Mai sunt trei zile până când pe scena Cercului Militar din Sibiu vor urca, voluntar, artiști populari care au ales să sprijine o mamă și pe băiatul ei în lupta lor cu o serie de diagnostice grele într-un spectacol caritabil. Darius are 9 ani și s-a născut cu probleme, dar dragostea și grija mamei lui l-au învățat să râdă, să se bucure și să simtă viața. Din păcate, tratamentele și terapiile pe care băiatul trebuie să le facă sunt multe și costisitoare. Depășesc orice superputere de mamă și este nevoie de ajutor. Biletul la spectacol costă doar 30 de lei.
Vineri, 3 noiembrie, de la ora 18 00, la Cercul Militar din Sibiu are loc spectacolul caritabil de muzică populară „Speranță pentru Darius”. Șapte interpreți de muzică populară și trei grupuri vocale și de dansatori își dau mâna pentru a face spectacol în speranța că vor reuși să sprijine un băiețel în tratamentul de care are nevoie.
Darius are 9 ani și locuiește în Sibiu împreună cu mama lui. Acesta s-a confruntat încă de la naștere cu diagnostice genetice grave: epilepsie, retard psiho-motor, malformații ale membrelor inferioare, strabism divergent, malformații cerebrale. Pentru Darius nu există tratament, ci doar terapii de recuperare la care acesta se prezintă zilnic. Pentru a putea căpăta echilibrul și pentru a putea ajunge să meargă chiar și singur, medicii i-au recomandat orteze flexibile de mers, care se realizează doar în străinătate, iar prețul acestora este de ordinul miilor de euro.
Așadar, pentru a aduna suma necesară, artiștii populari s-au unit și fac apel la bunătatea sibienilor. În schimb ei vor oferi o seară plină de voie bună. La finalul spectacolului va fi organizat și un bazar surpriză.
Artiștii care și-au unit sufletele sunt Alina Bîcă, Anca Mărginean, Sebastian Emanuel Stan, Otilia Bolohan, Sanda Gârboveanu, Aurelian Negrea și Alina Petrescu. Alături de ei vor fi „Doruri Sibiene” și „Mlădițe Sibiene”, ansambluri coordonate de Izabela Tomiță și Grupul Vocal „Cibinul”, al Palatului Copiilor Sibiu, coordonat de prof. Traian Stoiță.
Prețul unui bilet este de doar 30 de lei și încasările din vânzările de bilete vor fi direcționate în sprijinul lui Darius. Biletele pot fi rezervate la numerele de telefon de mai jos, dar pot fi cumpărare și în seara spectacolului direct de la Cercul Militar (Casa Armatei).
Pentru rezervări de bilete:
Tel 0740.759.088 Diana Anghel
Tel 0730.188.896 Mihaela Wetscheza
De asemenea, cine nu poate ajunge la spectacol dar își dorește să-l ajute pe Darius o poate face folosind datele de mai jos:
Niciun cont nu percepe comision.
Modalități de plată
Titular Cont: GHIDUC ADRIANA ALINA
ING RON: RO66INGB0000999910851307
BRD RON:
RO47BRDE330SV98493143300
BRD EUR:
RO13BRDE170SV50571911700
REVOLUT : @marcel3yqh
Paypal :https://paypal.me/GAdrianaAlina?country.x=RO&locale.x=en_US
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 1080
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Pateu
Acum 5 ore
Bula
Acum 6 ore
Till Eulenspiegel
Acum 6 ore
O sibianca
Acum 6 ore
O sibianca