinde decizia de a opri operațiunile de la Brașov și planurile de extindere și operare exclusivă pe aeroportul din Bacău.
În 25 septembrie, compania românească făcea publice date conform cărora a suferit pierderi de 2,6 milioane de euro din cauza programului de doar 12 ore în care funcţionează aeroportul din Braşov.
Oficialii DAN AIR au transmis, la acel moment, o scrisoare autorităţilor române cu privire la operaţionalizarea aeroportului Braşov în vederea extinderii programului de lucru al aerogării deschise publicului la data de 15 iunie 2023.
Conform acesteia, programul de doar 12 ore este consecinţa lipsei controlorilor de trafic aerian – ROMATSA care să asigure serviciile necesare pentru ca aeroportul Braşov să poată funcţiona 24/7. Acest program redus restricţionează operatorii aerieni în a-şi putea desfăşura activitatea corespunzător şi în a garanta pasagerilor că vor ajunge la destinaţia lor finală.
Din cauza acestui program de lucru limitat, DAN AIR cât şi alţi operatori aerieni s-au văzut nevoiţi ca să aterizeze la alte aeroporturi deoarece aeroportul Braşov se închide conform programului de lucru. Potrivit companiei, aceste situaţii generează un disconfort foarte mare pasagerilor şi generează pierderi semnificative operatorilor aerieni.
Luni, 30 octombrie, Consiliul Judeţean Braşov a anunţat că programul Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav va fi extins la 16 ore, în intervalul 07:00-23:00, începând cu data de 15 ianuarie 2024, o decizie în acest sens fiind convenită de comun acord, în cadrul unei întruniri care a avut loc luni, la sediul Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA RA, în prezenţa oficialilor braşoveni şi a conducătorilor autorităţilor care reglementează domeniul aeronautic în România.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: dan air pleaca din brasov , aeroportul bacau , dan air , zboruri , Aeroportul Braşov , curse aeriene
Vizualizari: 3271
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Pateu
Acum 4 ore
Bula
Acum 4 ore
Till Eulenspiegel
Acum 4 ore
O sibianca
Acum 4 ore
O sibianca